Skip to main content

POZIŢIE. Preotul Vasile Răducă, clarificări după declaraţiile despre sex, viol şi musulmani. Ce spune prodecanul Facultăţii de Teologie

 
Sursa foto: Realitatea.net
Sursa foto: Realitatea.net

POZIŢIE. "Regret faptul că vorbele mele, adresate în contextul unui dialog la radio, cu persoane care cereau îndrumare din punct de vedere creştin ortodox pentru situaţiile delicate de viaţă în care se aflau, au avut un ecou nedorit", spune preotul Vasile Răducă, prodecanul Facultăţii de Teologie, într-o poziţie trimisă Paginademedia.ro.

Publicitate

"Revin, aşadar cu explicaţii pe care le găsesc necesare pentru a clarifica problemele extrem de delicate care nu puteau fi ‚rezolvate’ la telefon şi la radio, din lipsă de timp, dar care au avut un răspuns cât se poate de valid din punct de vedere teologic", continuă preotul.

"Sper ca punctul meu de vedere, in perfect acord cu dogma crestin-ortodoxa si clarificat in aceste randuri să tempereze multe din aspectele generate de graba cu care, poate, am vorbit în contextul dialogului telefonic, la radio", mai spune preotul în poziţia trimisă Paginademedia.ro.

Poziţia preotului Vasile Răducă vine după ce, ieri, CNA a sancţionat Radio Trinitas TV cu somaţie publică, în urma afirmaţiilor făcute de acesta la radioul Patriarhiei despre religia musulmană, despre sex şi despre sarcinile din viol (ce s-a întâmplat ieri la CNA şi declaraţiile de la Trinitas, pe Paginademedia.ro, aici),

Redăm integral poziţia trimisă de preotul Vasile Răducă:

Dragii mei,

Constat cu regret faptul că vorbele mele, adresate în contextul unui dialog la radio, cu persoane care cereau îndrumare din punct de vedere creştin ortodox pentru situaţiile delicate de viaţă în care se aflau, au avut un ecou nedorit.

Revin, aşadar cu explicaţii pe care le găsesc necesare pentru a clarifica problemele extrem de delicate care nu puteau fi ‚rezolvate’ la telefon şi la radio, din lipsă de timp, dar care au avut un răspuns cât se poate de valid din punct de vedere teologic:

1. Din punctul de vedere al moralei creştine, relatiile sexuale sunt permise exclusiv în cadrul căsătoriei, altfel omul îşi poate duce viaţa şi fără să întreţină relaţii sexuale. Morala creştină nu este de acord cu utilizarea prezervativului.

Cea mai bună metodă contraceptivă şi acceptată de Biserică este abstinenţa. Orice act sexual are urmări mult mai profunde decât simpla jubilare sexuală individuală a ambelor sexe şi are o finalitate. Spre exemplu, în timpului ciclului menstrual organismul femeii produce o serie de estrogeni. Unii sunt folositori organismului. Alţii sunt şi cancerigeni. Excesul de estrogeni poate fi nociv organismului femeii.

Testosteronul din lichidul seminal masculin are menirea să neutralizeze efecul nociv al acestor estrogeni. De aici necesitatea unor relaţii sexuale normale, fireşti, fără bariere fizice, precum prezervativul.

Bineînţeles că sunt şi cazuri speciale despre care nu am fost întrebat în emisiune. Din nefericire, în România ne moare femeia tânără, lovită de boli necuţătoare. De multe ori nu ştim etiologia acestor situaţii.

Poate că necunoaşterea semnificaţiei profunde a actului sexual, aceea de fuziune în cadrul căsătoriei binecuvântate (De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Mc., 10,7-8), este una din cauze. Nu strică să vorbim despre ea persoanelor active din punct de vedere sexual şi să o cunoaştem.

Recomand spre parcurgere persoanelor mai interesate de aspectele ştiinţifice, cel puţin următoarele volume: prof. Dr. Petrache Vârtej, Ioana Vîrtej, Cătalina Poiana, Ginecologie endocrinologica, Ed. All, 2003, Dr. John C. WILLKE, Barbara H. Willke, Abortion Questions and Answers Love Them Both, Hayes Publishing Co. Inc., 2003; dr. Larisa Ciochină, Constantin Iftime, O viziune asupra vietii, ed. Provita media.

2. Mi s-a adresat întrebarea dacă un copil conceput printr-un viol trebuie să fie avortat. In calitate de preot ortodox, eu am comunicat punctul de vedere al Bisercii care socoteşte că acest lucru nu trebuie făcut.

Dacă minunea conceperii unui prunc s-a produs, acel prunc nu trebuie avortat, indiferent de condiţiile în care pruncul a fost conceput. Se stie ca unirea celor două celule germinale nu se produce în momentul săvârşirii actului sexual, ci după mai multe ore.

Din punct de vedere stiintific însă, eu nefiind medic ginecolog sau obstretician, dar prin prisma activităţii didactice fiind nevoit să parcurg literatura specializata ale cărei puncte de vedere le preiau, ştiu că cercetătorii în domeniul medical consideră că, în cele mai multe cazuri, violarea unei femei nu se soldează automat şi cu rămânerea gravidă a acesteia.

In cazul unui viol care ar presupune o eventuală stare de graviditate, în ciuda traumei suferite, victima are la dispoziţie câteva ore în care ar putea ajunge la un centru medical specializat, unde primeşte îngrijiri igienice speciale (sau poate face ea însăşi acest lucru), încât violul să nu se soldeze cu o sarcină.

Aceste aspecte insă ţin şi de educaţia primită. Punctul de vedere al specialiştilor, pe care acum regret că mi l-am însuşit şi l-am
expus, este că, dacă o femeie rămâne însărcinată în urma unui viol, este vorba mai degrabă de un viol la care aceasta a fost constrânsă să consimtă din punct de vedere fiziologic.

Personal, sunt împotriva oricărei forme de viol. Traumele prin care trec aceste femei sunt de neimaginat şi consider că, după trauma unui viol, poate că nu este recomandabil ca femeia să treacă printr-o nouă traumă, aceea a avortului.

Aceste victime merita rugăciunea şi empatia noastră, a tuturor în paralel cu luarea oricăror măsuri ca violatorii să fie descurajaţi, pedepsiţi şi ajutaţi să nu mai facă aşa ceva.

3. Nu am nimic cu căsătoriile inter-etnice şi inter-religioase. In calitate de teolog, am arătat un punct de vedere cu privire la antropologia islamică, comparativ cu cea creştină.

Vă rog să citiţi cel puţin Şura a IV-a din Coran. Veţi vedea de câtă demnitate se bucură femeia în islam. Nu acuz şi nu condamn punctul de vedere al islamului.

Citiţi şi Evangheliile şi veţi vedea cum este văzută femeia de Hristos, respectiv, în creştinism. Pe doamna care m-a întrebat cu privire la respectiva căsătorie am îndemnat-o să privească la demnitatea pe care cele două religii o acordă femeii astfel ca, ulterior să îşi poată îndruma fiica în consecinţă.

Acestea fiind zise, sper ca punctul meu de vedere, in perfect acord cu dogma crestin-ortodoxa si clarificat in aceste randuri să tempereze multe din aspectele generate de graba cu care, poate, am vorbit în contextul dialogului telefonic, la radio.

Pr. Vasile Răducă

Citeşte şi: Derapaj grav la Trinitas, radioul Patriarhiei. Despre sex, viol şi musulmani. Sarcina după un viol: poate e un viol la care ai consimţit şi care ţi-a plăcut să se repete

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • am studii inferioare am studii inferioare
    @ Alina Androne
    Evident ca religia este impotriva avortului se stie clar acest lucru si nu ar fi fost nimic daca era vorba doar despre asta. Sunt de acord ca un copil conceput prin viol, sa traiasca. Dar acest preot a insinuat ca o femeie care concepe un copil prin viol, inseamna ca a savurat momentul, pentru ca altfel nu ramanea insarcinata.
    Iar "estrogenii cancerigeni"... daca este asa mare nevoie de "substantele barbatului", atunci de ce calugaritele sunt abstinente?
  • Alina androne Alina androne
    Era un post de radio creștin,in care se dezbat teme creștine!despre ce ați fi vrut sa vorbească???a expus poziția Bisericii Creștine,care asta este fie ca ne convine sau nu!nu e obligat nimeni sa asculte acest post!acum dacă mie nu îmi plac manelele și pe posturile destinate special lor se derulează imagini cu conotatii sexuale și limbaj de mahala și mie nu îmi place,ii demit pe cei ce conduc postul???pentru ca își susțin o ideologie,sau nu ma uit?
  • Alina Androne Alina Androne
    Discuția era pe un post de radio exclusiv creștin ortodox,nu pe unul oare care!normal ca pe acest gen de posturi se fac emisiuni despre credință,religie și se intervievează persoane avizate!cine va pune sa ascultați astfel de radio dacă nu va interesează!eu dacă detest manelele ,nu voi asculta niciodată manele ,asta nu înseamnă ca trebuie închis postul taraf ca nu îmi plac mie manelele.Bai ce oameni încuiati!
  • Daniel Daniel
    Când văd bărbați in rochii negre care își dau cu părerea despre absolut orice, inclusiv despre ginecologie, psihologie, orice, ma ia capul.
    Bai *** ***, voi aveți o problema cu sexul in afara căsătoriei???
    Voi?
    Colcăie bisericile de scandaluri sexuale și Voi atingeți astfel de subiecte? Și încă cum!?
    Oamenii ar trebui sa se trezească naibii odata ca nu mai suntem in evul mediu sa punem botul la astfel de elucubrații.
  • Alina Androne Alina Androne
    Petre Minea nu este prima data când demit un profesor și nu orice profesor!Sunt experți!si taman in perioada asta!a haluia brodeala!oricum purtătorul de cuvânt e prostia întruchipată!din cuvintele lui am înțeles ca biserica accepta căsătoriile cu musulmani ceea ce pe bine personal ma. Ucidă,iar dacă vreodată am sa ma căsătoresc cu unu ,voi sti ca biserica mea prin purtătorul ei de cuvânt, mi-a dat voie!
  • Peter Minea Peter Minea
    Are dreptate Părintele.

    Este adevărat, atunci la radio nu a fost totul bine în ceea ce sfinția sa a spus, însă mârșăvia mediatică [cacofonie meritată] care se face acum este pe măsura societății noastre desacralizate. În plus, cam ciudat cum de „informațiile” nu au „transpirat” imediat în luna mai, și a durat aproape două luni - ar putea fi o lovitură bine programată de către inamicii Bisericii.

    Părintele Vasile Răducă m-a botezat și pe mine, printre alții, și iată că acum a venit un timp greu.

    Domnul să vă ajute, Părinte!
  • Radu Zarnovean Radu Zarnovean
    Parinte sa va dea Dumnezeu sanatate. Daca ar fi mai multi ca dummevoastra ce bine ar fi in tarisoara noastra.
  • Alina Androne Alina Androne
    Îmi pare rău ,dar dacă asta credeți despre biserica,înseamnă ca nu ați înțeles credința creștina!Atentie!credinta crestina,nu uscăturile Bisericii! Menstruația ,sarcina,sexul și tot ce tine de intimitățile oamenilor sunt daruri de la Dumnezeu!DARURI!Dumnezeu a lăsat asta pentru ca in atotștiința Sa a făcut lucrurile perfecte pentru a funcționa perfect!Oare Dumnezeu nu putea sa facă mai mulți oameni pe planeta ca sa nu mai fie nevoie de sex și de înmulțire ,ca sa nu mai dezbatem noi azi acest subiect????categoric ca putea in orice chip!dar El a făcut asta pt ca degeaba se ascund cuvioșii după perdea,dar momentul intim dintre soți este cel mai sublim in existența lor ca familie!Atentie!ca familie!Dumnezeu ar fi putut pune opreliște omului așa cum a pus animalelor care se înmulțesc de 2 ori pe an,dar nu,omului ia dat libertate sa se bucure de partenerul de viața după pofta inimii.omul a denaturat totul !de ce animalele nu fac avort???pentru ca cursul biologic normal nu permite asta,pt ca Dumnezeu conduce natura..și dacă in natura nu exista avort,înseamnă ca El nu e de-acord cu asta!Omul a pângărit sexul binecuvântat de Dumnezeu transformându-l in fel de fel de scarbosenii.Omul acesta,parintele pe care Dvs îl judecați acum este unul dintre preoții deschiși la minte...care nu îți spune sa nu intri in biserica atunci când ești la ciclu și nici nu îți spune ca ești *** dacă ești lehuza,tocmai pt ca prezintă corect învățătura creștina!!nu ați înțeles ca el a răspuns din punct de vedere al moralei???da ,Dumnezeu a lăsat sexul liber,responsabil,fără bariere,pentru contopirea intr-o singura persoana,iar femeia are nevoie de anumite substanțe de la bărbatul ei,așa cum a prezentat parintele și din punct de vedere biologic!si da,celulele canceroase se pot dezvolta și pe acest fond!nu exclusiv pe acest fond!omul asta nu a vorbit in limba romană?
  • am studii inferioare am studii inferioare
    @Alina Androne
    Sunt femeie, nu am avorturi pe constiinta, dar sunt revoltata. Toate bisericile din lume le-au facut pe femei sa se simta murdare (menstruatia, sarcina, totul). Acum este inca ceva : estrogeni cancerigeni. Cand se va termina? Doar cand noi femeile vom spune STOP!
  • Alina Androne Alina Androne
    Parintele a expus învățătura unei Biserici! Biserica interzice avorturile de orice tip!si căsătoriile mixte din simplu și logicul fapt ca :avortul este crima și căsătoria dintre 2 persoane de religii diferite nu se poate încheia.Faptul ca purtătorul de cuvânt s-a spălat pe mâini denota 2 lucruri:
    1.E bătut in cap!
    2.Biserica accepta avortul și căsătoriile cu persoane de alte culte!

    Susțin prima varianta,ca acest purtător de cuvânt e renumit la câte idioțenii a scos pe gura!cei care sunteți revoltați pe aici cred ca sunteți atinși la coarda sensibilă...poate aveți avorturi pe conștiința sau cine știe ..Dumnezeu nu l-a creat pe Adam și i-a pus prezervativul in mâna și a zis da-i bătaie și fa sex ca scopul tău in viața e sa o călărești pe Eva toată ziua!Dumnezeu a zis ,”sa ii facem lui ajutor “și “ Creșteți,înmulțiți- va și stăpâniți pământul!”nu a zis “Adame pune-ți prezervativul după primul copil ca nu ai ce sa ii dai sa manance sau Evo leapădă-ți copilul ca te-a violat Adam,sau ca rade lumea ca ai 7 copii!Sa fim seriosi,nu parintele a făcut cursul vieții și nici nu a scris el Biblia!V-ați rușinat ???voinu faceți sex??? Baaaaa daaaaaa,cu prezervativ logic!Un lucru e pozitiv din toată povestea:asculta lumea radio Trinitas!
  • Eva Eva
    Raman stupefiata, cum "parintele" o intoarce ca la Ploiesti. Am citit ieri ce sfaturi a dat "credincioasei" la radio si orice retractare azi, e de prisos.
    Cica " Morala creștină nu este de acord cu utilizarea prezervativului.". Morala crestina a fost, banuiesc, legiferata cu mii de ani in urma, cand industria prezervativului era inexstenta. Tot ce s-a adaugat pe parcurs sunt legi fortate, de tip Dragnea, pentru a limita drepturile "dreptcredinciosilor". Asa ca dle profesor, din cauza unora ca Dvs eu nu merg la biserica, nu deschid usa de boboteaza si nu platesc cotizatie. Traim in secolul stiintei si tehnologiei, nu in evul mediu timpuriu.
  • Qatar 2022 Qatar 2022
    Traim pe acest pamant doar o secunda, viata este doar o clipire la scara istoriei, de ce trebuie sa avem asemenea idei complicate. Eu nu omor nici un tantar, dimineata sunt ei singuri langa plasa de la fereastra si eu doar ii las sa iasa. Coplul e copil, dar violatorul trebuie ... ca in Evul Mediu (nu spun mai mult).
    Acest preot spunea ca femeii ii place violul, asta a revoltat lumea.
  • Aha Aha
    Domnule ,,johhny bravo" nu am vreo obligație sa va clarific ceva. Cu toate acestea, pentru ca sunteți un provocator, răspund provocării dvs. Clarificările aduse de acea persoana de la radio nu v-au mulțumit! Mai mult spuneți ca nu trebuie sa clarifice nimic! Pe forumuri, prin comentarii, se fac (sau cel puțin așa ar trebui) dezbateri de IDEI nu de PERSOANE! Daca ideile respective nu coincid cu sistemul dvs de valori le puteți numi incorecte, injuste! O persoana când se naște e ,,tabula rasa", are doar instincte de supravietuire. Conștiința se formează prin educatie(experienta altora) si prin propria experienta concreta de viață. Sunt persoane care se identifica cu sisteme de valori, credințe, cutume, roluri sociale etc in căutarea fericirii. Alte persoane pornesc in căutarea sinelui care este simplu si așa găsesc fericirea. Si pentru a nu divaga prea mult! Persoana respectiva a avut un derapaj de limbaj pentru ca NU S-A PREGATIT pentru acea emisiune! Dvs scrieți in comentariu despre funcția deținută si calitățile IDEALE ale persoanei care poate fi numita in acea funcție. Cu toate acestea, nu dvs sau eu l-am ales. In final, nu stiu cum gândesc credincioșii BOR. Aici am scris ceea ce îmi dictează logica! Mai mult, orice om are propriile LIMITE fizice, raționale, emotionale. Si va mulțumesc pentru modul dvs de adresare ,,bai Aha." Asta dovedește tot ce am scris mai sus! Poate ar trebui sa va schimbați modul de comunicare, limbajul sau poate nu! Dvs decideți! Sunt convins ca sunteți o persoana minunata! Va mulțumesc pentru răbdare!
  • Flavian-Calinic Stuparu Flavian-Calinic Stuparu
    Erata in comentariul meu: "avortul este crima in orice situatie, fie cauzat de viol, fie nu" in loc de "avortul este crima in orice situatie, fie avort, fie nu".
  • didi didi
    domnule Kivu, ati fost monumental. multumesc pentru comentariu. da, cred ca aveti dreptate. nu-mi explic cum a ajuns un astfel de om intr-o asemenea functie. adica presupun ca parerile astea nu le are de ieri, ci de foarte mult timp. cum a putut un om cu asemenea pareri sa ajunga prodecan? eu stiu ca preotii sunt deplasati si anacronici de multe ori, dar nici chiar asa.

Trimite un comentariu

sus