Skip to main content

Cazul Caracal la CNA (2). România TV. "Nu e nici de nivelul OTV în vremurile cele mai proaste!" Postul, criticat dur. "Când vezi rudele pe jos de durere nu este în interesul niciunui public"

 
Cazul Caracal la CNA (2). România TV. "Nu e nici de nivelul OTV în vremurile cele mai proaste!" Postul, criticat dur. "Când vezi rudele pe jos de durere nu este în interesul niciunui public"

Cum s-a văzut cazul Caracal pe posturille de televiziune? CNA a vizionat în şedinţa de joi fragmente din emisiunile difuzate pe posturile de televiziune. Vom prezenta concluziile, pentru fiecare dintre posturile analizate.

Publicitate

În acest material: România TV. Care au fost observaţiile CNA? Dar "apărarea" staţiei, reprezentată de Roxana Niculescu, directorul de programe al România TV?

Decizii legate de eventuale sancţiuni vor fi luate în şedinţele următoare, când se va încheia analiza pentru toate staţiile, dar se vor audia şi oficialii tuturor posturilor TV (au fost analizate, până acum, România TV, B1 TV, Digi 24 şi Realitatea TV).

Printre reproşurile aduse România TV de către membrii CNA:

  • Au difuzat pe larg imagini cu familia îndurerată a Luizei Melencu, după ce rudele au aflat că Dincă şi-a recunoscut vina. „Când vezi rudele pe jos de durere nu este în interesul niciunui public”.
  • A fost singurul post care a filmat minute întregi în curtea familia Alexandrei, deşi legea nu permite acest lucru dacă nu există un acord al familiei.
  • Membrii au comentat şi dialogul halucinant dintre Luis Lazarus şi un martor din scandalul Caracal. Dialog în care Luis Lazarus a insinuat că bărbatul l-ar fi ajutat pe Dincă să ardă trupurile fetelor.

Care este relevanţa pentru interesul public a faptului că aţi dat 20 de minute casa părinţilor Alexandrei?”, a spus Monica Gubernat, preşedintele CNA.

„Acesta nu era nici interviu, nici anchetă, acestea erau nişte insinuări în direct, făcute în stradă, cu atitudine în zeflemea.

Cred că genul acesta de atitudine duce în derizoriu exact tocmai ce aţi spus dumneavoastră că ar trebui scos în evidenţă, gravitatea faptului, ineficienţa autorităţilor şi la nivel de procedură şi la nivel de atitudine. Asta mi se pare…nici de nivelul OTV-ului în vremurile cele mai proaste”, a spus Alex Kocsis, membru CNA.

Cum s-a apărat postul:

„Să ştiţi că pe acest caz putea fi pus preşul: că nu dăm imaginea asta sau cealaltă. Toate imaginile care au fost date în această perioadă sunt în interesul public. Dacă nu ar fi fost aceste imagini groaznice credeţi că s-ar fi făcut ceva?”, a fost răspunsul Roxanei Niculescu.

Unul dintre mebrii CNA, Gabriel Tufeanu, este tranşant: propune amendă maximă pentru toţi cei care au încălcat anumite reguli. Mai exact:

"Amendă maximă (200.000 de lei) posturilor care au dat pe larg imaginile sfâşietoare cu familiile celor două victime. Dacă se dă familia şi dacă se dă vocea fetei eu propun amenda maximă", a spus Tufeanu.

Cât de jos să fii să-ţi doreşti să vezi asta?", a completat membrul CNA.

Citeşte SERIA COMPLETĂ despre Cazul Caracal pe TV:

Pe larg din discuţiile de la CNA, în continuare:

Roxana Niculescu, director programe Romania TV:

„Pare că acest caz Caracal vreţi sau pare că vreţi să-l trataţi ca pe o crimă obişnuită. Ei, bine, pot să vă spun că televiziunile au tratat acest caz ca fiind unul cu totul şi cu totul neobişnuit. Şi nu numai presa, ci şi autorităţile. Pentru că numai aşa se poate explica valul de demiteri şi de demisii.

De ce nu s-au făcut aceste demiteri după cazul Luiza? Pentru că acest caz nu a fost prezentat la televizor.

