Skip to main content

Reprezentant al viitorului proprietar al Pro TV, întâlnire de curtoazie cu membrii CNA. Cine este şi ce a spus în faţa CNA

 
Reprezentant al viitorului proprietar al Pro TV, întâlnire de curtoazie cu membrii CNA. Cine este şi ce a spus în faţa CNA

ÎNTÂLNIRE. Viitorul proprietar al CME, implicit al Pro TV, a avut deja o întâlnire, de curtoazie, cu membrii CNA. Cine a venit la Consiliul Naţional al Audiovizualului? Cine a reprezentat PPF, fondul de investiţii care a cumpărat compania mamă a Pro TV?

Publicitate

Din informaţiile obţinute de Paginademedia.ro, întâlnirea a avut loc marţi dimineaţă, înaintea şedinţei publice a forului audiovizualului.

La această întâlnire au fost prezenţi pe de o parte mai mulţi membri CNA, iar pe de altă parte au fost Jan Kadanik, care le-a spus reprezentanţilor CNA că se ocupă strict de partea financiară. Kadanik a fost însoţit la întâlnire de Cristina Ene. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Cristina Ene a lucrat, în trecut, în grupul Pro.

Cine este Jan Kadanik, cel care a reprezentat PPF în faţa CNA?

Jan Kadanik a lucrat o lungă perioadă de timp în grupul Ameropa, din care face parte şi combinatul românesc Azomureş. El fost până în luna iunie a acestui an vicepreşedintele Consiliului de Administraţie şi fost director executiv al combinatului Azomureş SA, conform Profit.ro.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Jan Kadanik le-a dat asigurări membrilor CNA că noul acţionar nu se va implica în zona de conţinut a postului de televiziune.

"În România, Pro TV este un business, e foarte bine poziţionat. Vrem să mergem mai departe ca business", ar fi spus Kadanik în faţa CNA.

Totodată, acesta a mai spus că procesul va fi unul de durată, care va presupune şi o aprobare a tranzacţiei din partea Comisiei Europene. După această aprobare, compania va depune şi documentaţia către CNA.

Concret, orice modificare de acţionariat trebuie notificată Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Amintim că Central European Media Enterprises (CME), compania-mamă a Pro TV, a semnat un acord final privind acţiziţia de către grupul de investiţii PPF, controlat de miliardarul ceh Petr Kellner, într-o tranzacţie evaluată la 2,1 miliarde de dolari, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.

Potrivit anunţului, achiziţia urmează să fie finalizată la jumătatea anului 2020, „după ce va primi după ce va primi aprobările necesare şi după ce se vor aduce la îndeplinire clauzele contractuale”.

Citeşte şi: Anunţ OFICIAL. Compania-mamă a Pro TV va avea un nou proprietar. Tranzacţia, evaluată la 2,1 miliarde de dolari

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus