Skip to main content

De ce creştea site-ul Capital? Folosea un "bug". Traficul s-a prăbuşit, iar Capital va fi penalizat de BRAT

 
De ce creştea site-ul Capital? Folosea un "bug". Traficul s-a prăbuşit, iar Capital va fi penalizat de BRAT

UPDATE. "Site-ul Capital nu a crescut spectaculos pentru că am introdus un bug în site, aşa cum suntem acuzaţi pe nedrept", spune Anca Andrei, redactor-şef Capital, într-un punct de vedere trimis Paginademedia. Poziţia, în articol.

Publicitate

A fost găsit "vinovatul" pentru creşterea fabuloasă a site-ului Capital.ro din luna decembrie. Cum a ajuns Capital.ro la peste 50 de milioane de afişări în luna decembrie, depăşind Ştirile Pro TV şi site-ul Adevărul, printre alţii?

Biroul Român de Audit Transmedia - BRAT a găsit artificiul prin care Capital.ro a sărit în trafic.

Despre ce era vorba?

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, site-ul Capital.ro folosea un "bug": pe varianta de mobil, site-ul nu permitea ca utilizatorul să dea "back", pentru a ajunge pe Home-Page. La fiecare încercare de "back", se reîncărca pagina, iar site-ul contoriza o afişare.

Se întâmpla şi pe varianta desktop, doar că aici nu se contoriza afişarea. Chiar şi aşa, utilizatorul putea ieşi de pe articol accesând un alt articol din site (în acest fel, era menţinut pe site, ceea ce ar explica timpul uriaş petrecut de utilizatori în decembrie: 14 minute media!)

"Eroarea" a fost semnalată şi de comentatorii Paginademedia.ro, la publicarea articolului despre explozia traficului Capital.ro.

De altfel, chiar în acea zi, 14 ianuarie, capital.ro a scos bug-ul cu pricina, la solicitarea BRAT. După 14 ianuarie, traficul Capital.ro s-a prăbuşit: un trafic cu 40% sub zilele din decembrie.

După un parcurs „grandios”, cu creşteri masive în ultimele şase luni, traficul publicaţiei Capital.ro a scăzut brusc. Cifrele au aproape la jumătate, în ultimele două săptămâni. În luna iunie, Capital.ro avea 3,7 milioane de afişări. În decembrie, număra peste 50 de milioane, practic mai mult decât Adevărul.ro şi decât Ştirile Pro TV.

În urmă cu două săptămâni, pe 13 ianuarie, site-ul a scos aproximativ 1,6 milioane de afişări. În schimb, în umătoara zi, cifrele au scăzut drastic, aproape la jumătate, mai exact 863.000 de afişări.

Dacă înainte existau vârfuri de peste 2 milioane, acum publicaţia nu mai sare de 850.000 de afişări.

Evoluţia traficului Capital.ro (click pe foto)

Capital va fi penalizat de BRAT

Comisia Tehnică BRAT a discutat cazul capital.ro astăzi. O comisie la care reprezentanţii Capital.ro au susţinut că a fost "o eroare", "un bug".

Ce riscă site-ul Capital în această situaţie?

Contactată de Paginademedia.ro, Arina Ureche, director executiv BRAT, a explicat situaţia:

"Regulamentele SATI prevad sanctiuni in situatia in care traficul inregistrat pe un site nu este realizat prin respectarea regulilor de masurare, una dintre masuri fiind ca “pe www.brat.ro/sati/rezultate, rezultatele de trafic ale site-ului vor fi înlocuite cu un avertisment referitor la problema identificată pentru rezultatele aferente întregii perioade pentru care neregula şi-a produs efecte”."

Care sunt paşii următori?

"Comisia Tehnica va face o recomandare catre Consiliul Director BRAT, care va lua o decizie in urmatoarea sa sedinta, cel mai probabil in luna februarie", a precizat Arina Ureche.

Care au fost concluziile Comisiei Tehnice, exact?

Arina Ureche, pentru Paginademedia.ro:

"Comisia Tehnica a Departamentului Internet a analizat rezultatele de trafic ale capital.ro, raportul BRAT privind implementarea neconforma a tagului de masurare si fluctuatia produsa in date dupa rezolvarea problemei de catre capital.ro.

Reprezentantii capital.ro au remediat problema de implementare imediat dupa sesizarea BRAT si au fost de acord sa colaboreze pentru a identifica date de la care respectiva problema de conformitate a implementarii tagului produce efecte pe siteul capital.ro.

Dupa finalizarea acestei analize suplimentare, pe baza noilor date, Comisia Tehnică va lua o decizie cu privire la masura ce va fi aplicata, intentia fiind aceea de a nu mentine public rezultate de trafic afectate de aceasta problema."

Un alt exemplu de site care a încălcat regulile BRAT: sfin.ro, care a folosit "artificii" tehnice nepermise pentru creşterea traficului.

Redactor-şef Capital: "Nu a crescut spectaculos pentru că am introdus un bug în site, aşa cum suntem acuzaţi pe nedrept

Anca Andrei, redactor-şef Capital, spune într-un punct de vedere că site-ul Capital nu a crescut datorită acelui "bug". "Nu există niciun fel de artificiu, există doar erori", spune Anca Andrei.

Poziţia redactorului-şef Capital:

"Site-ul Capital nu a crescut spectaculos pentru că am introdus un bug în site, aşa cum suntem acuzaţi pe nedrept. Dimpotrivă, am lucrat şi lucrăm în condiţii tehnice foarte dificile. Platforma pe care o avem la dispoziţie este plină de erori, care ne provoacă periodic căderi inexplicabile de trafic.

Li s-a întâmplat şi altora din piaţă. Capital în realitate are un potenţial mult mai ridicat, pe care sper să şi-l atingă în viitorul apropiat. Acum din punctul meu de vedere, funcţionăm pe avarie şi depunem un efort imens ca să ne păstrăm totuşi într-un oarecare echilibru.

Dacă vă uitaţi la numărul de unici veţi vedea că totuşi ne păstram între primele 10-20 de site-uri din România. Şi nu este deloc uşor cu aceste probleme tehnice.

Erorile din platformă sunt multe şi ne trag în jos, motiv pentru care a fost angajată încă din septembrie o firmă de IT care să rezolve aceste deficienţe. Nu a reuşit. Am schimbat şi serverele. Iarăşi am avut probleme.

Atunci am stabilit să contractăm un alt IT-st, mult, mult mai competent în opinia mea, care într-un final a reuşit să mai rezolve din erori. Într-un final am stabilit să schimbăm cu totul platforma şi să mutăm site-ul pe alte servere. Exact la acest lucru se lucrează de mai bine de două luni.

Este foarte frustrant pentru noi să fim acuzaţi de astfel de practici, în condiţiile în care toţi am muncit zi şi noapte pentru acest site.

Nu există niciun fel de artificiu, există doar erori care ne-au scos peri albi şi care ne afectează în continuare, dar care vor fi remediate în scurt timp. Iar erorile, credeţi-ne, chiar ne trag în jos."

Citeşte şi: Site-ul Capital.ro, fenomenul anului 2018: a crescut de 10 ori şi a depăşit Adevărul. Şi Ştirile Pro TV. 50 de milioane de afişări în decembrie

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Foghorn Leghorn Foghorn Leghorn
    Foloseau un "bug"..!
    Daca erau mai "discreti" nu-i prindea nimeni. Cate astfel de "bug-uri" or fi... si la cati...
    Asa se numara valoarea la romani. Desi, sa nu fiu rau, e pe cale sa devina epidemie globala...
  • Ioan Bujor Ioan Bujor
    Am avut probleme la servere. Se mai intampla
  • NickRo NickRo
    Fake news, fake traffic!

Trimite un comentariu

sus