Skip to main content

PREMIERĂ ISTORICĂ. iUmor a fost mai tare ca Vocea. Roasturile au făcut Antena 1 lider pe comercial şi în toată ţara

 
PREMIERĂ ISTORICĂ. iUmor a fost mai tare ca Vocea. Roasturile au făcut Antena 1 lider pe comercial şi în toată ţara

AUDIENŢE. Premieră în istoria confruntărilor dintre Antena 1 şi Vocea României, de pe Pro TV. A fost pentru prima dată când show-ul iUmor a fost peste Vocea României, pe două targeturi (inclusiv pe publicul tânăr, zona pe care Pro TV e cel mai greu de depăşit).

Publicitate

Antena 1 a fost lider la nivel naţional şi pe publicul comercial, pe intervalul de intersecţie al show-urilor Vocea României şi iUmor (20.30 - 22.10).

iUmor a avut aseară o ediţie specială, cu „roast-uri”, în care juraţii au fost ironizaţi de vedetele invitate, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol sau Marian Godină.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor TV, aseară, pe intersecţia Vocea României - iUmor (20:30-22:10):

NAŢIONAL. Antena 1 a condus la nivel naţional pe intersecţia Vocea României - iUmor. Peste 1,5 milioane de persoane erau pe Antena 1, în timp ce pe Pro TV erau aproape 1,4 milioane de persoane.

Kanal D a fost pe trei, cu peste 1,1 milioane de persoane.

URBAN. Oraşele au fost ale Pro TV. Postul TV a avut o medie de 790.000 de privitori pe minut. În timp ce pe Antena 1 erau 750.000 de persoane, cifre peste media postului.

Postul Kanal D, aflat pe locul al treilea, se apropia de 550.000 de persoane, media.

COMERCIAL. Antena 1 a fost prima pe publicul comercial, pe intersecţia iUmor - Vocea. Aproape 370.000 de telespectatori a fost media postului (23,5% cotă de piaţă).

În acelaşi timp, Pro TV a avut o medie de 350.000 de privitori (22,4% cotă)

Citeşte şi: Povestea actorului care a scris roasturile din emisiunea iUmor, într-un interviu video

Citeşte şi: Cine este omul din spatele roasturilor iUmor, într-un interviu video

Intervalul Vocea României

Show-ul Vocea României a avut vineri seara un interval mult mai lung (20.30 - 00.35). Pe toată durata de patru ore a Vocii, show-ul a fost lider pe toate targeturile.

La nivel naţional, show-ul de talente a avut peste 1,1 milioane de privitori. Antena 1, la mică distanţă, era urmărită de aproape un milion de persoane.

La oraşe, Vocea a avut peste 710.000 de privitori, în timp ce pe Antena 1 erau aproape 480.000 de persoane.

Pro TV a fost primul pe comercial, pe intervalul Vocea României, cu o medie de 310.000 de persoane (23,6% cotă de piaţă). Pe acelaşi interval, Antena 1 obţinea o medie de 250.000 de persoane (18,7% cotă de piaţă).

Audienţa posturilor TV vineri, 29 noiembrie, pe intersecţia Vocea României - iUmor (20.30-22.10), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 1.533.000 8.6 17.7
2 Pro TV 1.399.000 7.9 16.2
3 Kanal D 1.170.000 6.6 13.5
4 Romania TV 451.000 2.5 5.2
5 Prima TV 378.000 2.1 4.4
6 Antena 3 330.000 1.9 3.8
7 National TV 283.000 1.6 3.3
8 DigiSport 1 236.000 1.3 2.7
9 TVR 2 198.000 1.1 2.3
10 Pro 2 181.000 1.0 2.1

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 29 noiembrie, pe intersecţia Vocea României - iUmor (20.30-22.10), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 790.000 8.3 17.8
2 Antena 1 751.000 7.8 16.9
3 Kanal D 548.000 5.7 12.3
4 Romania TV 247.000 2.6 5.6
5 Antena 3 191.000 2.0 4.3
6 DigiSport 1 176.000 1.8 4.0
7 Prima TV 161.000 1.7 3.6
8 National TV 112.000 1.2 2.5
9 Digi 24 104.000 1.1 2.3
10 Diva 98.000 1.0 2.2

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraşe.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV vineri, 29 noiembrie, pe intersecţia Vocea României- iUmor (20.30-22.10), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 369.000 8.6 23.5
2 Pro TV 351.000 8.1 22.4
3 Kanal D 149.000 3.5 9.5
4 Prima TV 58.000 1.4 3.7
5 DigiSport 1 54.000 1.3 3.5
6 Diva 50.000 1.1 3.2
7 National TV 43.000 1.0 2.7
8 TVR 1 27.000 0.6 1.7
9 Boomerang 27.000 0.6 1.7
10 Romania TV 23.000 0.5 1.4

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

Citeşte şi:

Povestea actorului care a scris roasturile din emisiunea iUmor, într-un interviu video

Cine este omul din spatele roasturilor iUmor, într-un interviu video

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Răzvan Răzvan
    Va nenorocit iumor , a maturat pe jos cu Vocea ! Dorule acum nu mai zici ca Pro tv întinde emisiunea pana la miezul noptii sa prinda pozitia de lider? 4 ore si 5 minunte a avut Vocea ,mult peste Chefi la cutite,care are cel mult 3,5 ore!

Trimite un comentariu

sus