Skip to main content

AUDIENŢE. Cântă acum cu mine şi Asia Express s-au luptat de la egal la egal. Asia a ieşit câştigătoare duminică seară. Cifre aproape duble faţă de Pro TV, pe comercial

AUDIENŢE. Cântă acum cu mine şi Asia Express s-au luptat de la egal la egal. Asia a ieşit câştigătoare duminică seară. Cifre aproape duble faţă de Pro TV, pe comercial

AUDIENŢE. Cântă acum cu mine şi Asia Express s-au întâlnit duminică seară, în prime-time. Cine a câştigat?

Publicitate

Emisiunea Antenei 1 a ieşit învingătoare pe toate segmentele de public, atât pe intervalul Cântă acum cu mine, cât şi pe intervalul său, însă la diferenţă mică, la nivel naţional, de emisiunea prezentată de Cabral.

În timp ce Pro TV şi Antena 1 difuzau Cântă acum cu mine şi Asia Express, Kanal D avea pe post o ediţie Exatlon. Un alt post care a intrat în topul primelor cinci a fost Digi Sport, care a transmis meciul de Liga I, Craiova - CFR Cluj.

În topul primelor cinci posturi de televiziune a intrat şi TVR 2, pe targeturile Urban şi Comercial. Televiziunea publică a pus la bătaie filmul românesc Osânda, cu Amza Pellea şi regizat de Sergiu Nicolaescu.

Pe intervalul Asia Express, dar şi pe intervalul Cântă acum cu mine, cifrele au fost asemănătoare pe cele trei targeturi.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de duminică, 7 aprilie pe intervalul comun Cântă acum cu mine - Asia Express (20:00 - 21:50):

NAŢIONAL. La nivel de ţară, Asia Express a numărat 1.382.000 de telespectatori, iar Cântă acum cu mine a adunat 1.267.000 de persoane. Locul trei s-a dus la un alt generalist, Kanal D. Exatlon a fost urmărit de o medie de 1.019.000 de urmăritori.

URBAN. La oraşe, Antena 1 a ţinut de locul I, cu media de 718.000 de telespectatori. Emisiunea celor 100 de juraţi a fost urmărită, în medie, de 658.000 de persoane. Exatlon a ocupat locul trei, cu 464.000 de urmăritori.

COMERCIAL. În medie, 403.000 de telespectatori au urmărit drumul vedetelor din Asia Express, în timp ce Pro TV a „ridicat în picioare” o medie de 285.000 de persoane.

Kanal D a ocupat locul trei, post urmat la mică distanţă de Digi Sport 1, care difuza meciul din playoff-ul Ligii I, Craiova - CFR Cluj.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intersecţia Cântă acum cu mine - Asia Express (20.00-21.50), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Nr Persoane Rtg% Shr%
Antena 1 1.382.000 7.8 15.3
Pro TV 1.267.000 7.2 14
Kanal D 1.019.000 5.8 11.3
DigiSport 1 511.000 2.9 5.7
TVR 2 477.000 2.7 5.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intersecţia Cântă acum cu mine - Asia Express (20.00-21.50), în mediul URBAN:

URBAN Nr Persoane Rtg% Shr%
Antena 1 718.000 7.5 15.1
Pro TV 658.000 6.9 13.8
Kanal D 464.000 4.8 9.8
DigiSport 1 344.000 3.6 7.2
TVR 2 234.000 2.4 4.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intersecţia Cântă acum cu mine - Asia Express (20.00-21.50), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr Persoane Rtg% Shr%
Antena 1 403.000 9.4 22.3
Pro TV 285.000 6.7 15.8
Kanal D 142.000 3.3 7.9
DigiSport 1 134.000 3.1 7.4
Prima TV 100.000 2.3 5.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intervalul Asia Express (20.00-23.45), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Nr Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.326.000 7.5 16.6
2 Pro TV 994.000 5.6 12.5
3 Kanal D 973.000 5.5 12.2
4 DigiSport 1 473.000 2.7 5.9
5 Romania TV 401.000 2.3 5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intervalul Asia Express (20.00-23.45), în mediul URBAN:

URBAN Nr Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 730.000 7.6 17.2
2 Pro TV 505.000 5.3 11.9
3 Kanal D 426.000 4.4 10.1
4 DigiSport 1 307.000 3.2 7.3
5 Romania TV 239.000 2.5 5.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe Asia Express (20.00-23.45), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 413.000 9.6 25.2
2 Pro TV 253.000 5.9 15.4
3 Kanal D 135.000 3.1 8.2
4 DigiSport 1 122.000 2.8 7.4
5 Prima TV 75.000 1.7 4.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    În curând se termină și "Asia Express".
  • D D
    Vai de voi, "paginademedia"... Acelasi comentariu l-ati postat de 2 ori. Cam greu cu "moderarea". Audientele de sambata, nimic ?

    "radardemedia" se descurca mai bine. Au postat o stire in care aflam ca, "Kanal D" a fost pe locul 2 pe toate target-urile in ziua de vineri, 5 aprilie. Dar voi, nimic...
    Si reluarea serialului "Vlad" (7.8 comercial, 36.6%) a fost cu mult peste finala "Ultimul Trib" (1.3, 5.9% pe comercial) pe intervalul 23:00-01:00.
    Dar normal ca voi nu mentionati asta pe site. Ca se face "Antena 1" de ras.

    "milica", nu mai zici nimic de "Ultimul Trib" ? Ca laudai pe aici emisiunea de anul trecut, pana sa inceapa.
  • Gabriel Gabriel
    E regretabil cum un site de talia paginademedia are o astfel de secțiune de comentarii. Dragilor, ați auzit de Disqus? In fine, imi răcesc tastatura de pomană. Mă bucur, oficinele PSD nu au prea contat. Surpriza e tvr 2 cu filmul Osânda, un film foarte bun de altfel. Cât despre meciul de pe digi, audiență bună, fotbal mai deloc.
  • Radu Radu
    ha ha audiente aproape duuble ...aiurea ....e gresit titlu
  • Radu Radu
    cum cifre aproape duble ?! aiurea.... e un titlu gresit
  • marian marian
    Milut si ce propui sa urmarim antena , in veci nu o voi urmari , mai bine Animal Planet si de cand ai constatat ca facatura voastra de emisiune care deja se stie cine va castiga este cea mai buna din Romania ,deocamdata cea mai buna emisiune este ROMANI AU TALENT , si pe deasupra antenuta voastra are 2 emisiuni care face cat decat atunci cand nu are concurenta cum este birjari la cutite este data dupa ce se termina grila de primavara la celelalte televiziuni , in rest sunteti mediocri cu emisiunile pe tine te supara adevarul la fel ca pe seful tau direct pe linie de partid , sant surprins ca nu a aparut fratele tau R ,
  • D D
    "antena de la 7 la national creste la 9 la comercial, pro tv nu prea face asta"
    Slabut... Uite aici de la 9.7 pe national creste la 11.6 pe comercial (dar o sa zici ca e meci de fotbal si nu se pune):
    https://www.paginademedia.ro/2018/11/audiente-meci-romania-lituania-17-noiembrie

    Problema e ca "Antena 1" nu face asta "Românii au talent, audiențe cât următoarele 20 de posturi la un loc pe publicul tânăr":
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-romanii-au-talent-29-martie

    Deci "milica", de pensionarii de la "Antena 1" nu zici nimic ? Ai mai jos cateva exemple de batranei antenisti.

    "asia express este mult peste ca si calitate decat orice emisiune din romania"
    Dar cu mult sub "Romanii au talent" pe toate target-urile.

    "romanii nu mai vor atat de mult pro tv in 2019"
    Iar aberezi pe aici ? Diferenta este destul de mare pe comercial fata de locul 2:
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ianuarie-2019-prime-time
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-prime-time-februarie-2019
    https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-prime-time-martie

  • mile mile
    mareane, esti disperat rau, esti angajatul lor sau doar prost, plangi pt ca pro tv are rating mic, si tu vorbesti de altii, ai obraz ceva , ce esti agitat, asia express este mult peste ca si calitate decat orice emisiune din romania , te faci de ras ca postac, accepta si tu ca romanii nu mai vor atat de mult pro tv in 2019
  • marian marian
    Normal ca facatura de emisiiune a scos atata doat toti PSD-isti sau uitat la ea , mai ales ca se stie cine va castiga prieteni d-nei asa zisei mare regizoare sau ce o mai fi care a fugit de la pro cand a auzit ca se fac reduceri pacat ca pro persista cu emisiunea ,daca nu merge mai bine ar baga filme mai noi , iar emisiunea sa o bage joia dupa Las fierbinti doua zile de Ferma ar ajunge ,
  • mile mile
    stim ca esti disperat, dar nu mai plange , in prag de alegeri pro tv scade , ti-e rusine de batranii de la pro tv , atunci nu mai fi disperat , antena are mai multe emisiuni cu batrani putini decat pro tv , antena de la 7 la national creste la 9 la comercial, pro tv nu prea face asta , ci scade mai rau , v-ati facut de ras
  • marian marian
    Mihai scriu cum imi dcteaza sefa ta de la cabinet cred ca stii la cine ma refer, mile facatura voastra de emisiune care deja se stie cine va castiga , prietenii asa zisa marea regizoare sau ce o fi a fugit de la pro cu coada intre picioare dupa bani cand a auzit ca la pro se fac reduceri, o lasa , toate emisiunile facute de antenuta voastra dureaza pana la miezul nopti pentru a prinde si ei ceva audienta , pacat ca cei de la pro , dumineca nu programeaza ceva filme mai bune daca vede ca emisiunea nu prinde, iar in legatura cu ce spui tu , la jumate parca e la antene un site cu acest nume , pana ajunge antenuta ta cum este vineri mai este destul timp atunci sa vorbesti
  • D D
    Dar tu, "milica" ? De pensionarii PSD de la postul tau favorit "Antena 1" nu zici nimic ?

    "pro tv la jumate , doar 5 rating , antena 9"
    Nu vezi bine ? Este 5.9 (deci 6). Unde 5 ? Oricum, foarte slab "Antena 1"... Luni sub un serial. Iar marti doar peste "ferma vulgara" in unele zile. Pe intervalul "Las Fierbinti" nu misca.

    Pe "radardemedia", joi, "vulgara ferma" a avut 9.7 pe comercial fata de "mastile" lui Negru cu 4.2... Deci, vorba ta: "antenisitii desfintati de romani joi seara".
    Dar normal, "paginademedia" nu mai posteaza audientele de miercuri si joi. Ca se face "Antena 1" de ras...

    Si audienta "iUmor" ? Cumva emisiunea batuta de filme rereredifuzate ?
  • mile mile
    stai linistit expertule , ai audiente fiinca esti de la pro tv
  • Expertul Expertul
    @Mihai, Nu ti-e rusine sa minti in asa hal? Tot spui ca ProTV este pro psd, dar te prefaci ca nu vezi ca Guvernul Psd, prin Ministerul Justitiei, i-a retras acreditarea unui reporter ProTV, in timp ce familia Voiculescu, detinatorii antenelor, si-a plasat oameni pe lista psd la europarlamentare.

Trimite un comentariu

sus