Skip to main content

FACEM ROMÂNIA BINE. Cristian Lupşa, 10 ani de DoR. Povestea unei reviste de ...poveşti. Decât o Revistă.

 
Foto: Alex Gâlmeanu - alex.ro
Foto: Alex Gâlmeanu - alex.ro

FACEM ROMÂNIA BINE. În aprilie se fac 10 ani de când Cristi Lupşa lucra în cafenele alături de alţi 4 prieteni care îşi propuseseră să facă Decât O Revistă. Chiar asta şi doreau să facă: o singură revistă, un singur număr, cu un nume care să ironizeze nivelul de profesionalism de pe piaţă.

Publicitate

S-au strâns la o bere şi au decretat: facem "decât" o revistă. "Decât" un număr adică.

Lupşa a povestit momentul, într-un interviu dat acum câţiva ani pentru Ziarul Metropolis:

"Într-o seară ne-am strâns la o bere: eu, care eram atunci la Tabu, Gabi Dobre şi Sebastian Ispas, care erau la Esquire, Lavinia Gliga, de la Marie Claire.

Eram uşor morcoviţi pentru că venisem de la o conferinţă unde se vorbise despre designul revistelor din România, care erau „neîngrijite, neatente” etc.

Ne-am zis: „Băi, stai un pic, ăsta face mişto de locurile noastre de muncă!” După care ne-am dat seama că are dreptate.

Şi ne-am zis: „Hai să facem noi o revistă, aşa cum vrem noi, unde nu ne poate zice trustul că n-are resurse, n-are timp sau n-are interes. O facem o singură dată, să arătăm că se poate.”

Revista a prins şi nu s-a oprit la acel singur număr, unul care îl avea pe copertă pe Mihai Dobrovolschi:

Astăzi, un deceniu mai târziu, Lupşa e singurul care a rămas full time la DoR, un produs care a mers dincolo de print, transformându-se într-o adevărată organizaţie media care produce jurnalism independent, de calitate în mai multe formate de la clasicul print, până la podcasturi şi conferinţe.

Decât o Revistă îşi întinde sediul în 2 apartamente din inima Bucureştiului. Confort sporit faţă de mesele din cafenelele în care lucrau în urmă cu 10 ani 5 prieteni cu acelaşi crez. Acum şedinţele de redacţie se ţin într-o sală specială în care tronează o tablă cu subiectele la care lucrează pentru fiecare număr cei 25 de membri ai redacţiei.

Cum arată DoR după 10 ani? Foarte diferit spune Cristi Lupşa, care o defineşte drept un "complet alt animal".

“DOR înseamnă revista tipărită pe care o ştie lumea, înseamnă Şcoala 9 care este o publicaţie strict digitală, înseamnă conferinţa The Power of Storytelling, înseamnă o grămadă de evenimente sub brandul DOR, înseamnă podcasturi. Deci înseamnă aşa de multe lucruri, încât e un complet alt animal."

De la 5 oameni care făceau voluntar în cafenele o revistă, suntem 25 de oameni care fac fulltime toate chestiile astea şi mai multe.”

Cu o plajă de public largă, cu vârste între 16 şi 60 de ani, cu o poziţionare mult mai clară decât la început - când spui Cristi Lupşa şi DOR, spui Storrytelling - proiectul de la bere a ajuns o organizaţie media care începe să mizeze pe susţinerea din partea comunităţii. Aici este salvarea. Susţinere de care s-a bucurat în special la finalul anului când au anunţat că se confruntă cu probleme de cashflow.

Cum au reuşit să evite un dezastru financiar? Au fost transparenţi cu redacţia şi cu cititorii lor. Au vorbit deschis despre momentul de criză, au căutat idei şi au mers mai departe.

Cum a fost abonamentul "pe viaţă": 750 de lei plătiţi odată pentru a avea DoR permanent. DoR îşi continuă drumul. "Am supravieţuit celei mai dificile perioade financiare din ultimii ani, chiar dacă n-am ieşit cu totul din vale.

Cristi Lupşa a povestit atunci public situaţia de criză, într-un exerciţiu de transparenţă pe final de 2018:

"Momentul în care ne aflăm acum din punct de vedere financiar, de exemplu, e printre cele mai vulnerabile de-un timp încoace.

Deciziile din ultimele 12 luni ne ajung din urmă. Am renunţat la multe proiecte făcute pentru branduri ca să concentrăm pe jurnalism.

Am schimbat contractele ca formele de angajare să fie cele mai favorabile posibile pentru echipă. Am crescut echipa ca să acoperim goluri de competenţă.

Am cheltuit să creştem şi am cheltuim să obţinem cele mai bune resurse - mai ales la evenimentele mari. Iar cheltuielile, mai ales în media de nişă, se fac mult mai uşor decât încasările. La DoR am încercat mereu să nu întârziem plata facturilor şi salariilor. Însă companiile partenere nu gândesc la fel - de la distribuitori şi până la sponsori mari, toţi întârzie, uneori luni întregi.

A revenit, tot public, tot transparent, ca să spună cum au trecut peste moment:

Am avut conversaţii cu firma noastră de contabilitate şi cu un consultant fiscal: ambele părţi ne-au confirmat că rulăm în pierdere. Aşa am terminat şi 2017, aşa vom termina şi 2018. Niciunele nu s-au sfiit să folosească cuvântul „grav”.

Până la urmă, anul s-a terminat OK. Iată ce am făcut şi n-am făcut:

•Am pornit de la premisa că nu vom înceta niciun contract de muncă. Aşa s-a şi întâmplat.

•Am discutat în echipă plusurile şi minusurile transparentizării situaţiei noastre, atât intern (de la echipa de management către toţi), cât mai ales extern. Am căzut de acord că e o lecţie nu doar pentru noi, ci pentru oricine încearcă o aventură antreprenoriale în industrii creative, unde produsele sunt scumpe, adesea cu costuri ascunse, piaţa e mică şi marjele de profit spre inexistente;

•Am făcut un challenge intern: le-am spus celor 20+ de oameni din echipă să se împartă în grupuri mici şi să bea cafele/vinuri, orice, şi să coacă moduri de a strânge bani. Au făcut-o şi rezultatul a fost peste 100 de idei cu care am umplut o tablă (ai văzut-o la începutul acestui material).

•Am declinat şi aplicat câteva dintre ideile echipei (mai ales abonamentul pe viaţă) şi am accelerat în noiembrie şi decembrie vânzarea de abonamente via shopul online al DoR. Transparenţa noastră legată de situaţia financiară a ajutat, căci mulţi dintre membrii comunităţii au vrut să se implice

•În practică, am încasat din vânzări de abonamente şi produse de pe shopul DoR100.000 de lei în ultimele două luni — de la 1 noiembrie până la final de decembrie. Prin comparaţie, între 1 septembrie şi 30 octombrie am avut pe shop încasări de 25.000 de lei.

•Sigur că n-a fost suficient: a fost nevoie şi să împrumutăm asociaţia cu bani, însă sper că în 2019 vom reuşi să returnăm cei peste 100 de mii de lei împrumutaţi.

•Am presat partenerii care întârziaseră cu plăţi.

•Am trimis mai multe aplicaţii pentru granturi internaţionale, care sperăm că se vor concretiza."

Paginademedia.ro prezintă povestea proiectului Decât o Revistă în cadrul proiectului editorial FACEM ROMÂNIA BINE. Într-o perioadă în care aproape „se cântă prohodul” presei, ne propunem să căutăm - şi să prezentăm, în acest proiect, nu “presa care a fost”, ci presa aşa cum trebuie să fie făcută. Şi cum (încă) se mai face. Poveştile unor proiecte media şi ale unor oameni care îşi fac treaba cu respect pentru public şi pentru meserie. Curat.

Un proiect editorial Paginademedia.ro susţinut de MedLife.

Paginademedia.ro: Cum arată DOR după 10 ani?

