Skip to main content

AUDIENŢE. Las Fierbinţi, cele mai bune cifre din noul sezon

 
AUDIENŢE. Las Fierbinţi, cele mai bune cifre din noul sezon

AUDIENŢE. Seara de joi este pdeja prin tradiţie a fierbinţenilor. Serialul de comedie de pe Pro TV a obţinut aseară cele mai bune cifre din cele trei episoade ale noului sezon.

Publicitate

Pro TV a fost lider detaşat cu producţia ajunsă la al 15-lea sezon. Antena 1, cu filmul Transformers, a avut cifre de trei ori mai mici, la nivel naţional şi de patri ori sub Pro TV, cu Las Fierbinţi pe interval.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de joi, 31 ianuarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20:30 - 21:20):

NAŢIONAL. Serialul de comedie de pe Pro TV a ţinut în faţa televizoarelor peste 2,8 milioane de telespectatori din întreaga ţară. Sunt cele mai bune cifre ale serialului, din cele trei episoade difuzate în această săptămână. Deloc surprinzător având în vedere că joia este seara „tradiţională” pentru Las Fierbinţi, încă de la primele sezoane.

Serialul a obţinut cifre duble faţă de Kanal D, care aseară a avut la bătaie nu Exatlon, ci serialul turcesc „Povestea noastră”.

Antenei 1 i-a revenit locul al treilea, care tot înceară să atragă publicul cu filme blockbuster, cum a fost Transformers 3. A reuşit să atragă o medie de 650.000 de persoane.

URBAN. Fierbinţenii au atras în mediul urban peste 1,3 milioane de telespectatori şi o cotă de piaţă de 26,7%. Kanal D a avut poziţia secundă, în timp ce Antena 1 a obţinut cifre de patru ori mai mici decât Pro TV.

COMERCIAL. Diferenţa dintre Pro TV şi ceilalţi s-a menţinut şi pe publicul comercial. Las Fierbinţi s-a apropiat de 600.000 de telespectatori tineri şi o cotă de aproape 35%.

Antena 1 a avut de data aceasta locul secund cu cifre de trei ori mai mici decât liderul, iar Kanal D a avut poziţia a treia.

Antena 3 a prins top cinci pe comercial. Postul a difuzat de la 21.00 un interviu cu Ion Ţiriac, invitat la Alessandra Stoicescu.

Audienţa posturilor TV joi, 31 ianuarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30-21.20), la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 2.866.000 16.2 29.7
2 Kanal D 1.491.000 8.4 15.5
3 Antena 1 653.000 3.7 6.8
4 National TV 411.000 2.3 4.3
5 Romania TV 391.000 2.2 4.1

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV joi, 31 ianuarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30-21.20), în mediul URBAN

URBAN Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 1.315.000 13.7 26.7
2 Kanal D 555.000 5.8 11.2
3 Antena 1 347.000 3.6 7.0
4 Antena 3 261.000 2.7 5.3
5 Romania TV 231.000 2.4 4.7

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV joi, 31 ianuarie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30-21.20), pe segmentul COMERCIAL

COMERCIAL Nr persoane Rtg (%) Shr (%)
1 Pro TV 588.000 13.8 34.2
2 Antena 1 215.000 5.0 12.5
3 Kanal D 163.000 3.8 9.5
4 Antena 3 49.000 1.1 2.8
5 National TV 44.000 1.0 2.6

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Didi Didi
    O prostie de serial. Actori de duzina nou intrati. Mai fac si politica
  • D D
    "Razvan Putina mile R", nu mai plange. "Las Fierbinti" a fost peste "Chefi la cutite". Punct. Alte comentarii nu isi au rostul.

    "Eu nu sunt ca tine! Obsedat protevist"
    Pai da, tu esti "obsedat antenist". Ai si laudat "Antena 1" pentru filme de acum 15-20 de ani.
  • marian marian
    Bocitoarea Mihai cred ca trebuie sa faci un control banii se recupereaza si pe deasupra si antenuta va lua banii nu mai bocii pe aici tu si mile vor primi banii si antenuta pentru telenovelele facute , dar voi nu vedeti decat pro , eu cred ca tu suferi de sindromul pro ba ca-ti ia banii ba ca primeste bani de la psd , cei care se uita la pro nu sustin psd doar voi antenuta si ROM,tv
  • R R
    Nu mai începe! Îti spun pe surse sigure! Ia pus capac!
  • Ciprian Ciprian
    Puteți să îmi spuneți și mie când începe "Te cunosc de undeva", sezonul 14 ?
  • Miu Miu Miu Miu
    Nu e cam devreme să vorbim de cele mai mari cifre?Suntem abia la al 3-lea episod
    Mă rog,vedem prin martie-aprilie ce face,poate mai crește
  • mile mile
    aici trebuie sa bage bani psd , daca vrea sa castige bine
  • Mihai Mihai
    @Georgian: Pai daca PSD va finanta cu pana la 1 milion de euro productia Las Fierbinti este clara legatura intre publicul Las Fierbinti si PSD. Publicul este clar format din votanti psd. Si PRO TV se mai lauda ca sunt anti-psd. Normal, sunt anti pana la bani. Cand e vorba de bani, sunt buni si cei manjiti de la psd, nu?
  • R R
    Dorule,nu plange nimeni taica! Eu nu sunt ca tine! Obsedat protevist,va plac r***le
  • Georgian Georgian
    De ce totul pentru antenisti se rezuma la psd? Nu stiu care televiziune pupa mai mult pe undeva psd..si aici vorbim de Antena 3. Daca te uiti la un serial de comedie pur si simplu pentru a te relaxa de fapte facute dupa un scenariu ce se si intampla pe la noi in tara inseamna ca esti si psd-ist? Voi pe toti ce care locuiesc in zone rurale ii considerati batrani si psd-isti? Daca asa e conceptia in tara asta e clar ca ne duce rau dar nu din cauza unui serial ce e fictiune pana la urma si din cauza gandirii unor persoane ceea ce e mult mai grav ca aia nu se schimba, e asa pe veci...
  • D D
    Cu putin, cu mult, tot a fost peste... Nu mai plange.
  • mile mile
    inseamna ca psd castiga alegerile detasat anul acesta, trist viitor are tara
  • R R
    Cu puțin Dorule,cu cateva mii 564.000 la chefi-588.000 la Fierbinți! Asta e ,nu a avut concurenta serioasa! Filmul a obținut bine pe comercial!
  • D D
    13,8 pe comercial ? Peste finala "Chefi la cutite" si Revelionul lui Negru.

Trimite un comentariu

sus