Skip to main content

S-a aprobat. Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern. Cere ajutor de stat şi pentru serialul Profu'

 
S-a aprobat. Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern. Cere ajutor de stat şi pentru serialul Profu'

Solicitare aprobată. Sezonul doi din serialul Vlad va fi realizat (şi) cu bani de la Guvern.

Publicitate

Cererea Pro TV de finanţare pentru noul sezon „Vlad” a fost aprobată de Comisia Naţională de Prognoză, cea care administrează schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.

Astfel, potrivit informaţiilor publicate astăzi pe site-ul instituţiei, Pro TV va primi 4,2 milioane de lei (aproape un milion de euro). Suma (care reprezintă 35% din bugetul producţiei) este apropiată de cea cerută iniţial de postul de televiziune: 5,4 milioane de lei.

Totodată, din datele postate pe site-ul Comisiei de Prognoză, Pro TV mai cere un ajutor de stat. Pentru serialul Profu', pe care îl are în pregătire, după cum Paginademedia.ro a relatat în exclusivitate AICI. Pentru acest proiect, Pro TV a solicitat pe 10 iulie suma de 2,2 milioane de lei. Cererea pentru Profu' este, momentan, în analiză.

Care este asemănarea dintre serialele Vlad şi Profu'?

Atât Vlad, cât şi Profu' sunt licenţe cumpărate de la alţi producători. Nu sunt seriale originale româneşti.

Vlad este realizat după scenariul serialului turcesc Ezel (este o producţie realizată aproape "în oglindă" după Ezel).

Dacă Vlad este varianta românească a lui Ezel, Profu' are la bază o idee nemţească. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Profu' va fi realizat după scenariul unei producţii germane, Der Lehrer.

Ce sunt ajutoarele de stat pe care le-a accesat Pro TV?

Proiectul de la Guvern, lansat anul trecut, a fost gândit ca un sprijin pentru industria cinematografică din România. Mai precis, un ajutor dat companiilor care au ca principal obiect de activitate producţia cinematografică.

Chiar anul trecut, Pro TV - post de televiziune - şi-a schimbat obiectul principal de activitate din "activităţi de difuzare a programelor de televiziune" în "activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune". Astfel, a îndeplinit primul criteriu de selecţie şi a aplicat pentru ajutor de la Guvern (a şi reuşit pentru două proiecte: episodul de Crăciun din Las Fierbinţi şi un proiect cu numele Sharks).

Citeşte şi: Pro TV ocoleşte o întrebare importantă: De ce şi-a schimbat obiectul de activitate chiar înainte să ceară ajutor de la stat pentru Las Fierbinţi?

GALERIE FOTO

Citeşte şi:

Pro TV vrea ajutor de la Guvern pentru serialul Vlad. Peste un milion de euro. Sacrificiul de pe Antena 1 a primit deja

FOTO. Serialele Vlad şi Ezel, în oglindă. Cât a respectat Pro TV din licenţa serialului turcesc?

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • D D
    Pentru "jk" si "Pentru Troll X"; e foarte bine ca utilizatorul "X" a scris acest comentariu: "astept si titlul "S-a aprobat. Antena 1 va face serialul Sacrificiul cu bani de la Guvern". Ca asa e nu?"

    Deci "paginademedia", pentru "Pro TV va face serialul Vlad cu bani de la Guvern." ati facut o stire separata. Iar pentru "Sacrificiul de pe Antena 1 a primit deja" ati scris tot intr-un articol legat de "Pro TV" ?

    Si in caz ca noul serial produs de "Antena 1" (https://www.paginademedia.ro/2019/05/exclusiv-mondenii-atletico-textila-serial-antena-1) va fi realizat cu bani de la Guvern, voi o sa mentionati stirea tot intr-un articol cu "Pro TV", nu ?
  • jk jk
    X,despre sacrificiul s-a scris de pe vremea când pro a facut cererea pt.ajutor
  • Pentru Troll X Pentru Troll X
    Troll X, Iata ca s-a dat:Pro TV vrea ajutor de la Guvern pentru serialul Vlad. Peste un milion de euro. Sacrificiul de pe Antena 1 a primit deja
    https://www.paginademedia.ro/2019/06/pro-tv-ajutor-guvern-vlad-sacrificiul-antena-1

    Ce chestie
  • X X
    astept si titlul "S-a aprobat. Antena 1 va face serialul Sacrificiul cu bani de la Guvern". Ca asa e nu?
    aaaaa da, asta nu e de mentionat asa e. 4,8 milioane de lei iau "ajutor de stat" antenele totusi nu e stire
    sper ca inca nu v-ati apucat de el, nu ca ar fi alte motive
  • mile mile
    era de astepat , postacii se agitau pt 20 000 de euro primiti de antena 3 , sa traiasca in veci partidul
  • mile mile
    astia vorbesc de asistati social , rusine , gata deci cu opozitia

Trimite un comentariu

sus