Cristi Lupşa: DOR după 10 ani arată foarte diferit. Acum 10 ani ne-am strâns un grup de oameni cu experienţă de scris ca să facem o revistă care trebuia să fie diferită. Altfel nu ne băgam. Acum DOR înseamnă revista aia tipărită pe care o ştie lumea, înseamnă Şcoala 9 care este o publicaţie strict digitală, înseamnă conferinţa The Power of Storytelling, înseamnă o grămadă de evenimente sub brandul DOR, înseamnă podcasturi.

Deci înseamnă aşa de multe lucruri încât e un complet alt animal. De la 5 oameni care făceau voluntar în cafenele o revistă, suntem 25 de oameni care fac fulltime toate chestiile astea şi mai multe.

Din cei 5 oameni, am rămas eu fulltime şi Lavinia part-time, pentru că nu mai locuieşte în oraş. La început mai erau: Ray, care era art directorul nostru şi încă mai locuieşte în România şi face cărţi; Gabi Dobre, care lucrează în Energie şi Sebastian Ispas, care s-a mutat înapoi acasă, la Târgu Mureş.

Dintre cei care au contribuit la primul număr, unii mai sunt aici, cum e Jo, cum e Sorana. Au rămas sub umbrela mare destul de mulţi.

S-a pierdut din entuziasmul tău pentru implicare editorială odată cu preluarea business-ului?

Cristi Lupşa: Nu mai am atât de mult timp cât mi-aş dori pentru munca editorială. De scris nici nu se mai pune problema. Ca să îmi găsesc timp de editat fur de altundeva, de la manangement.

Entuziasmul nu a dispărut, trebuie să vedem cum poate fi temperat şi folosit util. Nu mai pot fi un editor full time, deşi este unul din spaţiile pe care le acoperim greu.

România nu e o piaţă pe care sunt editori. Nu mă refer la oameni care pot să corecteze un text, mă refer la oameni care pot să îl facă mai mult decât e pe parcursul documentării.

Texte memorabile: Reconstituirea tragediei din Colectiv

Cât durează să faci un text cap-coadă ca la carte?

Cristi Lupşa: Nu vreau să creadă lumea că tot ce poate face un jurnalist care îşi ia mai mult timp, iese bine. Dacă tragem linie, după ce trece ceva timp, ne dăm seama că din 10-12 texte dintr-un număr, dacă eşti norocos sunt 2-3 de care îţi vei aminti că le-ai publicat în numărul ăla peste 4-5 ani.

Şi atunci, acelea sunt texte unde procesul de lucru este foarte strâns între reporter şi editor. E un proces în care editorul, chiar dacă nu face teren, ştie la fel de multe lucruri ca reporterul.

Irina Tacu e la Craiova să scrie despre Selly. Eu i-am spus Irinei hai, a sosit momentul, Selly face 18 ani la sfârşit de februarie, acum e momentul.

În momentul în care Irina scrie, eu aş vrea să nu editez în prima fază ce a scris, ci ce NU a scris. E foarte multă comunicare 1 -1.

Înainte să scrie un cuvânt formal sub formă de draft, am vorbit foarte mult în redacţie despre ce caută, am pasat video-uri, de fiecare dată când s-a văzut cu el pe teren a scris foarte repede la sfârşitul zilei ce s-a întâmplat. E un proces în timp real.

În momentul în care a scris, eu ştiu tot ce a văzut şi ce a trăit pe teren şi pot să îi aduc aminte cât de entuziasmată a fost.

Scopul meu ca editor e să îi aduc aminte Irinei de lucrurile pe care le-a văzut şi le-a auzit pe teren şi care s-ar potrivi mai bine.

Există un text memorabil în cei 10 ani?

Cristi Lupşa: Sunt mai multe. Reconstituirea pe care am făcut-o după Colectiv, când am încercat să arătăm ce s-a întâmplat în noaptea aceea. Acolo a fost o muncă de echipă făcută într-o lună.

Zeci de oameni, sute de pagini de documente. Am cel puţin 2-4 texte în cei 10 ani pentru care mi se pare că a meritat să facem tot ce facem.

Unul dintre textele prin care ne-am dat seama ce putem face odată ce ajungem la un anumit nivel de experienţă, e textul Echilibru, despre o fată care a murit într-o tabără studenţească brusc.

De obicei, textele care îmi rămân mie reuşesc să reconstruiască foarte bine şi foarte vizual o realitate pe care fie am trăit-o, fie nu, dar reuşesc să spună şi ceva mai mare despre ce trăim, pierdem sau e între noi. E ceva care vorbeşte despre o idee mare.

Îmi place mai mult să lucrez cu oameni cărora le pasă foarte tare de anumite subiecte

Cât de greu îşi impune editorul opinia atunci când reporterul nu e de acord cu el?

Cristi Lupşa: Există disensiuni. Unde încerc să nu impun opinia mea e de obicei la scris. Încerc ca editarea mea să nu fie la nivel de intrat în propoziţii. Avem destul de puţine ciocniri legate de text în sine. Ciocnirile noastre sunt uneori pe structură. Genul ăsta de disensiuni le mai avem.

DoR a crescut în 10 ani şi a mers pe afinităţile oamenilor care îl fac. Cum s-a transformat mai exact?

Cristi Lupşa: DOR are acest noroc că s-a definit din start foarte generalist. Îmi place mai mult să lucrez cu oameni cărora le pasă foarte tare de anumite subiecte.

Dacă faci reportaje sau chestii care mănâncă timp şi nervi şi energie este o complet altă experienţă să lucrezi cu cineva care are o nevoie/o plăcere de a fi într-un anumit subiect. Să ai un om absolut obsedat de un anumit subiect mi se pare un mare câştig.

Am rămas destul de eclectic. Nu am reuşit încă să plasez colegilor mei subiecte legate de curiozităţi pe care le am şi sunt mai greu de vândut. Mă interesează la fel de tare politicienii din noul val cum mă interesează Delia.

Cât de fidel a rămas publicul DOR după 10 ani? Cum atrageţi generaţia nouă?

Cristi Lupşa: Nu am reuşit niciodată să facem nişte măsurători atât de exacte. Ştim că ne-au părăsit oameni pe parcurs, cum ştim că ne-au descoperit oameni pe parcurs.

Ştim că avem abonaţi care au 60 de ani şi că avem abonaţi care au 16. Rămâne un plus mare că există această diversitate. E un minus poate ca model de business pentru că e o chestie dificil de vândut pentru că eşti aşa de pentru toată lumea încât rişti să nu fii pentru nimeni.

Poate ar trebui să facem ceva mai multă cercetare. Probabil nu avem aşa de mult public foarte tânăr pentru că ei sunt pe youtube.

Mulţi oameni ne-au descoperit valoarea în momentul în care au început să se apropie de 30 de ani.

Noi am fi ok dacă noi am îmbătrâni dar revista ar rămâne chestia aia pe care o descoperi pe măsură ce devii adult care participă în societate mai mult decât primul job sau facultate.

Ne dăm seama din feedback că răspunem unei nevoie neexprimate de ajută-mă să înţeleg o chestie complexă.

Publicul pentru podcasturi făcute în România e destul de mic

Sunteţi formatori sau facilitatori de opinie?

Cristi Lupşa: Ultimii 2-3 ani au fost despre a ne asuma faptul că ar trebui să ajutăm puţin oamenii să descopere nişte instrumente, odată ce au văzut ceva.

Jurnaliştii nu pot niciodată să schimbe de unii singuri nimic, dar pot ajuta oamenii să afle nişte chestii destul de simple. Sunt oameni care şi-au deschis o firmă şi nu ştiu să o închidă. Sunt studenţi care nu ştiu care sunt drepturile lor.

Rolul tău ca jurnalist este să şi vezi din afară un subiect şi să-l execuţi, dar şi să vezi ce nevoi punctuale poţi să rezolvi pentru publicul tău şi să le împachetezi într-o poveste.

Cum funcţionează podcastul? Cum e primit de publicul DOR?

Cristi Lupşa: Noi facem Pe Bune de 3 ani. Am făcut 2 podcasturi mai narative. Publicul pentru podcasturi făcute în România e destul de mic. Pe Bune are la un episod bun 3500 de oameni care îl ascultă, ceea ce nu e puţin, dar nu are nicio legătură cu ce cifre se vehiculează în Vest sau în State, unde boom-ul ăsta există de 4-5 ani şi s-au creat întregi companii care doar asta fac.

Pe Bune e un produs sustenabil. Nu e profitabil. Îi creşte vizibilitatea, audienţa şi posibilitatea noastră de a aduce la microfon oameni tot mai cunoscuţi, dar e în continuare un fenomen de nişă.

Eu cred că ţine de obicei. Rămâne de văzut dacă românii vor să ia audio cu ei în urechi. Nu avem o istorie foarte mare de jurnalism de radio care trece de ştiri. Zona audio are posibilitatea de a face lucruri pe care nu poţi să le faci nici în scris, nici vizual.

Este un obicei care are nevoie de timp ca să se formeze, dar merită încercat. Eu cred că puterea zonei audio bine folosite este enormă.

Realist vorbind însă, cifrele sunt mici. Nu am nicio problemă de a fi într-o nişă. Anul ăsta toată lumea vrea să facă podcasturi. E un podcast de interviuri făcut în debara, la noi în redacţie.

Un buget pentru un sezon de podcast de reportaje afară trece de 500.000 de dolari.

Criza: DOR a cheltuit mai mult decât a reuşit să aducă înapoi. Azi suntem bine

În octombrie aţi evitat un dezastru financiar despre care aţi ales să vorbiţi transparent. Ce s-a întâmplat?

Cristi Lupşa: În momentul în care faci atâtea proiecte, există nişte inegalităţi. Şcoala 9 e un proiect finanţat integral de o companie. Asta înseamnă că echipa e protejată.

Oamenii nou angajaţi au venit pe un grant de la Fundaţia Româno-Americană şi pornim în curând o verticală de jurnalism pe dezvoltare rurală şi ecoturism. Sunt nişte oameni ale căror salarii sunt protejate.

Ce ni s-a întâmplat în noiembrie a fost o chestie în care DOR a cheltuit mai mult decât a reuşit să aducă înapoi. Azi suntem bine, dar pe hârtie dacă o să continuăm aşa, nu suntem bine până la sfârşitul anului.

Cristi Lupşa, exerciţiu de transparenţă (1): Scrisoare de la editor, la 9 ani de la primul DoR

Cristi Lupşa, exerciţiu de transparenţă (2). Cum a evitat DOR un dezastru finaciar

Cum poţi lucra sub o astfel de presiune?

Cristi Lupşa: Ce lipseşte foarte mult în media independentă românească este susţinerea conţinutului. Trebuie construite resurse, culturi organizaţionale.

Asta e foarte important pentru noi acum: cum puteam crea o organizaţie care poate să ducă mai multe proiecte în care să îşi găsească locul mai mulţi oameni şi să le ofere un loc de muncă provocator, în sensul în care îi poate ajuta să îşi îndeplinească misiunile în viaţă.

Pentru România lui 2019, presiunea va fi permanent acolo şi e o luptă constantă între siguranţă şi risc şi presiune şi relaxare.

Cum ai simţit din partea colegilor solidaritatea?

Cristi Lupşa: Le-am spus că s-ar putea să întârziem plata salariilor. Ce a fost minunat atunci şi cred că asta e o dovadă că am creat aici o cultură organizaţională, este că oamenii au spus că e ok.

Toată echipa a fost dornică să se implice şi să găsească idei despre cum să strângem mai mulţi bani decât am strânge în mod obişnuit.

Am fost doar puţin mai înverşunaţi în a promova ideea noastră de strânge bani din abonamente.

Încercăm să vedem care e limita şi potenţialul acestui trend internaţional ca organizaţiile media mici să se bazeze în foarte mare parte pe susţinere din partea comunităţii lor.

Încercăm să nu luăm donaţii. Vrem să îţi dăm ceva înapoi. Ne bucurăm dacă vrei să ne dai pur şi simplu bani, dar pentru mine e senzaţia că ăsta ar trebui să fie butonul nuclear.

Proiectul editorial Paginademedia.ro Facem România bine este susţinut de MedLife


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri

Citeşte şi:

Autor: Andreea Pietroşel
viewscnt

Trimite un comentariu

sus