Skip to main content

VIDEO. Serialul Watchmen, în care supereroii sunt consideraţi răufăcători, debutează azi la HBO

 
VIDEO. Serialul Watchmen, în care supereroii sunt consideraţi răufăcători, debutează azi la HBO

Watchmen, serialul dramatic scris şi produs de Damon Lindelof (câştigătorul premiului Emmy pentru Lost şi creatorul The Leftovers), va avea premiera astăzi la HBO şi pe HBO GO.

Publicitate

Acţiunea serialului are loc într-o realitate alternativă în care supereroii sunt consideraţi răufăcători. În ciuda acestui fapt, unii dintre ei se adună pentru a începe o revoluţie.

Serialul Watchmen bazat pe romanul grafic omonim are nouă episoade, iar Nicole Kassell regizează primul episod.

Despre Watchmen

Acţiunea are loc în Tulsa, Oklahoma, la trei ani după ce a avut loc un atac rasist asupra poliţiei şi familiilor acestora, atac cunoscut sub numele de Noaptea Albă. În urma atacului, poliţiştii poartă acum bandane galbene pentru a-şi proteja identităţile, în timp ce membrii grupului din spatele atacului, The Seventh Kavalry, poartă măşti alb-negre „Rorschach”. Plin de stil, umor negru, muzică şi acţiune, Watchmen este o dramă care urmăreşte un grup de supereroi, care se confruntă cu probleme personale şi etice, la limita neclară dintre bine şi rău.

Serialul este produs pentru HBO de White Rabbit în asociere cu Warner Bros. Television, iar producători executivi sunt Nicole Kassell, Tom Spezialy; Stephen Williams, care este şi regizor, Joseph Iberti. Bazat pe faimosul roman grafic co-creat şi ilustrat de Dave Gibbons şi publicat de DC.

Primul episod din cele 9 va avea premiera pe 21 octombrie la HBO (de la ora 04:00 şi 20:00) şi pe HBO GO, iar apoi un episod nou va fi disponibil în fiecare luni.

Trailerul Watchmen

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Paleologu Paleologu
    HBO post TV unde ai programe de calitate.

Trimite un comentariu

sus