Skip to main content

DATABASE. Expoziţie de artă stradală, în combinaţie cu tehnologie. Globalworth District - primul cartier de art&tech din România, gazda evenimentului

 
DATABASE. Expoziţie de artă stradală, în combinaţie cu tehnologie. Globalworth District - primul cartier de art&tech din România, gazda evenimentului

DATABASE. Street art şi tehnologie la Globalworth District, într-o nouă ediţie dedicată artelor vizuale.

Publicitate

Globalworth District, primul cartier de art&tech din România, va fi gazda unei expoziţii colective de artă stradală amplificată prin intermediul tehnologiei, pe 9 iulie, de la ora 18:00.

Evenimentul va avea loc în complexul de birouri Globalworth Green Court şi aduce împreună artişti deja consacraţi în peisajul de street art românesc precum Pisica Pătrată, Sweet Damage Crew şi Mircea Popescu, dar şi nume noi ca George Stanciu.

Pentru o seară, spaţiul exterior dintre cele trei clădiri din Globalworth Green Court va reuni personaje, forme şi culori ce vor putea fi explorate cu ajutorul tehnologiilor emergente.

Fiecare artist va avea o zonă dedicată pe care o va personaliza în propriul stil, iar participanţii la eveniment sunt invitaţi să le descopere lucrările şi prin intermediul realităţii augmentate, cu aplicaţia dARe by Samsung, disponibilă în Google Play şi App Store, prin realitate virtuală sau instalaţii interactive.

Georgiana Oltenescu, Head of Marketing and Communication la Globalworth:

„Cu fiecare nouă ediţie din proiectul Globalworth District, ne continuăm promisiunea de a dezvolta o comunitate pentru oamenii din clădirile noastre, în care aceştia pot socializa şi se pot bucura de experienţe care integrează tehnologia şi arta.

De altfel, reacţia pozitivă a chiriaşilor noştri faţă de ediţiile anterioare a fost unul dintre motivele pentru care am gândit noi activări pentru următorul eveniment, prin intermediul cărora aceştia să fie implicaţi direct în transformarea spaţiilor de birouri.”

Într-un spaţiu de expoziţie neconvenţional, participanţii se vor întâlni cu personajele imaginate de Pisica Pătrată sau Mircea Popescu şi se vor putea plimba printre formele abstracte create de Sweet Damage Crew şi George Stanciu.

Toţi cei prezenţi vor avea posibilitatea să se alăture acestui demers cultural fie prin crearea propriei lucrări în realitate augmentată, fie testându-şi abilităţile de artist alături de George Stanciu într-o creaţie colectivă realizată la eveniment.

În acelaşi timp, vor descoperi şi o expoziţie colectivă cu lucrări realizate chiar de comunitatea Globalworth District.

Implicarea angajaţilor din clădirile Globalworth, liderul pieţei de birouri din România, vine în întâmpinarea promisiunii cartierului de artă şi tehnologie, dezvoltat în luna februarie de companie şi curatoriat de One Night Gallery, de a promova tânăra generaţie de artişti români şi de a aduce evenimentele culturale în comunitate, transformând spaţiile de birouri în locuri neconvenţionale care găzduiesc şi susţin arta şi tehnologia.

Evenimentele Globalworth District sunt construite în jurul a trei piloni: muzică, arte vizuale şi design vestimentar, şi pot fi experimentate pe durata întregului an dintr-o nouă perspectivă, cu ajutorul tehnologiei.

Comunităţile stau la baza acestui concept, iar evenimentele sunt un mijloc de interconectare a oamenilor prin experienţe personalizate.

Sweet Damage Crew reuneşte şapte artişti contemporani ale căror lucrări pot fi recunoscute în Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, precum şi alte oraşe.

Echipa iniţială a fost creată în 2010 de patru grafferi: Biex, Recis, Lost.Optics şi Cage, iar pe parcurs s-au alăturat Pandele, Boeme şi Shatran. De-a lungul timpului, lucrările lor au primit recunoaşterea criticilor şi numeroase premii, precum locul I la o serie de competiţii ca Write 4 Gold Romania 2006, Street Heroes 2010, la I Love Festival 2011, şi Portul Constanţa - Street Art Contest 2014. Membrii Sweet Damage Crew care vor semna lucrări la Globalworth District – ediţia dedicată artelor vizuale, sunt Lost Optics şi Recis.

Pisica Pătrată sau Alexandru Ciubotariu este printre primii artişti de street art din Bucureşti care a transformat spaţiul public într-un loc de joacă, prin integrarea personajelor lui uşor recognoscibile în cele mai neaşteptate colţuri ale oraşului. Cap pătrat, dinţi ascuţiţi, faţă veselă ori furioasă, tristă, vag incomodată, înghesuită – acestea sunt trăsăturile după care ele pot fi recunoscute.

Mircea Popescu este doctorand la Facultatea de Arte şi Design Timişoara, iar printre preocupările lui se regăsesc gravura, inovaţiile tehnicilor de multiplicare a imaginii în contextul contemporan şi eliminarea graniţelor dintre genurile artistice. A expus în mai multe galerii din România, dar şi internaţionale.

George Stanciu sau ERPI1 este un tânăr artist bucureştean, autodidact, care a descoperit atractia pentru street art încă din copilărie, inspirat de periferia oraşului şi muzica hip-hop.

  • Parteneri. George. Primul banking inteligent. O inovaţie BCR, Samsung, Carrefour, glo şi Bombay Saphire.
  • Parteneri media. Wall-Street.ro, Zile şi Nopţi Bucureşti, Igloo media, IQads, FEEDER.ro, Modernism Punct Ro, The Institute, Radio Guerrilla, Radio România Cultural.

Despre Globalworth

Globalworth este o companie imobiliară listată la Bursa de Valori de la Londra, care activează în România şi Polonia, unde a devenit principalul investitor pe piaţa imobiliară din cele două ţări. În Polonia, compania deţine o participaţie de 99,6% în Globalworth Polonia, un investitor care activează pe piaţa poloneză de real estate.

Globalworth dezvoltă şi gestionează direct clădiri de birouri şi în sectorul de logistică/industrie uşoară, în locaţii premium, care generează venituri din închirierea de spaţii către companii de top din întreaga lume. Gestionat de aproape 200 de profesionişti în România şi Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de 2,5 miliarde de euro, la 31 decembrie 2018. Peste 90% din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, închiriate către aproximativ 650 de companii naţionale şi multinaţionale. Mai multe informaţii sunt disponibile pe www.globalworth.com şi vă invităm să ne urmăriţi pe Facebook, Instagram şi LinkedIn.

Despre One Night Gallery

One Night Gallery este prima galerie de new media art din România care îmbină arta şi tehnologia într-un nou concept de expoziţie ad-hoc, susţinând tinerii artişti şi designerii români prin crearea unor experienţe artistice alternative, completate de inovaţie si tehnologie.

Punte între artişti şi tehnologie, One Night Gallery a facilitat crearea celei mai cuprinzătoare platforme de artă în realitate virtuală şi augmentată, promovată până acum în cadrul a opt ediţii, trei galerii pop-up şi două expoziţii colective.

Ce este Paginademedia Database:

Pachetul Database este un instrument de promovare eficientă a seviciilor oferite de firme din comunicare, mass-media, publicitate, din zonele conexe, dar şi din alte câmpuri de activitate.

În secţiunea Database sunt prezentate detaliat serviciile companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Secţiunea Paginademedia Database este vizibilă în Home-Page, iar companiile prezente sunt afişate alternativ, la fiecare refresh al site-ului. Toate prezentările sunt listate în categoria Paginademedia Database.

Lista completă a companiilor din secţiunea Paginademedia Database, aici.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus