Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Curtea Constituţională, comparată cu KGB în blogul lui Moise Guran. „CCR este aşadar un tribunal extraordinar, numit politic”

 
Foto: Cotidianul
Foto: Cotidianul

BLOGOSFERĂ. Explicaţia privind atribuţiile Curţii Constituţionale venită de la Moise Guran a fost cel mai distribuit blog al zilei de luni.

Publicitate

În postarea de pe blogul personal, Guran vorbeşte despre rolul Curţii Constituţionale şi deciziile pe care CCR le-a luat de-a lungul timpului, în neconformitate cu articole din Constituţia României. La începutul şi sfârşitul articolului, Guran aduce aminte de bolşevici şi desfiinţarea Justiţiei.

Curtea Constituţională NU este o instanţă de judecată. Ea nu aplică legea şi îi este interzis în mod explicit prin legea de funcţionare să facă altceva decât să spună dacă un text dintr-o lege încalcă sau nu Constituţia.

Azi, Curtea Constituţională se pune în locul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilind ce e legal şi ce nu, în cazul completelor de cinci, deşi nu avea voie să facă asta. Curtea Constituţională a României a adăugat la o lege, una importantă numită Codul Penal al României”, scrie Moise Guran pe blogul personal.

Postarea a adunat 4648 de like-uri şi distribuiri, conform unei monitorizări Facebrands PRO.

Al doilea articol se îndepărtează de sfera politică. Textul despre fericire al prezentatorului Cabral a avut aproximativ 2035 de like-uri şi share-uri cumulat.

„Ştii cum e, ca să câştigi la loto trebuie în primul rând să joci. Aşa şi cu fericirea… ca să fii fericit, trebuie în primul rând să vrei să fii fericit. Trebuie să ai curaj să ieşi din casă, să ieşi din zona de confort, să te cunoşti, să te provoci, să te deranjezi de pe locul tău… trebuie să te arunci. Şi pentru asta ai nevoie de curaj.”

Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Menţiune importană: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1. moise.ro, „Tabloul spart al unei lovituri de stat. În mintea lupului (5)”,

- 4648 likes & shares;

2. cabral.ro, „Am vrut să scriu un articol despre fericire.”,

- 2035 likes & shares;

3. petreanu.ro, „Nevricoşi, pe net cutreieram”,

- 1781 likes & shares;

4. contributors.ro, „Operaţiunea Scârna. Cum vrea PSD să câştige”, de Radu Vancu,

- 1037 likes & shares;

5. georgeisme.ro, „Tinerii bogaţi mor în bolizi de firmă. Nu ca săracii”,

- 146 likes & shares.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Geo Geo
    Astept sa-l regasesc pe Moise Guran cel obiectiv, impartial si ponderat, asa cum s-a afirmat. Dupa farsa " cutremurului" ceva s-a scurcircuitat !
  • 1q 1q
    guran a devenit analist economic, fără a avea studii economice, deci de ce nu ar deveni analist de drept constituțional deși nu are studii de drept ?
  • red john red john
    Astia, de alde Moise, Pietreanu, Liicheanu, nu isi dau seama de cat de mult ajuta PSD isteria lor. Urlete, tipete, istericale, manipulari, minciuni.....si uite-asa Dragnea e aproape de martirizare. Multumim, rezistoizilor, iar duceti PSD la peste 40%.

Trimite un comentariu

sus