Skip to main content

AUDIENŢE. Cântă acum cu mine şi Asia Express s-au luptat de la egal la egal. Asia a ieşit câştigătoare duminică seară. Cifre aproape duble faţă de Pro TV, pe comercial

 
AUDIENŢE. Cântă acum cu mine şi Asia Express s-au luptat de la egal la egal. Asia a ieşit câştigătoare duminică seară. Cifre aproape duble faţă de Pro TV, pe comercial

AUDIENŢE. Cântă acum cu mine şi Asia Express s-au întâlnit duminică seară, în prime-time. Cine a câştigat?

Publicitate

Emisiunea Antenei 1 a ieşit învingătoare pe toate segmentele de public, atât pe intervalul Cântă acum cu mine, cât şi pe intervalul său, însă la diferenţă mică, la nivel naţional, de emisiunea prezentată de Cabral.

În timp ce Pro TV şi Antena 1 difuzau Cântă acum cu mine şi Asia Express, Kanal D avea pe post o ediţie Exatlon. Un alt post care a intrat în topul primelor cinci a fost Digi Sport, care a transmis meciul de Liga I, Craiova - CFR Cluj.

În topul primelor cinci posturi de televiziune a intrat şi TVR 2, pe targeturile Urban şi Comercial. Televiziunea publică a pus la bătaie filmul românesc Osânda, cu Amza Pellea şi regizat de Sergiu Nicolaescu.

Pe intervalul Asia Express, dar şi pe intervalul Cântă acum cu mine, cifrele au fost asemănătoare pe cele trei targeturi.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de duminică, 7 aprilie pe intervalul comun Cântă acum cu mine - Asia Express (20:00 - 21:50):

NAŢIONAL. La nivel de ţară, Asia Express a numărat 1.382.000 de telespectatori, iar Cântă acum cu mine a adunat 1.267.000 de persoane. Locul trei s-a dus la un alt generalist, Kanal D. Exatlon a fost urmărit de o medie de 1.019.000 de urmăritori.

URBAN. La oraşe, Antena 1 a ţinut de locul I, cu media de 718.000 de telespectatori. Emisiunea celor 100 de juraţi a fost urmărită, în medie, de 658.000 de persoane. Exatlon a ocupat locul trei, cu 464.000 de urmăritori.

COMERCIAL. În medie, 403.000 de telespectatori au urmărit drumul vedetelor din Asia Express, în timp ce Pro TV a „ridicat în picioare” o medie de 285.000 de persoane.

Kanal D a ocupat locul trei, post urmat la mică distanţă de Digi Sport 1, care difuza meciul din playoff-ul Ligii I, Craiova - CFR Cluj.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intersecţia Cântă acum cu mine - Asia Express (20.00-21.50), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Nr Persoane Rtg% Shr%
Antena 1 1.382.000 7.8 15.3
Pro TV 1.267.000 7.2 14
Kanal D 1.019.000 5.8 11.3
DigiSport 1 511.000 2.9 5.7
TVR 2 477.000 2.7 5.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intersecţia Cântă acum cu mine - Asia Express (20.00-21.50), în mediul URBAN:

URBAN Nr Persoane Rtg% Shr%
Antena 1 718.000 7.5 15.1
Pro TV 658.000 6.9 13.8
Kanal D 464.000 4.8 9.8
DigiSport 1 344.000 3.6 7.2
TVR 2 234.000 2.4 4.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intersecţia Cântă acum cu mine - Asia Express (20.00-21.50), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr Persoane Rtg% Shr%
Antena 1 403.000 9.4 22.3
Pro TV 285.000 6.7 15.8
Kanal D 142.000 3.3 7.9
DigiSport 1 134.000 3.1 7.4
Prima TV 100.000 2.3 5.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intervalul Asia Express (20.00-23.45), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Nr Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.326.000 7.5 16.6
2 Pro TV 994.000 5.6 12.5
3 Kanal D 973.000 5.5 12.2
4 DigiSport 1 473.000 2.7 5.9
5 Romania TV 401.000 2.3 5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe intervalul Asia Express (20.00-23.45), în mediul URBAN:

URBAN Nr Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 730.000 7.6 17.2
2 Pro TV 505.000 5.3 11.9
3 Kanal D 426.000 4.4 10.1
4 DigiSport 1 307.000 3.2 7.3
5 Romania TV 239.000 2.5 5.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 7 aprilie, pe Asia Express (20.00-23.45), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 413.000 9.6 25.2
2 Pro TV 253.000 5.9 15.4
3 Kanal D 135.000 3.1 8.2
4 DigiSport 1 122.000 2.8 7.4
5 Prima TV 75.000 1.7 4.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mile mile
    foarte rau , protevistii desfintati de romani aseara , pro tv la jumate , doar 5 rating , antena 9 , doru, o sa faci infarct, nu tu aveai probleme cu batranii, acum te ascunzi
  • D D
    "milica", valabil si pentru tine. Nu zici nimic de pensionarii "Antena 1" ?

    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-iumor-23-februarie
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-iumor-editia-a-doua-lider-de-audienta
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-scena-misterelor-primele-audiente https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-scena-misterelor-dan-negru
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-las-fierbinti-21-februarie
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-suedia-romania-pro-tv
    https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-sambata-30-martie-iumor
  • mile mile
    chisr asa de disperati postacii protevisti, nu va e rusine sa pupati moaste
  • D D
    "Mihai", raspunde la comentariul meu. Nu mai devia subiectul. De batranii pensionari PSD de la "Antena 1" nu zici nimic ?

    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-iumor-23-februarie
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-iumor-editia-a-doua-lider-de-audienta
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-scena-misterelor-primele-audiente https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-scena-misterelor-dan-negru
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-las-fierbinti-21-februarie
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-suedia-romania-pro-tv
    https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-sambata-30-martie-iumor

    Pana si "iUmor" are mai multi batrani decat tineri... Anul trecut era invers; statea mai bine pe comercial decat pe national.
  • Dragos Dragos
    ***
  • Expertul Expertul
    @Mihai Lasa minciunile ca aici nu esti la antena 3! Poti sa ne prezinti o analiza care sa arate ca la antena 1 se uita tinerii din mediu urban cu o pregatire intelectuala si cu venituri? Din informatiile mele n-ai umor, copia de doi lei dupa formatul Got Talent, a luat sambata bataie de la ProTV. Ai tu alte cifre?
  • Mihai Mihai
    Mariane, "a-i"? pe bune "a-i"? Nu degeaba esti postac fac Pro PSD TV, esti pe tipicul provitorilor PRO PSD TV si votantilor PSD: *** dar cu gura mare.
  • Georgian Georgian
    Asia Express se va termina foarte curand si atunci Antena va pierde si aceasta urma de prim loc la limita. O sa revina Insula, pe care fanii Antenei o lauda si nu o considera vulgara, pe cand Ferma de la Pro este considerata foarte vulgara de ei. Eu unul nu urmaresc niciuna dar Antena inafara de sambata si duminica unde e la limita cu primul loc, in rest nu prea vede acest loc. PRO TV momentan sa bazat mai mult pe cursul saptamanii, vom vedea cum vor arata in grila de primavara cand se vor termina emisiunile incepute in iarna.
  • D D
    "paginademedia", audienta emisiunii "iUmor" de sambata nu postati ? Pana acum, stirea era deja aparuta pe site de dimineata.
    Poate s-a produs o "surpriza" si niste filme de acum 100 de ani au prins pozitia de lider pe comercial ? Nici pe "radardemedia" nu au aparut audientele...
    Nici macar "Antena 1" nu se lauda cu audientele "iUmor" pe site-ul lor. Stirea cu audientele "Asia Express" a aparut deja.
  • D D
    "Mihai", lider mai mult sambata si duminica. Luni, pana azi, mereu sub serialul "Vlad" pe comercial. Iar marti, dupa "Las Fierbinti"; si in unele zile a fost sub "ferma vulgara".

    Si "batranii de la tara" de la "Antena 1" nu ii vezi ? Uite aici:
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-iumor-23-februarie
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-iumor-editia-a-doua-lider-de-audienta
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-tv-scena-misterelor-primele-audiente https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-scena-misterelor-dan-negru
    https://www.paginademedia.ro/2019/02/audiente-ferma-las-fierbinti-21-februarie
    https://www.paginademedia.ro/2019/03/audiente-suedia-romania-pro-tv
    https://www.paginademedia.ro/2019/04/audiente-sambata-30-martie-iumor

    Hai, nu zici nimic de pensionarii "Antena 1" ? Sau nu ai voie...
  • marian marian
    Mihai cred ca a-i gresit site aici nu este antena 3 cred ca esti dus cu pluta voi sunteti cei care voteaza cu PSD , luni si marti se impart in doua depinde cum le iei eu cred ca sambata nu a castigat antena ca altfel se lauda pe toate site-uri lor de propaganda acum nu mai plangi dupa banii care ii i-a pro ,bocitoare antenista nu stiam ca sunteti intelectuali atatia la antenuta .
  • geo geo
    Mihaita, plimba rata, ma.
    A 1 nu sufla luni seara in fata lui Vlad iar marti seara in fata celor de la Las Fierbinti !
  • Mihai Mihai
    Cum am spus. Antena 1 are 4 zile de lider (sambata, duminica, luni, marti) cu iUmor si Asia Express. Pro TV are 3 zile (miercuri, joi si vineri). Vorbesc aici de comercial (tinerii din mediul urban cu o pregatire intelectuala si cu venituri), nu vorbesc de national unde sunt batranii de la tara unde Pro PSD TV mai castiga o lupta-2.
  • marian marian
    Emisiunea a scos destul de bine fata de alte emisiuni ale antenutei , ,dar parerea mea este sa o bage marti sau joi dupa Las fierbinti doua zile de Ferma ar ajunge, si sa revina la filme mai noi , nu stiu cine face programele dar cred ca ori este dus cu pluta ori saboteaza postul din cauza Fermei care este difuzata in reluare dumineca vreo 5 ore scade in audienta si cea mai buna emisiune de anchete Romania te iubesc ,

Trimite un comentariu

sus