Skip to main content

Canalele Discovery, inclusiv Eurosport, ies din grila Telekom. Intră National Geographic

 
Sursa foto: Adevarul
Sursa foto: Adevarul

Canalele grupului Discovery ies, de al 1 ianuarie 2020, din grilele operatorilor Telekom şi NextGen, după ce părţile nu au ajuns la un acord privind retransmisia posturilor de televiziune.

Publicitate

Este vorba despre posturile Eurosport 1, Eurosport 2, Discovery Channel, TLC, Travel Channel, Animal Planet, Investigation Discovery, Discovery Science, Discovery Showcase, DTX, Food Network, plus variantele lor HD.

Anunţul a fost făcut atât de Discovery, cât şi de Telekom, care a precizat într-un comunicat de presă că televiziunile grupului vor fi înlocuite de posturi precum National Geographic, Nat Geo Wild, National Geographic People (din februarie 2020), Look Sport 2, Look Sport 3, Travel XP, Euronews, FightBox sau Timeless Drama Channel.

Cum explică Telekom decizia de a scoate posturile Discovery din oferta de programe:

Telekom face aceste modificări în grila TV în urma feedback-ului clienţilor, a analizei periodice a tendinţelor în vizionarea canalelor şi a rezultatelor unui sondaj realizat în noiembrie 2019, pe un eşantion reprezentativ de 800 de respondenţi din rândul clienţilor săi, pentru a testa preferinţele în ceea ce priveşte conţinutul TV urmărit. Studiul a arătat că 73% dintre clienţii intervievaţi ar dori să urmărească filme şi seriale celebre, 71% ar fi interesaţi să vizioneze conţinut nou, iar 65% dintre respondenţi ar prefera să urmărească documentare internaţionale premiate.

Reprezentanţii Discovery au anunţat:

„De-a lungul ultimelor luni, am depus numeroase eforturi pentru a ajunge la un numitor comun cu Telekom România, însă, în ciuda investiţiilor noastre în conţinut şi drepturi sportive, operatorul a refuzat o nouă înţelegere. (...) Rămânem deschişi negocierilor de bună credinţă cu Telekom, pentru a vă readuce canalele şi emisiunile preferate.

În plus, Discovery îi îndeamnă pe abonaţi să contacteze Telekom, dacă mai doresc canalele postului în grilă.

Operatorul Telekom are 1,35 milioane de abonaţi.

Citeşte şi: Televiziunea HGTV, cu programe despre casă şi grădină, se lansează în România. Unde se va vedea

Anunţul Discovery:

De-a lungul ultimelor luni, am depus numeroase eforturi pentru a ajunge la un numitor comun cu Telekom România, însă,în ciuda investiţiilor noastre în conţinut şi drepturi sportive, operatorul a refuzat o nouă înţelegere. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2020, întreg portofoliul Discovery, format din canale precum Eurosport 1, Eurosport 2, Discovery Channel, TLC şi Travel Channel, nu va mai fi disponibil în grila de programe Telekom şi Nextgen. Ştim cât de important este conţinutul nostru pentru telespectatori şi ne dorim ca aceştia să aibă acces în continuare la cele mai apreciate competiţii sportive de pe Eurosport, precum:

• Premier League (cu meciurile cluburilor Liverpool, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Tottenham, Arsenal mai determinate ca niciodată să obţină titlul);

• FA Cup;

• Cele patru turnee de Grand Slam (şi eroi locali precum Simona Halep care va lupta pentru cel de-al treilea titlu Grand Slam);

• Turul ATP (unde jucători precum Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Tsitsipas sau Zverev luptă pentru a atinge punctul culminant al sezonului - ATP Nitto Finals);

• Jocurile Olimpice de Vară (unde Echipa Naţională de Fotbal a României - U21, tenis, haltere, judo etc. vor lupta pentru cea mai mare recompensă a carierei de sportiv - medalia olimpică).

De asemenea, telespectatorii nu vor mai putea viziona emisiunile noastre de divertisment inspirat din realitate, cum ar fi Test de supravieţuire în doi, Insula lui Bear Grylls, Goana după aur, Maşini pe alese pe Discovery Channel, Dermatologie de top (Dr. Pimple Popper), Regele Cofetarilor, Rochia perfectă pe TLC sau Mâncăruri bizare cu Andrew Zimmern şi Mistere la muzeu pe Travel Channel, precum şi toate emisiunile de pe celelalte canale din portofoliul nostru (Animal Planet, ID, Discovery Science, Discovery Showcase, DTX, Food Network).

Rămânem deschişi negocierilor de bună credinţă cu Telekom, pentru a le readuce fanilor canalele şi emisiunile preferate şi îi sfătuim pe aceştia să contacteze operatorul pentru a le solicita; între timp, canalele noastre rămân disponibile la toţi ceilalţi operatori.

Anunţul Telekom:

Telekom Romania le oferă românilor ceea ce îşi doresc: conţinut TV nou şi de calitate. Vedetele – documentare, competiţii sportive şi filme

Telekom Romania răspunde cerinţelor românilor referitoare la ceea ce îşi doresc să urmărească la TV – documentarea noi, competiţii sportive, filme şi noi canale. Astfel, începând din 27 decembrie, 2019, Telekom Romania introduce noi canale TV pentru toată familia în pachetele TVM şi TVL, disponibile prin intermediul tuturor tehnologiilor, pentru a le oferi românilor oportunitatea de a viziona documentare premiate noi, cele mai mari compeţii sportive, filme şi seriale precum şi cele mai relevante ştiri din Europa.

Telekom face aceste modificări în grila TV în urma feedback-ului clienţilor, a analizei periodice a tendinţelor în vizionarea canalelor şi a rezultatelor unui sondaj realizat în noiembrie 2019, pe un eşantion reprezentativ de 800 de respondenţi din rândul clienţilor săi, pentru a testa preferinţele în ceea ce priveşte conţinutul TV urmărit. Studiul a arătat că 73% dintre clienţii intervievaţi ar dori să urmărească filme şi seriale celebre, 71% ar fi interesaţi să vizioneze conţinut nou, iar 65% dintre respondenţi ar prefera să urmărească documentare internaţionale premiate.

Noile grile TV, dezvoltate pe baza nevoilor şi cerinţelor românilor în ceea ce priveşte conţinutul preferat, includ canalele de documentare: National Geographic (National Geographic SD şi HD, National Geographic Wild SD şi HD şi National Geographic People) Docubox, Viasat HD (Viasat Explore HD, Viasat Nature HD, Viasat History HD), canalul de lifestyle Travel XP, canalele de sport Fight Box, Look Sport 2 şi Look Sport 3, canalul de ştiri Euronews şi canalul de filme şi seriale Timeless Drama Channel (TDC). Canalul National Geographic People va fi disponibil din februarie 2020.

Prin includerea canalului National Geographic în grilele sale TV, Telekom le oferă românilor cel mai vizionat canal de documentare, care difuzează materiale de calitate, premiate cu distincţii internaţionale Emmy, Oscar sau BAFTA. Printre aceste documentare se numără:

  • Free Solo, un documentar care prezintă cele mai ambiţioase aventuri ale căţărătorului în solo cu cele mai multe realizări, premiat cu Oscar pentru cel mai bun documentar, plus 7 premii Emmy & BAFTA;
  • One Strange Rock – un show care a primit numeroase premii şi nominalizări, despre fascinanta poveste a vieţii pe Pământ, spusă de un grup de astronauţi carismatici, prezentat de Will Smith;
  • Mars – un documentar care prezintă demersul de a trimite oameni pe Marte, premiat cu 5 distincţii;
  • Genius – cu 4 premii şi 25 de nominalizări, ilustrează portretul lui Albert Einstein în toată complexitatea, prezentând atât eşecurile sale timpurii cât şi succesele sale academice şi zbuciumul său interior în căutarea iubirii şi a conexiunii umane.

Noile grile TV le vor oferi iubitorilor de sport oportunitatea de a urmări cele mai relevante competiţii sportive pentru români, disponibile pe canalele Telekom Sport: UEFA Champions League, UEFA Europa League, LaLiga, Bundesliga, Serie A, Liga 1, Liga 2 şi Cupa României, NBA, Rugby 6 Nations, Liga Campionilor EHF Feminin & Masculin, Campionatele Mondiale de Handbal Feminin & Masculin şi Campionatele Europene de Handbal Feminin & Masculin, plus Cupele de Fotbal ale Germaniei şi Franţei. Iubitorii de sport vor putea, de asemenea, să aleagă din competiţii de top precum League 1, LaLiga, Bundesliga, dar şi Cincinnati Tennis Open, care vor fi difuzate pe Look Sport 2 şi Look Sport 3, canale disponibile acum şi la Telekom. Seria de canale de sport este completată de canalul FightBox.

Nu în cele din urmă, Timeless Drama Channel (TDC), noul canal de filme, le va oferi celor fascinaţi de cultura orientală acces la o varietate de filme şi seriale internaţionale apreciate la nivel mondial, premiate şi nominalizate la Emmy, precum: 20 Minutes, Black Money Love, Karadayi, sau Kurt Seyit & Shura.

În urma schimbărilor din grila TV, aceste canale vor fi eliminate din pachetele TVM şi TVL, în versiunile SD şi HD: Animal Planet, Animal Planet HD, Discovery Channel, Discovery Science, Discovery Science HD, Discovery Showcase HD, Eurosport HD, Eurosport 1, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 360 HD, Viasat HD, DTX HD, ID Xtra, ID Xtra HD, TLC, Travel Channel HD, Food Network şi Food Network HD.

Telekom monitorizează şi analizează permanent tendinţele în cerinţele şi dorinţele clienţilor săi şi va continua să le ofere cele mai relevante produse şi servicii.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • PARERE GENERALA... PARERE GENERALA...
    Atzi scos treptat canale lasind unele care nu se uita nimeni....cele mai interesante..discovery si cele de le-ati scos anterior..mereu sacoateti cite un canal doua..avem contract...deservirea e jalnica operatorii gretosi...ti-e si frica sa-i suni..robotul ala nenorocit te baga im depresie..astepti cu zilele interventia si te chestioneaza cind ii suni parca iesti la inscriere in cine stie ce facultate..mai trebuie un examen ceva sa vorbesti cu o operatoare sau cu porcaria de robot..?..reziliem contractele si gata...sinteti jalnici...rusine.....
  • Cristi Cristi
    cum sa scoti diacovery, ID si restu'...ca 800 au decis...familia mea se uita la toate prog. astea....daca as putea, maine as rupe contractul cu voi, doar ca unde stau eu nu se poate cu alt operator, dar totusi sper sa pot face ceva in viitorul apropiat si nici nu mai vreau sa aud de telekom....si la tv si la net si la semnal tel. am probleme cu voi.....sunteti de tot....
  • Lucian Lucian
    Salutare.

    In prezent cel mai mare nr de canale tv din Romania il detine UPC/Vodafone,absolut toate loock-urile gama Discoverty,etc
  • Iuliana Iuliana
    Wow! Sunt super fericita pentru National Geographic! Putea sa fie şi singurul program din grilă,altele nu mă interesează!MULȚUMESC!!!
  • Elena Cristina Elena Cristina
    Jalnic...Mai rau nici ca se putea....
  • tytytr tytytr
    Interesativa cel mai usor Cate Companii TV CABLU INTERNET TELEFONIE din Romania OBLIGA Clientii ca plata sa se faca la cursul euro DE SCHIMB VALUTAR ING( daca bnr avea azi 4,7789 la ing cursul era de 4.8419 ---DOAR TELEKOMUL O FACE DIN APRILIE 2019 - Restul cursul Bnr .Eu am rupt contractul pe respectiva speta
  • Oana Oana
    Cand am semnat contract cu voi,am semnat pentru ca aveati programe tv in plus fata de celelalte firme...programe pe care le-ati eliminat acum.Era singurul motiv pt care am stat,desi aveti un service praf ....Sunteti jalnici!Va bateti joc de abonati...noroc ca mai sunt si alti operatori
  • Ella Ella
    Dragilor, contractul se poate rezilia și înainte de termen, informații la ANPC(Telekom va modifica toate contractele care impun plata unei taxe de reziliere anticipată a abonamentelor.
    Telekom va modifica toate contractele care impun plata unei taxe de reziliere anticipată a abonamentelor.

    Citește mai mult la: https://www.profit.ro/stiri/exclusiv-telekom-va-modifica-toate-contractele-care-impun-plata-unei-taxe-de-reziliere-anticipata-a-abonamentelor-)
  • Virgil Virgil
    Unde este Discovery Science? Sunteti idioti!
  • Manu Manu
    Ati scos cele mai interesante canale TV!!! Sper sa va reorganizati grila astfel incat sa le reintroduceti (Discovery, TLC, Animal Planet, BBC EARTH). E O MARE PROSTIE CE ATI FACUT! Vom schimba operatorul daca nu reveniti cu aceste canale TV...
  • Dana Dana
    Va rog sa reintroduceti canalul FOOD NETWORK in grila de canale a Telekom. Multumesc
  • Sergiu Sergiu
    Ma intereseaza cand intra look sport 2,3 la Nextgen si travel Xp?
  • DanM DanM
    Telekom Romania, partea de fix, e ca si cumparata de Orange, asa ca au tot interesul sa faca reduceri de costuri. La Orange veti avea si posturile trustului Discovery... peste putin timp.
  • Catalin S. Catalin S.
    Niste nesimtiti cei de la Telekom. Oameni reci si avari dupa bani!! Acum 1 an a scos BBC Knoledge, super post une era Michael Mosley si planet Earth, continut de inalata calitate!! Acum scot Discovery, post care m-a ajutat anul trecut sa scap dintr-o depresie urmarind prietenia din Weelers Dealers si cum gestioneaza afacerea si familia Cake Boss. Si acum ce fac, ne baga niate posturi de mizerie...hotilor.
    Dar, sa iti permiti, ca si companie de sorginte germanica (Telekom) sa scoti Eurosport (de sorginte germanica insa cumparata de americani - deci nu ne mai intereseaza) e o BLASFEMIE!! Cred ca nu exista companie de distributie tv care sa nu aiba Eurosport. Poate i Burundy sau insule din alea nelocuite.
    RUSINE, RUSINE, RUSINE, TELEKOM!! Sper sa dati faliment cu politica asta in care nu va intereseaza deloc parerea consumatorilor.
    Pai ce sondaj ati facut...pe pensionari si in mediul rural. Numai acolo au nevoie de telenovele si seriale noi.
    Astept sa va rascumparati aceasta greseala reintroducerea posturilor.
  • viorica prescurea viorica prescurea
    NU SUNT MULTUMITA DE NOILE PROGRAME INTRODUSE .DACA NU LE REINTRODUCETI DESI SUNT ABONAT VECHI VOI SCHIMBA OPERATORUL.CONSIDER CA ESTE UN ABUZ CE ATI FACUT

Trimite un comentariu

sus