Skip to main content

VIDEO. Esca: Românii, acum zece ani, aveau încă multă speranţă. Acum sunt foarte dezamăgiţi. Nu poţi să tot speri la infinit şi să nu primeşti nimic în schimb

 
VIDEO. Esca: Românii, acum zece ani, aveau încă multă speranţă. Acum sunt foarte dezamăgiţi. Nu poţi să tot speri la infinit şi să nu primeşti nimic în schimb

VIDEO. Românii acum şi românii acum zece ani. Aşa cum îi vede şi cum îi "simte" Andreea Esca. Constatări dureroase, dar şi un mesaj optimist pentru români de la prezentatoarea Ştirilor Pro TV.

Publicitate

Cum îi simţea Andreea Esca pe români acum zece ani? Ce îi spuneau românii atunci când o întâlneau?

Andreea Esca, la interviurile 10 ani de Paginademedia.ro:

"Mi se pare că oamenii, acum zece ani, aveau încă multă speranţă, iar acum sunt foarte dezamăgiţi. Acum am impresia că nici cei care erau extrem de optimişti nu mai au dramul acela de optimism. Au tot sperat, au tot sperat. Ca într-o relaţie. Nu poţi să tot speri la infinit şi să nu primeşti nimic în schimb. La un moment dat îţi spui: gata, eu sunt un nebun care îşi imaginează lucruri ce nu se vor întâmpla niciodată.

E foarte multă dezamăgire, mult mai mulţi oameni care îşi doresc să plece din ţară, faţă de acum zece ani. Mult mai puţini oameni care îşi doresc să facă aici copii - ceea ce este îngrozitor. Voinţă există, dar e foarte puţină acţiune. Toţi vrem, toţi aşteptăm, suntem supăraţi, dar hai să facem, hai să începem."

"Pe mine mă impresionează atunci când mă întâlnesc cu oameni care au plecat din ţară şi se întorc şi-mi spun „am dat drumul la televizor şi v-am văzut şi ce bine-mi pare că sunt acolo”. Am reuşit să fiu un punct de stabilitate în haosul ăsta în care oamenii pleacă şi se întorc, în care îşi caută sensul, în care sunt supăraţi, fericiţi. Mă simt bine aşa cumva că reuşesc să ţin ceva constant, la un nivel bun."

Aşa îi simţea acum zece ani. Acum, în 2018, ce îi spun românii când o întâlnesc? Ce ofuri îşi varsă?

Andreea Esca:

"Sunt ofurile pe care le ştim cu toţii. Ne-am dorit mult mai mult de la România. Ne-am fi dorit ca după Revoluţie să merg pe o autostradă când merg la Sibiu. Crezi că vreau mult?

Sau ne-am fi dorit mult dacă nu mai vedeam oameni care stau în halul în care stau pe culoarele spitalelor, câte 2-3 pe un scaun să facă chimioterapie? Sau poate ne doream mult dacă am fi vrut să existe toaletă în toate şcolile şi să ştie ce materii au la examen şi să nu se trezească peste noapte că s-a schimbat cartea, s-a schimbat profesorul, s-a schimbat viaţa.

Ne-am fi dorit să avem nişte universităţi ca să nu fim obligaţi să găsim o variantă încât copiii noştri să plece din ţară ca să poată face şcoli bune sau să fi făcut ceva astfel încât acei medici extraordinari să nu fie nevoiţi să plece şi să profeseze medicina în altă ţară pentru că aici nu ar fi avut niciodată satisfacţia muncii lor.

Cam asta ne-am fi dorit după Revoluţie şi suntem undeva destul de departe de ce ne-am dorit. "

VIDEO. Andreea Esca: Românii, acum zece ani, aveau încă multă speranţă. Acum sunt foarte dezamăgiţi

Andreea Esca: Să nu mai aşteptăm şi să nu mai zicem că nu se poate. Hai să facem ceva!

Un mesaj de la Andreea Esca pentru "cititorii Paginademedia.ro şi cititorii de pretutindeni": Să nu mai aşteptăm şi să nu mai zicem că nu se poate. Hai să facem ceva! Ceva mic, mic, dar să facem!

