Skip to main content

INTERVIU. Rise Project, despre valul de critici după ancheta despre Dan Barna: „Au fost şi donaţii oprite. E o lume radicalizată. Avem o frică de a vedea adevărul”

 
INTERVIU. Rise Project, despre valul de critici după ancheta despre Dan Barna: „Au fost şi donaţii oprite. E o lume radicalizată. Avem o frică de a vedea adevărul”

INTERVIU. Multe comentarii negative, un val de ură şi de acuzaţii sau donaţii financiare oprite. Acestea sunt doar câteva dintre efectele create de ancheta jurnaliştilor de la Rise Project, despre Dan Barna - canditatul USR-Plus la Preşedinţia României.

Publicitate

Ce spun jurnaliştii publicaţiei despre reacţiile cititorilor, dar şi despre reacţia politicianului despre faptele prezentate în acheta de presă?

Am stat de vorbă cu Romana Puiuleţ, unul dintre reporterii care a lucrat trei luni la investigaţia „Adevărul despre Dan Barna”.

Ce spune jurnalista, în interviul acordat Paginademedia.ro? Reacţiile negative vin „dintr-o frică de a vedea adevărul”, punctează Romana Puiuleţ

Investigaţia vizează câteva proiecte pe bani europeni, eşuate, demarate de Dan Barna în urmă cu mai mulţi ani. Acestea ar fi costat şase milioane de euro, iar şeful USR ar fi fost „supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE”, după cum scrie Rise Project.

Interviul cu Romana Puiuleţ vine în contextul în care, în ultimele zile, în spaţiul public au apărut mai multe acuzaţii despre Rise Project „care ar fi făcut ancheta despre Dan Barna la comandă”.

„Pe noi oamenii nici măcar nu ne-au atacat pe conţinut, ceea ce e foarte trist. Am ajuns în situaţia în care nu se mai face distincţia dintre pont şi sursă. Dan Barna nici măcar nu a negat faptele din materialul nostru, mai mult a încercat să minimalizeze importanţa subiectulului”, spune jurnalista.

Materialul a avut şi altfel de efecte: o parte din donaţiile către site au fost oprite de către cititori.

Totuşi, jurnalista declară că au fost oameni care au început să doneze în zilele de după publicarea materialului.

Interviul acordat de Romana Puiuleţ pentru Paginademedia.ro: „Mai sunt anchete şi despre alţi candidaţi”

Paginademedia.ro: De ce aţi publicat materialul acum?

Romana Puiuleţ: Pentru că am considerat că e de interes public, fiind vorba de un politician care şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale acum trei luni.

Paginademedia.ro: De ce a venit valul acesta de reacţii negative?

Romana Puiuleţ: Lumea e foarte radicalizată. E o frică de a vedea adevărul.

Paginademedia.ro: Exista posibilitatea să nu o publicaţi, după acel teaser care stârnit la rândul lui reacţii negative?

Romana Puiuleţ: Nu exisita posibilitatea aceasta. Noi cu asta ne ocupă, scriem despre subiecte de interes public. În plus, Dan Barna a şi promovat proiectul de lege „Fără penali în funcţii publice”.

Paginademedia.ro: Au fost oameni care au oprit donaţiile?

Romana Puiuleţ: Au fost mulţi care şi-au oprit donaţiile, donaţii recurente chiar, care pentru noi sunt importante. Cu toate acestea au fost şi oameni care au început să doneze chiar după publicarea anchetei.

Pe noi oamenii nici măcar nu ne-au atacat pe conţinut, ceea ce e foarte trist. Am ajuns în situaţia în care nu se mai face distincţia dintre pont şi sursă.

Au mai fost oameni care au spus că noi am făcut plângerea de la Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă. Noi nu colaborăm cu instituţiile statului, pentru că de cele mai multe scriem despre ele.

Paginademedia.ro: E sănătos ca un politician, candidat la prezidenţiale, să discretiteze o instutuţie de presă?

Romana Puiuleţ: Nu e sănătos pentru democraţie. Se face un deserviciu democraţiei. Mi-ar fi plăcut, ca ziarist şi ca votant, să îşi asume într-un fel faptele, fără să arunce cu acuzaţiile legate de faptul că „ne-a fost comandat subiectul”.