Ceea ce a venit, puteţi să credeţi, că şi în redacţii lucrează tot oameni. Lucrează femei. Tot ce s-a dat la televizor a venit din revoltă, pentru că din prima clipă s-a ştiut că după 19 ore a ajuns poliţia la locaţia indicată de această fată.

De ce nu ne uităm la poliţistul de la 112? Câte astfel de apeluri cu 112 şi trataţi aşa au fost de-a lungul timpului? Îl vedem acum pe acesta pentru că a existat un Alexandru Cumpănaşu care a venit şi a dat această înregistrare.

(…)

Aici nu e de vină nici un politician, suntem de vină noi toţi pentru că avem această atitudine: da, se poate şi aşa!

Să ştiţi că pe acest caz putea fi pus preşul: că nu dăm imaginea asta sau cealaltă. Toate imaginile care au fost date în această perioadă sunt în interesul public. Dacă nu ar fi fost aceste imagini groaznice credeţi că s-ar fi făcut ceva?

De ce luăm de pe Facebook? Un ministru, şi anume Ministrul Educaţiei, a aflat că a fost demis, pe Facebook.

Este o crimă că faci audienţă?

Monica Gubernat, preşedinte CNA:

„Doamna Niculescu, cred că aţi înţeles greşit demersul nostru. Nu am făcut monitorizare ca să închidem subiectul.

Poate reuşiţi să-mi spuneţi, dacă sunt atât de multe cazuri de oameni care răspund aşa la 112, de ce nu cercetaţi această poveste? Care este relevanţa pentru interesul public a faptului că aţi dat 20 de minute casa părinţilor Alexandrei?”

Roxana Niculescu:

„Da, este o imagine din afară de pe spaţiul public. Părinţii Alexandrei au făcut vreo reclamaţie că li s-a arătat timp de 20 de minute casa? Era un direct. Era de acolo. Acolo erau toate echipele.”

"De ce era necesar să daţi atâtea imagini cu mama Luizei ţipând, leşinând?"

Dorina Rusu:

„Nu despre rolul pe care l-au avut televiziunile vrem să discutăm, ci felul în care a fost tratat subiectul. Nu văd de ce era necesar să daţi atâtea imagini cu mama Luizei ţipând, leşinând. Imaginile n-au fost numai în direct, dar repetate de nu ştiu câte ori. Nu văd de ce trebuia să fie filmată familia Alexandrei prin gard. Aici sunt prevederi foarte clare în legislaţie. Erau în spaţiul lor privat.

Luis Lazarus cum poate să-i spună omului că e ars pe mâini, că a participat la arderea cadavrului? Cum se poate aşa ceva? Dacă ar fi aşa ceva, nu este Luis Lazarus în măsură să facă lucrul acesta.

Mi s-au părut nişte scene îngrozitoare care nu au nicio legătură cu descoperirea adevărului, care duc în derizoriu toată munca. Înţeleg că au dat acele imagini cu familia, în direct, dar de ce a fost nevoie să fie reluate?

Despre asta vorbesc eu, despre exagerările care s-au făcut, despre încălcările legii, despre lipsa de omenie şi bun simţ.”

Roxana Niculescu:

„Lazarus a pus nişte întrebări. Nu este un martor oarecare. Acel om a fost anchetat. Nu a acuzat pe nimeni. Lazarus a pus nişte întrebări.”

Alexandru Kocsis, membru CNA:

„Sunt de acord cu dumneavoastră când spuneţi că mediatizarea puternică a acestui caz creează o presiune fantastică pe decidenţi. Prin această presiune e posibil să avem şi nişte schimbări în bine. (…)

Dar cred că lucrurile acestea pot fi făcute şi printr-o atitudine mai decentă. Cred că puteţi face şi dezbateri pe diverse piste, dar cu decenţă.

