Skip to main content

VIDEO. Branduri de Centenar. Rom-ul a rămas în tricolorul gol

 
VIDEO. Branduri de Centenar. Rom-ul a rămas în tricolorul gol

Cum sărbătoresc brandurile Centenarul Marii Uniri. Batonul Rom a renunţat la elemenetele grafice de pe ambalaj şi a rămas doar în...tricolor.

Publicitate

„Ne-am dorit ca în Anul Centenarului să sărbatorim cea mai importantă marcă: România. Renunţând la logo-ul de pe ambalaj am adus tricolorul în casele a milioane de români.

Un tricolor dulce, uşor de găsit în orice magazin”, au spus pentru Paginademedia.ro reprezentanţii McCann, agenţia care a gândit campania.

Paşii campaniei

Primul pas a fost înlocuirea ambalajului cu design-ul aniversar.

Spotul TV a spus povestea acestei schimbări, fiind filmat chiar în fabrică, la Kandia Dulce.

Ca încheiere a acestei campanii va fi organizat un eveniment special pentru ziua de 1 Decembrie. Pentru 2 zile, Rom va organiza Muzeul Tricolorului la Palatul Universul din Bucureşti, sala Mezanin.

Muzeul găzduieste poveşti de la consumatori, toate despre tricolor. "Până pe 18 noiembrie am adunat aceste povesti pe doar-tricolor.ro, iar dintre acestea vom alege 100 de experienţe emoţionante care vor fi expuse în Muzeul Tricolorului.", spun cei de la McCann.

Canale de comunicare

Campania rulează pe TV, Outdoor&Indoor şi comunicare în mediul Digital, în perioada octombrie - decembrie 2018.

Agenţiile care au lucrat la campanie

McCann Romania, MRM//McCann Romania si Heist

Citeşte despre alte campanii de Centenar AICI

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus