Skip to main content

Agerpres anulează o ştire publicată acum câteva zile: „Materialul conţine inexactiţăţi. Vom lua toate măsurile care se impun”

 
Agerpres anulează o ştire publicată acum câteva zile: „Materialul conţine inexactiţăţi. Vom lua toate măsurile care se impun”

Agenţia Naţională de Presă Agerpres anulează o ştire publicată în urmă cu câteva zile. Textul care vorbeşte despre vaccinuri este „incomplet şi inexact”, completează reprezentanţii agenţiei.

Publicitate

Efectele vaccinurilor asupra sănătăţii depăşesc cu mult bolile vizate”, titrează ştirea publicată luni.

Conducerea instituţiei a declanşat şi o anchetă internă, în urma căreia să stabilească condiţiile în care a fost publicată ştirea, menţionează aceeaşi sursă.

Agerpres precizează şi că ştirea în cauză ar fi, de fapt, o traducere a unei alte ştiri publicate pe site-ul The Conversation.

„Vă asigurăm că vom lua toate măsurile necesare care se impun, în urma analizei ce va fi efectuată de către Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul Agerpres”, completează reprezentanţii Agerpres.

Context. Acum câteva zile, pe fluxul „Extern/Sănătate” al Agerpres a fost publicată o ştirea care vorbeşte despre efectele vaccinurilor şi conţine informaţii precum:

  • „Vaccinurile pot modifica, în bine sau în rău, modul în care organismul reacţionează la alte infecţii decât cele împotriva cărora au fost concepute.”
  • „Echipa care a ajuns la această concluzie, coordonată de Christine Stabell Benn, doctor în medicină la University of Southern Denmark, a observat că vaccinurile ce conţin virusuri vii au o influenţă benefică asupra sistemului imunitar, dincolo de protecţia faţă de boala vizată, pe când cele ce conţin corpuri virale moarte au efecte negative ce întrec cu mult beneficiile protecţiei faţă de bolile respective.”
  • „Pe de altă parte, rar, acest tip de vaccinuri are potenţialul de a-i îmbolnăvi pe cei care le primesc tocmai de boala împotriva căreia ar fi trebuit să-i imunizeze, în special în cazul persoanelor cu sistemul imunitar compromis.”
  • „Conform lui Christine Stabell Benn, acestea sunt doar două exemple dintre numeroasele studii desfăşurate de echipa sa pe diferite tipuri de vaccinuri.”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus