Skip to main content

Libertatea: Un membru CNA ar fi implicat în campania online a lui Klaus Iohannis

 
Foto | Facebook - Alexandru Kocsis Cristea
Foto | Facebook - Alexandru Kocsis Cristea

Un membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului ar fi implicat în campania electorală online a preşedintelui în exerciţiu Klaus Iohannis.

Publicitate

Este vorba despre Alexandru Kocsis Cristea, un fost lider al tineretului liberal, ales în CNA la finalul anului 2018, scrie ziarul Libertatea.

Ziarul coordonat de Cătălin Tolontan a avut câteva conversaţii cu doi şefi ai firmelor angajate de PNL ca să facă promovarea lui Klaus Iohannis.

Din dialogurile cu Tiberiu Iorga (de la firma Lemon Studio) şi cu Dabid Pârvu (şeful ArtDefinition) a reieşit că cele două firme lucrează pentru campania preşedintelui Iohannis.

Ambii recunosc că au avut anumite legături cu Kocsis. Nu reiese, din discuţii, o implicare directă a membrului CNA şi în actuala campanie electorală. Jurnaliştii de la Libertatea notează că, potrivit unor surse, Kocsis este încă implicat în campania lui Iohannis.

„Mai multe surse susţin însă că Alexandru Kocsis nu a renunţat şi la implicarea în activitatea online a partidului şi că este unul dintre coordonatorii neoficiali ai campaniei online de realegere a preşedintelui Iohannis”, punctează materialul semnat de Tolontan.

Pe de altă parte, Alexandru Kocsis a negat orice implicare în campania electorală a lui Klaus Iohannis, notează aceeaşi sursă.

O parte a dialogului dintre Libertatea şi Iorga:

Libertatea: Am înţeles că nu ştiţi cine decide, v-am întrebat dacă dumneavoastră aţi vorbit cu Alexandru Kocsis? Asta nu poate fi confidenţial.

Tiberiu Iorga: De-a lungul timpului, evident că am discutat cu dumnealui, da.

Libertatea: Încercăm. Bine, deci discuţiile pe care le-aţi avut cu domnul Kocsis.

Tiberiu Iorga: Îmi pare rău că nu pot să vă răspund.

Libertatea: Da. De vreme ce intră sub contract, discuţiile au ţinut de campania electorală?

Tiberiu Iorga: Evident. Dar toate discuţiile pe care noi le avem ţin mai mult sau mai puţin de campania electorală.

Libertatea: Vorbim despre campania electorală a domnului Iohannis în cazul ăsta?

Tiberiu Iorga: Exact. Da, deci este o chestiune foarte clară. În acelaşi timp, există un singur om care decide şi asta este tot.

Cartea de vizită a lui Alexandru Kocsis via Libertatea

Alexandru Kocsis Cristea a fost numit membru CNA la finalul anului 2018, de către Partidul Naţional Liberal, după cum a scris şi Paginademedia.ro la vremea respectivă.

Este psiholog de profesie, cu licenţă la Universitatea Spiru Haret şi apoi cu master la Universitatea Bucureşti.

Kocsis este în PNL din 2008, unde a fost vicepreşedinte al tineretului liberal şi şef al Departamentului de Comunicare Online.

Citeşte ştirea, pe larg, pe Libertatea.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus