Skip to main content

VIDEO. În spatele camerelor de filmat ale serialului Vlad, de la Pro TV. Un serial românesc, inspirat de o poveste franţuzească, adaptată de turci şi regizată de un spaniol

 
VIDEO. În spatele camerelor de filmat ale serialului Vlad, de la Pro TV. Un serial românesc, inspirat de o poveste franţuzească, adaptată de turci şi regizată de un spaniol

VIDEO. Un serial românesc, inspirat de o poveste franţuzească, adaptată de turci şi regizată de un spaniol. Este, pe scurt, povestea serialului Vlad, care va fi pe Pro TV în 2019.

Publicitate

Repetăm: serialul Vlad este făcut în România după un scenariu turcesc (la rândul lui inspirat de povestea lui Monte-Cristo). Regizorul producţiei româneşti este spanioului Jesus del Cerro.

Paginademedia.ro a fost în culisele serialului, la filmări şi a stat de vorbă cu regizorul viitoarei producţii.

Filmările pentru serialul „Vlad”, care va intra în grila Pro TV de anul viitor, au ajuns aproape de final. Producţia este un thriller anunţat ca un „Monte Cristo modern”, însă este inspirat şi dintr-o poveste turcească.

„Serialul are origini turceşti, însă are şi origini franceze, deoarece este inspirat din povestea lui Monte Cristo, prin urmare trebuie să luăm ce este mai bun din fiecare”, a spus regizorul Jesus dell Cerro pentru Paginademedia.ro.

Cum una dintre locaţiile de filmare ale serialului Vlad? Cum se pregătesc actorii pentru o dublă? Ce spune regizorul despre scenari şi despre aspectele tehnice?

Paginademedia.ro a fost într-una dintre locaţiile unde unde se toarnă serialul. În continuare, câteva momente cu o parte dintre protagoniştii serialului: Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Andrei Aradits, Emilian Oprea sau Ştefan Iancu.

Regizorul Jesus del Cerro, cel care a mai regizat filme româneşti precum „Hawaii”, „S-a furat mireasa” sau „Mamaia”, a vorbit despre serial pe care îl caracterizează drept „o poveste de dragoste despre trădare şi răzbunare”.

Detalii despre serial şi distribuţia din Vlad, pe PaginadeSeriale.

VIDEO. Serialul „Vlad”, în spatele camerelor

„Vlad” spune povestea lui Adrian (Anghel Damian), un tânăr care a fost închis pe nedrept în urma înscenării unui jaf. Cei care l-au trădat sunt chiar prietenii lui, Ştefan Dragomir (Andrei Aradits) şi Leonard Cazacu (Emilian Oprea).

După ce scapă din închisoare, Adrian devine Vlad, rol interpretat de Adrian Nartea, şi se transformă într-un bărbat de succes, bogat, şarmant, care are aliaţi puternici ce sunt pregătiţi să pună la punct toate detaliile unui plan perfect de răzbunare.

Olimpia Melinte joacă rolul Elizei, singura mare dragoste a lui Vlad, care l-a trădat atunci când acesta a fost închis, iar Diana Sărăcuţu este sora Elizei în serial, Roxana.

În continuare, interviul cu regizorul Jesus del Cerro:

Paginademedia.ro: Care este diferenţa dintre a face un film şi a face un serial?

Jesus del Cerro: Practic, într-un film totul este mai compact, trebuie să povesteşti şi e mai important pentru că o faci o singură dată. Într-un serial, datorită structurii lui, poţi să povesteşti lucrurile de mai multe ori. E mult mai complex un serial. Ai mai multe poveşti, mai multe fire narative, mai multe episoade.

Paginademedia.ro: De câte camere este nevoie pentru o scenă?

Jesus del Cerro: În mod normal, filmăm cu două camere. Pentru a avea o lumină mai bună, sunt necesare două camere.

Paginademedia.ro: Cum vi se pare acest serial?

Jesus del Cerro: Prima oară când am văzut scenariile, mi s-a părut că este o poveste incredibilă, cum reuşeşte să povestească... nu vreau să vă spun mai mult, dar în afara faptului că este o poveste minunată, este surprinzătoare şi pe mine m-a captivat de la început

Paginademedia.ro: Ştim că serialul are origini turceşti şi am observat diferenţele dintre un serial turcesc şi serial românesc sau spaniol. Se vor observa diferenţele şi în acest serial?

Jesus del Cerro: Vlad este un serial 100% românesc. Are loc în România, personajele sunt româneşti, este România. Serialul are origini turceşti, însă are şi origini franceze, deoarece este inspirat din povestea lui Monte Cristo, prin urmare trebuie să luăm ce este mai bun din fiecare.

Aceste poveşti se repetă pentru că sunt universale şi sunt bune. Poveştile bune se vor repeta întotdeauna, tradiţiile, iubirile, şi cred că povestea lui Montecristo se repetă pentru că este bună.

Paginademedia.ro: La ce să se aştepte telespectatorii care vor vedea serialul?

Jesus del Cerro: La o poveste de dragoste, la o poveste despre trădare şi răzbunare.

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Anamaria Anamaria
    ***
  • Andrei Andrei
    o subtitrare de *** cu cine-o fi facut-o... probabil vreunu' de la montaj, ca asa se face de obicei... numai profesionisti...
  • Valentin Valentin
    După ce au dat-o afară pe Ruxandra Ion și au văzut audiențele din Fructul Oprit sau gândit că au greșit să nu continue cu seriale românești și reapare după 6 ani un serial numit Vlad care pun pariu că va fi difuzat odată cu Fructul Oprit ! Cam târziu și-au dat seama
  • Bing Bing
    Serialul asta copiaza serialul Fructul Oprit de pe Antena 1
  • Mile Mile
    @ Liviu Strungu deconspiratorul: De fapt e o intreaga conspiratie de troli kgbisti toti care au comentat aici. Bai baitule, tu trebuie sa fii var cu Gusa!
  • marian marian
    Doamne cata prostime nici nu a inceput filmul si deja comentati cand va incepe atunci puteti , exact si Fructul in gat este tot o prostie turceasca de serial , voi sunteti corul bocitoarelor de la antenuta . vom vedea in primavara daca este bun ,MILE antenuta ta cam demult este finantata de guvern asa se aude asa ca numai comenta prosti cel putin pro a facut-o pe fata nu ca ai tai
  • Liviu Strungu Liviu Strungu
    Sa stiti ca io sint tot Putina Razvan! Si Ioana A. si aia doi de jos tot io!
  • Mile Mile
    Filmul ar trebui sa primeasca ajutor de stat, fiind 100% romanesc. Exista doar cateva elemente de pe alte meleaguri, nesemnificative: povestea originala, copia leita dupa un serial turcesc, regizor spaniol... important e ca regizor a realizat faptul ca povestea se repeta si in prezent!
  • Liviu Strungu Liviu Strungu
    Serialul nu are origini turcesti. E copie fidela dupa serialul turcesc, urmariti episoadele Ezel si veti vedea ce bun copiator este acest regizor!
  • Ioana A. Ioana A.
    Del Cerro e un regizor slab ahtiat dupa bani. Declaratiile lui sunt apa de ploaie. Inca un film cu tantalai care incearca sa para mafioti duri.
  • D D
    PR ieftin
  • geo geo
    Adevarul este ca regizorul acesta a avut doar filme celebre...noroc ca ”S-a furat mireasa”, o comedioara destul de subțire, a fost difuzată la Pro tv, de cateva ori, altfel talentatul regizor ramanea o mare necunoscuta.

Trimite un comentariu

sus