El nici măcar nu a negat faptele din materialul nostru, mai mult a încercat să minimalizeze importanţa subiectulului.

Paginademedia.ro: Mai există în lucru anchete despre vreunul dintre candidaţii la Presedinţie din acest an?

Romana Puiuleţ: Da, mai sunt şi vor apărea. Investigaţia despre Dan Barna a durat aproximativ trei luni.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • lavinia lavinia
    au trecut 2 ani. am citit azi un articol cum ca fondatorul rise project se plinge ca dupa articolul legat de dan barna au fost stopate jumatate din donatii.
    la distanta de 2 ani tot ce pot spune e ca ma mir ca inca va mai doneaza jumatate din cititori bani.
    ***.
  • altcineva altcineva
    *** de la antena 3, pe nume Romana Puiulet, am citit comentariile si tocmai, oamenii, in proportie de 80%, va atacau pt. continut. Mai mult, felul in care s-a abordat subiectul a fost vadit unul de denigrare pt. ca mai toti beneficiarii acelor bani sunt alte persoane, printre care CJ Alba cu ~70%, restul sunt comisioanele tipice pe care la iau si alti implementatori de proiecte. Sunt multe lucruri false scrise dar si faptul ca replica la investigatie a fost facuta intr-o maniera tipica antenei 3, asa cum v-au invatat neosecuristii de sub voiculescu. De ce partenerului in proiecte al lui Barna, Dragos Jaliu, i-ati trimis o lista de intrebari abia cu o seara inainte de a publica articolul si cu deadline tot in aceeasi seara? Ai mintit mult si continui sa minti. Aici e problema! Nu blamarile tale cum ca lumea e "radicalizată. E o frică de a vedea adevărul."
  • Deren Deren
    Frecus de menta pt fraierii cu burtica guala in timp ce regizorii fura de sting de unde se puate !
  • Elena Elena
    Un ziarist si o publicatie care se respecta nu acuza si nu dau verdicte, ci prezinta fapte si dovezi, apoi lasa institutiile in drept sa dea verdicte. O jurnalista cvasiagramata, prost documentata si rau-intentionata si Rise Project au publicat un material in care manevreaza informatii si documente in asa fel incat sa para suspecte, fara a prezenta dovezi si o argumentare logica a faptelor (ceea ce era imposibil, caci documentele prezentate nu duc spre o asemenea concluzie) si, cel mai grav, vin inca din introducere cu acuzatii grave de frauda, deturnare de fonduri etc., antepronuntandu-se impotriva oricaror principii deontologice. Cu alte cuvinte, "hai sa-ti spun eu, cititorule fraier, inca de la inceput, ca tu esti prost si n-o sa intelegi dupa ce citesti, ca tot ce voi scrie eu mai jos inseamna frauda, deturnare de fonduri etc.". Presa exista nu ca sa se substituie justitiei, ci ca sa semnaleze nereguli. Nu da verdicte in locul tribunalelor si nu trage concluzii in locul cititorilor. Aveti inca donatori? Eu zic ca cititorii Rise Project, printre care m-am numarat si eu pana cand m-am prins (cu mult timp in urma) ca aveti lipsuri morale grave, sunt oameni inteligenti. Nu cred ca va vor mai plati ca sa-i mintiti. Mintind in acest articol, nu i-ati facut un deserviciu lui Dan Barna, ci v-ati insultat propriii cititori, care ati crezut ca nu sunt suficient de destepti sa inteleaga adevarul din spatele calomniei. Cred ca pe Dan Barna mai degraba il avantajeaza acest articol: demonstreaza ca e singur in aceasta lupta cu sistemul, dovada ca a fost atacat din toate partile, ca nu e sustinut de Servicii, cum s-a spus, ca e diferit de restul clasei politice si, prin urmare, e incomod pentru multi. Cei care inca se mai intreaba daca e vinovat de frauda sesizata de Rise ar trebui sa se intrebe de ce ar mai sustine in continuare campania "Fara penali in functii publice" un om care risca sa fie condamnat pentru frauda. Cum spuneam, v-ati subestimat cititorii.
  • Sorin Sorin
    Si faptul ca a aparut taman in campania electorala aceste informatii care pot fi reale dar pot fi si nereale nu arata partizanat? Nu te poti ascunde sub mantaua libertatii presei si prin aluzii si ruperi din context a informatiei sa termini cariera cuiva si apoi sa te plangi ca cei care te citesc te penalizeaza. Oricum oprirea câtorva donatii e cel mai mic rau, ati pierdut credibilitatea si asta e grav, pierderea donatiilor de abia acum urmeaza
  • Tiberiu Tiberiu
    Au fost publicate nenumarate comentarii pe continutul documentului publicat, în situl Rise Project. Pare bizar ca autorii anchetei să nu le ia în considerare și să nu răspundă la obiecții. Mai mult, se înțelege din interviu că nefiind criticați în ce privește conținutul, sunt niște victime, într-un fel.
    Iată nelămuririle:
    - Ca să ai o analiză pertinentă, cuprinzătoare, în doar trei luni de zile, cum au reușit să aibă acces la documente, pentru a le pune cap la cap. Pentru România și sistemul de documentare pentru proiecte europene, este aproape imposibil ca în doar trei luni de zile să obții, ori de la beneficiar, ori la autoritatea de implementare, ori din SMIS (sistemul automat de raportare pentru decontari, la mii de pagini de documente (estimativ) ? Cand ati cerut ultima oară un document de la la o institutie publică, pe baza Legii accesului la informație, și acesta v-a furnizat în câteva ore, când ei sunt obligați la maxim 30 de zile? Nu mai vorbim de solicitarea la n instituții de a avea acces la documente. Fizic și administrativ este imposibil să obții toate documentele din cele câteva zeci de proiecte cu o distribuție regională importantă, să fie analizate și apoi să se tragă o concluzie? Nu minimalizez efortul investigatorilor jurnaliști, ci doar sugerez că având acces la puține informații și completând lipsurile ci interviuri, nu au ajuns la o concluzie serioasă. Pentru a dovedi contrariul, fără de da nume, este suficient de simplu ca Rise Project să explice public, metodologia de anchetă. Ea trebuie să fie similară pistei de audit profesionale folosite de Curtea de Conturi, de companiile de consultanță. Mai puțin de atât, nu constituie o bază serioasă.
    - Dacă este vorba de o altă opinie, nu este despre conținut. Despre care s-a spus că nu este clar, este confuz. Ci despre faptul că echipa de investigație nu a investigat și pista autorităților de implementare, cele care au acordat bun de plată. Nu se poate ca despre proiecte pe o perioadă menționată 2008-2016 toate proiectele să fi primit bunt de plată și Rise Project să nu afle asta. În toată anchetei, eu cel puțin nu am văzut, nu se vorbește absolut de loc de eventuale nereguli, care să fi fost sesizate și de autoritățile care dau bun de plată pentru achiziții, salarii, etc. De ce Rise Project nu a discutat cu OI-urile, cu AM-urile, sau dacă da, de ce nu apar punctele de vedere oficiale ale celor ce au semnat situațiile de plată, decontările? Nu mai vorbim de faptul că conturile anuale de decontări se fac cu Comisia Europeană, se face audit și de la Bruxelles, etc.;
    - În ce privește metodologia, ancheta nu relevă absolut niciun moment, încălcarea vreunei legi, etc. Sigur, se poate spune că nu este treaba jurnaliștilor. Corect, dar atunci în loc de "conflict de interese", trebuiau să scrie "probabil conflict de interese". Când luăm impresiile drept certitudini, nu este în regulă. Dovezi, dovezi, dovezi;
    - Proiectele au fost investigate părtinitor, și anume proiectul POSDRU cu care se începe, a avut ca lider CJ Alba, dar nu avem un punct de vedere și o anchetă pe liderul de contract și doar pe unul din parteneri, etc. Și la celelalta la fel, este decupată din context, fără a se ține cont dacă compania lui Barna și Jaliu este lider de proiect, beneficiar, partener (este important pentru că sunt responsabilităși diferite) și se investighează numai pista care duce la Dan Barna. Și asta se poate accept, dacă se recunoaște de ce s-a procedat așa. Este ca și cum ar fi un autoturism în deplasare, se produce un accident și nu este investigat șoferul, ci unul din pasageri;
    - Chiar în articol, Dan Barna este citat de 3 ori spunând ca cine este vinovat să plătească, poae părea banal, necredibil, dar se vede cooperarea în investigație și o clară asumare a răspunderii;
    - Proiectele din fonduri structurale, echipa de la Rise Project pare să afle de-abia acum despre felul cum este finanțată asistența pentru dezvoltare - după vreo 30 de ani de când societatea românească primește bani, se consideră realizate dacă își se obțin rezultatele și schimbările asumate (outcomes, outputs). În niciun punct al anchetei publicate de Rise Project, echipa de investigatori nu se raportează la indicatorii asumați de finanțator, de beneficiarii proiectului (aceștia se decontează), ci se raportează la sentimente și credințe. Acelea sunt interesante pentru o analiză cu privire la percepții, poate fi o parte de analiză cu privire la comportamente, nu are nici cea mai mică legătură nemulțmirea cuiva cu indicatorii de implementare. Dacă echipa Rise Project nu înțelege asta, ori au pierdut 3 luni degeaba, ori se prefac că nu înțeleg. Încă odată, nu se face nicio comparație cu indicatorii asumații față de finanțator (AM, OI-uri) ci se raportează la ce credem noi, membrii grupului țintă, etc.

