Skip to main content

VIDEO. Starea Naţiei. Revista Starea Naţiei. De ieri. De ce nu şi pe print? Pătraru: „Presa tipărită din România a fost distrusă de cei cu chioşcurile de ziare”

 
VIDEO. Starea Naţiei. Revista Starea Naţiei. De ieri. De ce nu şi pe print? Pătraru: „Presa tipărită din România a fost distrusă de cei cu chioşcurile de ziare”

Starea Naţiei cu Dragoş Pătraru apare acum şi sub formă de revistă. Doar online, în format electronic. Deocamdată. Dragoş Pătraru a vorbit despre noul proiect Starea Naţiei în cadrul Interviurilor 10 ani de Paginademedia.Un interviu realizat chiar în studioul Starea Naţiei.

Publicitate

Ideea pentru varianta tipărită a revistei a picat. De ce? În principal „din cauza firmelor de distribuţie”:

„Noi am fi vrut să iasă şi în print, dar când ne-am apucat să facem calculele ne-am dat seamă că nu acoperim cheltuielile.

Presa tipărită din România a fost distrusă de cei cu chioşcurile de ziare şi de firmele de distribuţie pentru că nu au fost serioşi şi nu au lucrat cum trebuie”, a spus Pătraru în live-ul Paginademedia.ro

Revista a fost lansată ieri, costă 7 lei şi poate fi cumpărată de pe site-ul Stareanaţiei.ro şi de pe aplicaţia emisiunii. Publicaţia are o frecvenţă lunară, iar primul număr, dedicat lunii decembrie, are ca temă principală „fericirea”.

„Am invitat 20 de scriitori, jurnalişti sau oameni care ne plac nouă să scrie despre fericire, fiecare cum a vrut. Unii au scris despre sport, alţii despre ei cum am scris şi eu, iar alţii proze scurte”, a mai spus Pătraru.

Textele sunt semnate de oameni din media, scriitori sau persoane publice în funcţia de tema centrală propusă în luna respectivă.

Revista are aproximativ 170 de pagini şi a pornit şi de la ideea că „revista e adresată şi oamenilor care nu mai au timp să citească”, a completat prezentatorul Starea Naţiei.

„Dacă vedem că avem 1.000 de oameni care o cumpără, probabil că după cinci-şase numere vom renunţa. Dacă o vor cumpăra 10.000 de oameni, atunci nu vom renunţa.”

Toţi banii care vin din vânzarea revistei merg către bursele pe care echipa emisiunii le acordă unor copii din ţară.

„Revista este proiectul Asociaţiei Starea Naţiei, iar totul este non-profit”, a menţionat Dragoş Pătraru.

Din interviul cu Dragoş Pătraru la 10 ani de Paginademedia.ro:

„Am invitat 20 de scriitori, jurnalişti sau oameni care ne plac nouă să scrie despre fericire, fiecare cum a vrut. Unii au scris despre sport, alţii despre ei cum am scris şi eu, iar alţii proze scurte

Noi am fi vrut şi print, dar când ne-am apucat să facem calculele ne-am dat seamă că nu am acoperi cheltuielile. Chiar şi în varianta online avem o soluţie de rezervă în cazul în care nu se vinde. Am pus deoparte nişte bani din fondurile firmei cu care vor fi plătiţi acei oameni care au contribuit la revistă.

Dacă vom găsi un client sau doi care ar vrea să susţină revista, atunci am putea să o ducem la nivelul următor. Dacă vedem că avem 1.000 de oameni care o cumpără, probabil că după cinci-şase numere vom renunţa. Dacă o vor cumpăra 10.000 de oameni, atunci nu vom renunţa.

Ne gândim şi la hârtie (n.r. - print), însă sub formă de abonamente. Presa tipărită din România a fost distrusă de cei cu chioşcurile de ziare pentru că nu au fost serioşi şi nu au lucrat cum trebuie. Oamenii şi din cauza asta nu şi-au format un obicei de consum serios, să suţină publicaţiile pe care le vor.

Apoi mai e şi problema că noi ne-am obişnuit să primim totul gratuit, care este o mare greseală.”

VIDEO. Interviul live, integral, în continuare:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bing bing
    Dragos Patraru cu emisiunea lui umbla din floare in floare ca sa depuna oua... poate o iesi ceva pui

Trimite un comentariu

sus