Andreea Esca:

"Aş vrea să se gândească bine ce îşi doresc de la ei şi de la ţara asta şi să facă ceva. Să îşi propună, în 2019, să facă ceva, de la un capăt la celălalt. Şi să zică: uite, eu, în 2019, am făcut asta! Şi am făcut-o bine! Şi sunt mândru de mine! Ca să mişcăm lucrurile. Să nu mai aşteptăm şi să nu mai zicem că nu se poate. Hai să facem ceva! Ceva mic, mic.

Vreau să am această bucurie că o să scrie nişte oameni să spună: eu m-am făcut primar la mine în sat şi nu mai au toate casele 15 culori şi 16 modele şi 30 de balcoane, şi arată frumos toate. Iar vecina mea s-a apucat să tricoteze şosete, iar când vin turiştii cumpără şosete şi o ducem cu toţii bine. Turiştii vin, pentru că e frumos, pentru că eu fac zacuscă, iar vecina ciorapi. Şi le vindem, şi o ducem cu toţii bine.

Iar romii din capătul străzii, care sunt prietenii noştri, şi-au făcut o mică fabrică de cărămidă - bine, e mult spus fabrică - iar când vin turiştii se duc şi acolo să vadă cum se fac cărămizile.

Şi mai avem un vecin, care şi-a luat o căruţă. Şi duce turiştii cu ea prin sat, până la fabrica de cărămizi. Şi cîştigă un ban, cu care poate să ţină şi o vacă în curte şi are lapte pentru copii. Astfel de lucruri mi-ar plăce să îmi povestească cineva la anul."

VIDEO. Andreea Esca, mesaj pentru români:

Câteodată ai o revoltă de îţi vine să urli, dar nu e corect să urli. În momentul ]n care prezinţi ştiri, nu comentezi

Rolul jurnalistului Andreea Esca?

Esca, la Interviurile 10 ani de Paginademedia.ro:

"Rolul meu e foarte complicat, de fapt. Pentru că eu sunt într-o profesie şi într-o poziţie în care sunt obligată să transmit realitatea fără să comentez. Eu nu sunt un comentator.

În momentul în care prezinţi ştiri, nu comentezi. Sunt obligată, şi asta şi fac, să rămân neutră, să explic şi să povestesc ce se întâmplă.

Pe de altă parte, sigur că vezi ce este în jurul tău şi câteodată ai o revoltă de îţi vine să urli, dar nu e corect să urli.

Eu mă aflu undeva la mijloc, dar cred că datoria mea, în continuare, este să îi informez pe oameni, să înţeleagă ce se întâmplăşi, de acolo, aşa cum la ei este telecomanda pentru a schimba canalul de televiziune, aşa este la ei telecomanda să schimbe lucrurile în ţara lor. Sau nu."

VIDEO. Andreea Esca: la telespectatori e telecomanda să schimbe lucrurile în ţara lor. Sau nu

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cititoare de prompter (poleit in deontologie profesionala, putin maronie)
  • Cine, Esca "fake news"? Isi priveste violatorul in ochi? Ce penibila este creatura asta care nu intelege prea multe lucruri dar vorbeste ca si cum si-a dat 10 doctorate.
  • Cum dracu sa nu fi dezamagit cand ai lumai *** la conducere? Intai un nenorocit care a distrus tara si acum un autist care traieste in lumea lui in care Codruta este zana maseluta... Din 17 mil de romani nu am avut si noi un roman sa ne fie presedinte? Neam de tradatori si lasi! Toti sarbatoresc cu "fasole si ciolan" si ii doare in cur de romanii care azi sunt sub ocupatie si traiesc atata de greu. Mi-e scarba de natia asta de consum, da de consum, doar la asta contam pentru strainii cu multinationale bine infiptate in resursele tarii. Francezii fac scandal ca motorina le-a crescut la 1.40 euro si au salare minime peste 1250 euro. La noi ca avem 1200 - 2000 ron nu zice nimeni nimic. Natie spalata pe creer si indobitocita.

Trimite un comentariu

sus