    Sunt multe aspecte cu privire la conținut, dar aș prefera să fie numite aspecte legate de metodologia de anchetă. Despre asa am scris, poate echipa Rise Project, le va elucida într-o conferință de presă. Fără să se eschiveze ca politicienii de la a răspunde.
  • Doru milogu Doru milogu
    Deci daca dezvaluirile rice despre dragnea au dus la intemnitarea lui inseamna ca nu psd se afla in spatele acestui ong de buzunar. Si se pune intrebarea; pe cine deranjeaza ascensiunea lui barna? Pe pesedisti? Noooo. Pe penelisti? ups. Se cam leaga. Cum apar ele aceste dovezi tocmai atunci cand cineva deranjeaza. Nu joci cum iti cantam noi, hop si dosaru. Dosar care e tinut in sertar si scos cand e nevoie.
  • Nick Ro Nick Ro
    Felicitari jurnalistilor, in primul rand pentru curaj! Politicienii vin si pleaca (la puscarie...cateodata), interesul cititorilor ramane neschimbat!
  • Arien Cristian Arien Cristian
    Este doamna Puiuleț sora unui lider PNL? Da sau nu? Este un subiect legitim pentru Pagina de Media.
  • DODO DODO
    rise ! la cit s-a ridicat ,,donatia ,, ?
  • Gabi Gabi
    Rise, te-ai compromis total! Ai făcut blat cu cei care lovesc în Barna din toate pozițiile. Norocul e că electoratul lui Barna nu pune botul la toate manipulările iar faptul că ați scos mizeria asta chiar în campanie arată că nu sunteți jurnaliști independenți.
  • Ronald Trump Ronald Trump
    Facts don t care about your feelings. Barna si Ciolos doi neo marxisti! Oricum nu i votam decat daca as fi marxist. Si mai bine as fi mort decat marxist!

    Apoi mai e unul care zice ca nu e bine sa donezi presei. Ma Pinochio
  • JFK JFK
    USR la europarlamentare:
    Brasov 30%
    Bucuresti 40%
    Iasi 26%
    Timisoara 32%
    Cluj 32%
    Oare deranjeaza pe cineva?
    Intreb pentru un vecin
  • rochiri rochiri
    Pentru mine Rise mi-a pierdut de cand cu valiza...a fost doar un mare cancan....
  • Radu F Gabor Radu F Gabor
    Pt cine are timp, rog să recitiți si marile dezvăluiri legate de asa-zisele smenuri ale lui Liviu Dragnea prin Brazilia. ZERO probatoriu, trimiteri infinite catre rude si amici de mana a cincea cu Livache, povestiri dezlanate, dar verdictul = vinovat. E clar ca Dragnea n-a ajuns bogat din leafa de la stat, dar sa faci atata zgomot pentru nimic e descalificant!

Trimite un comentariu

sus