De exemplu, anumite abordări ale reporterilor, cum a fost acest tip de abordare, ca cea a domnului Lazarus, mi se pare că duc în derizoriu şi ancheta jurnalistică şi pe cea a autorităţilor şi seriozitatea cazului. (…)

Acesta nu era nici interviu, nici anchetă, acestea erau nişte insinuări în direct, făcute în stradă, cu atitudine în zeflemea. Cred că genul acesta de atitudine duce în derizoriu exact tocmai ce aţi spus dumneavoastră că ar trebui scos în evidenţă, gravitatea faptului, ineficienţa autorităţilor şi la nivel de procedură şi la nivel de atitudine.

Asta mi se pare…nici de nivelul OTV-ului în vremurile cele mai proaste.”

Roxana Niculescu:

„Haideţi să nu mai facem comparaţii cu OTV. Dialogul cu Luis Lazarus a durat 5 minute. Economia acestui caz Caracal înseamnă sute de ore de emisie.”

Radu Herjeu, membru CNA:

„E clar că există o diferenţă uriaşă între viziunea unei anumite părţi a populaţiei României, despre cum ar trebui să relateze televiziunea un astfel de caz şi viziunea pe care o au televiziunile despre acest subiect. (…)

Eu cred că a arăta nişte părinţi care se prăbuşesc pe jos de durere nu este în interesul niciunui public, şi cu atât mai puţin nu asta pune presiune pe autorităţi. (…)

Există această diferenţă între viziuni, iar CNA nu trebuie să dea curs uneia sau alteia dintre viziuni. CNA trebuie să se uite la lege. Legislaţia e foarte clară.

Noi ne-am uitat la un singur lucru: în ce măsură imaginile cu părinţii au fost de natură a avea un impact asupra minorilor care se uită la televizor, dincolo de dreptul la imagini.

(…) În aceste săptămâni, s-au aruncat pe post toate informaţiile care treceau prin zbor pe lângă un reporter şi s-au putut rosti de către invitaţi toate aberaţiile din lume, fără nici un filtru. N-a fost nici cea mai mică dorinţă de a se pune un mic filtru.

În finalul discuţiei, Gabriel Tufeanu, membru CNA, a spus că intenţionează să propună amendă maximă (200.000 de lei) posturilor care au dat pe larg imaginile sfâşietoare cu familiile celor două victime.

„Am spus încă de săptămâna trecută (colegilor – n.r.): dacă se dă familia şi dacă se dă vocea fetei eu propun amenda maximă", a spus Tufeanu.

Cât de jos să fii să-ţi doreşti să vezi asta?", a completat membrul CNA.

CONTEXT. Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a reunit în şedinţa de joi, pentru a analiza, în cea mai mare parte, monitorizări ale primelor două zile ale modului în care a fost reflectată tragedia de la Caracal.

Timp de mai bine de cinci ore, membrii au vizionat fragmente de emisiuni difuzate de Realitatea TV, Romania TV,B1 TV, Digi 24, Pro TV, Kanal D, Prima TV, National TV. Totodată, au fost audiaţi şi reprezentanţii posturilor în cauză.

În şedinţa viitoare, care va fi cel mai probabil marţi, 13 august, vor fi vizionate monitorizări de pe Antena 1 şi Antena 3. Membrii CNA au luat această decizia întrucât reprezentantul postului nu a putut fi prezent în şedinţă pentru a fi audiat.

Membrii CNA vor face propuneri de sancţionare, dacă vor considera că s-a încălcat legislaţia, după ce vor fi vizionat toate posturile.

Amintim că, pe lângă câteva reclamaţii primate de la telespectatori, CAN a decis să facă o monitorizare „de linie”, a principalelor posturi de ştiri şi generalist (plus câteva locale din Olt şi Dolj), în cazul tragediei de la Caracal. O practică normal a CNA în cazul unor subiecte de mare impact.

Citeşte SERIA COMPLETĂ despre Cazul Caracal pe TV:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Le dati amenda 5000 ron, la pachet cu alte multe abateri la un loc, si rezolvati problema. Cainii latra, ursul merge. Stiti voi, cei de la CNA!
  • Dl. Herjeu este mare expert în limba română. Nu degeaba este dramaturg. Familii care se prăbușesc pe jos. Se putea sa se prăbușească și pe sus. Mulțumesc, dl. erou martir, pentru rigoare.

Trimite un comentariu

sus