Skip to main content

Jurnalist britanic, concediat de BBC după ce a publicat pe Twitter un mesaj ofensator despre copilul prinţului Harry

 
Jurnalist britanic, concediat de BBC după ce a publicat pe Twitter un mesaj ofensator despre copilul prinţului Harry

Danny Baker, prezentator la BBC 5 Live, figură cunoscută în presa britanică, a fost concediat de reţeaua britanică din cauza unui mesaj publicat pe Twitter după lansarea primei fotografii cu prinţul Harry, Meghan Markle şi copilul lor, scrie News.ro.

Publicitate

Concret el a postat o fotografie cu un bărbat şi o femeie, ţinând de mâini un cimpanzeu îmbrăcat în haine şi cu un melon pe cap, însoţit de mesajul „Bebeluşul regal părăseşte spitalul”. Mesjaul a fost ulterior şters de pe Twitter.

Prezentatorul a fost acuzat că a ironizat originile afro-americane ale ducesei de Sussex, iar un reprezentant al BBC a transmis că „a fost o serioasă greşeală de judecată” şi că Baker „nu va mai prezenta programul lui săptămânal la noi”.

După ce a stârnit un val de controverse online, Baker a încercat să se scuze: „Îmi pare rău că imaginea mea cu un micuţ într-o ţinută stilată i-a dat gata pe unii”.

Ulterior, a publicat că ar fi folosit „aceeaşi poză tâmpită pentru orice alt copil regal sau al lui Boris Johnson şi chiar al meu. Este o imagine amuzantă. Mare greşeală, cu siguranţă. Grotesc”.

Meghan Markle, ducesa de Sussex, soţia prinţului Harry, a născut pe 6 mai un băiat care a primit numele Archie Harrison Mountbatten-Windsor.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus