Skip to main content

VIDEO. Vikingii, noi aventuri la History. Ultimul sezon debutează în această seară

 
VIDEO. Vikingii, noi aventuri la History. Ultimul sezon debutează în această seară

VIDEO. Vikingii revin cu noi aventuri. Cel de al şaselea şi ultimul sezon al dramei Vikingii debutează la History, astăzi.

Publicitate

Primele două episoade vor fi difuzate în această seară, de la ora 21:00.

Serialul se va încheia la finalul anului viitor, cu un ultim sezon în două parţi. Cele 20 de episoade ale ultimului sezon Vikingii vor fi difuzate în două părţi, astfel că ultima parte va avea premiera la sfârşitul anului 2020.

Printre noutăţile acestui sezon se numără şi debutul regizoral al actriţei Katheryn Winnick, cea care interpretează şi personajul Lagertha.

Distribuţia din sezonul al şaselea include actori precum Katheryn Winnick (Lagertha), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără-de-Oase), Georgia Hirst (Torvi), Jordan Smith (Ubbe) şi Marco Ilsø ( Hvitserk).

Povestea, pe scurt. Sezonul al şaselea continuă imediat după „bătălia dintre cei doi fraţi”, din care a ieşit victorios Bjorn, devenit un erou pentru oamenii aflaţi pentru atât de mult timp sub stăpânirea tiranică a lui Ivar Fără-de-Oase. În calitate de nou rege al Kattegatului, Bjorn se străduieşte să reinstaureze domnia târzie a tatălui său, însă se confruntă cu tot mai multe dileme, fiind chinuit de ideea că puterea este deasupra moravurilor.

În acest sezon, vikingii continuă cucerirea Scandinaviei, în timp ce Ubbe (Jordan Patrick Smith) şi Torvi (Georgia Hirst) călătoresc în Islanda pentru a descoperi misterul dispariţiei lui Floki (Gustaf Skarsgard), iar Hvitserk (Marco Ilsø) urmăreşte vendetta personală împotriva lui Ivar.

VIDEO. Trailer-ul oficial al sezonului şase

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus