Skip to main content

Agenţia McCann PR va avea un om în juriul festivalului Cannes Lions din acest an

 
Simona Simon, group creative director la McCann PR
Simona Simon, group creative director la McCann PR

Agenţia McCann PR va avea un om în juriul festivalului Cannes Lions de anul acesta. Este vorba despre Simona Simon (foto), group creative director la McCann PR, anunţă reprezentaţii agenţiei.

Publicitate

Ea va reprezenta România în juriul de Realţii Publice al competiţiei Cannes Lions 2019. Concret, va contribui la evaluarea lucrărilor care se vor califica pe lista scurtă.

Simona Simon a intrat în echipa McCann PR în urmă cu trei ani şi coordonează din perspectiva creativă conturile de FMCG & finance şi retail ale agenţiei.

Lucrează la campaniile de comunicare locală pentru clienţi precum Coca-Cola (Coca-Cola, Coca-cola Zero, Dorna, Fanta, Fuzetea, Sprite, Schweppes, Cappy, Coca-Cola Energy), Coca-Cola HBC, CCC Shoes, Ponderas.

A absolvit Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, iar primul contact cu festivalul Cannes Lions a fost prin intermediul The Alternative School for Creative Thinking.

A urmat „Cursul pentru jurnalişti care transmit din zone de conflict”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale, unde s-a antrenat cu militari ai Forţelor pentru Operaţii Speciale, din cadrul Batalionului 610 Operaţii Speciale.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Georgel Georgel
    de la Bucuresti la Cannes sunt aprox. 2,118 km . daca intra in aplicatia Flow poate inchiria o trotineta la promotie!!! cu 40de bani/minut!! dar oare aia acolo au docking stations?? plus de asta e si fun....

Trimite un comentariu

sus