Skip to main content

AUDIENŢE. Ziua îndrăgostiţilor i-a prins pe români la Românii au talent. Cifre în creştere pentru show-ul Pro TV. Unde au fost Antena 1 şi Kanal D

 
Foto | Pro TV
Foto | Pro TV

AUDIENŢE. De Ziua îndrăgostiţilor românii s-au uitat la Românii au talent. Pro TV a dominat aseară topurile de audienţă, cu ediţia a doua a sezonului zece din Românii au talent.

Publicitate

Postul a stat mai bine comparativ cu cifrele de vinerea trecută, când înregistra cel mai slab debut de sezon din istorie.

Peste 2,7 milioane de români din toată ţara s-au uitat, în fiecare minut, la emisiunea jurizată de Andra, Mihai Petre, Andi Moisescu şi Florin Călinescu.

Tinerii au fost, de asemenea, în număr mare în faţa televizoarelor la Românii au talent.

Pro TV s-a clasat la diferenţă considerabilă de principalele rivale. A avut cifre de patru ori mai mari decât Antena 1 şi de aproape trei ori mai mari decât Kanal D.

La nivelul întregii ţări, diferenţa dintre Pro TV şi Antena 1 a fost de peste două milioane de telespectatori.

Cele două posturi au avut pe intervalul Românii au talent următoarele producţii:

  • Taken 2 şi John Wick 2 - Antena 1
  • Mă numesc Zuleyha şi Bravo, ai stil! - Kanal D

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele obţinute de show-ul Românii au talent la ediţia a doua, sezonul zece:

NAŢIONAL. Show-ul Românii au talent a pus Pro TV pe primul loc în audienţe cu ediţia a doua a sezonului zece. Cifrele au fost în creştere faţă de săptămâna trecută.

Show-ul a urcat de la o medie de 2,6 milioane de privitori atunci, la 2,7 milioane de telespectatori aseară.

Pe locul secund în clasament a fost Kanal D, cu serialul turcesc Mă numesc Zuleyha pe interval. A scos, pe interval, o medie de un milion de privitori din toată ţara, pe minut.

Antena 1 s-a clasat pe locul trei, cu două filme de acţiune pe interval - John Wick şi Teroare în Istanbul. Aproximativ 650.000 de oameni s-au uitat pe Antena 1, când Pro TV avea Românii au talent.

URBAN. Orăşenii au vrut să-i vadă tot pe românii talentaţi. Peste 1,3 milioane de persoane din mediul urban au urmărit, în fiecare minut, show-ul Românii au talent de pe Pro TV.

Kanal D a fost staţia de pe locul doi. Postul Dogan a numărat, pe interval, aproape jumătate de milion de privitori pe minut,

Antena 1 a completat podiumul, cu aproape un milion de oameni mai puţin decât Pro TV. Aproximativ 340.000 de telespectatori s-au uitat la filmele postului Intact, când la TV era Românii au talent.

COMERCIAL. Tinerii au vrut să vadă şi ei „poporul talentat”. Peste jumătate de milion de tineri s-au uitat, în medie, la Românii au talent.

Pro TV a avut o cotă de piaţa de 37,9%.

Antena 1 a trecut peste Kanal D la nivel comerical, cu o medie de aproximativ 200.000 de privitori pe minut, pe interval.

Kanal D s-a clasat pe locul trei, de unde a adunat o medie de 135.000 de persoane pe minut.

Digi Sport a stat bine pe segmentul comercial, unde a prins locul patru.


Citeşte şi: Românii au talent, cel mai slab debut din cele 10 sezoane. Cu aproape un milion mai puţini telespectatori faţă de anul trecut


Audienta posturilor TV vineri, 14 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.40), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 2.717.000 15.5 35.1
2 Kanal D 1.070.000 6.1 13.8
3 Antena 1 644.000 3.7 8.3
4 Romania TV 448.000 2.5 5.8
5 Antena 3 296.000 1.7 3.8
6 Prima TV 256.000 1.5 3.3
7 DigiSport 1 227.000 1.3 2.9
8 Pro 2 147.000 0.8 1.9
9 National TV 146.000 0.8 1.9
10 Antena Stars 100.000 0.6 1.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 14 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.40), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.381.000 14.5 34.5
2 Kanal D 481.000 5.0 12.0
3 Antena 1 336.000 3.5 8.4
4 Antena 3 206.000 2.2 5.2
5 Romania TV 199.000 2.1 5.0
6 DigiSport 1 156.000 1.6 3.9
7 Prima TV 93.000 1.0 2.3
8 National TV 65.000 0.7 1.6
9 Pro 2 62.000 0.6 1.5
10 Diva 54.000 0.6 1.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV vineri, 14 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-23.40), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 531.000 12.6 37.9
2 Antena 1 198.000 4.7 14.1
3 Kanal D 135.000 3.2 9.6
4 DigiSport 1 43.000 1.0 3.0
5 Prima TV 36.000 0.9 2.6
6 Antena 3 30.000 0.7 2.1
7 Romania TV 30.000 0.7 2.1
8 Film Cafe 27.000 0.6 1.9
9 Pro 2 24.000 0.6 1.7
10 Diva 23.000 0.5 1.6


Vezi toate audienţele de debut ale tuturor sezoanelor Românii au talent


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Valentin ,filmele au fost tocite de pro pana la epuizare cei de la antenuta prefera Vulpita si deces in direct vorba lui Georgian
  • Emisiunea inca o duce bine. Sa ai aproape triplu pe comercial fata de locul 2...
  • Supărare printre postaci, scădere de la 19 la 12 rating, emisiunea cu cea mai mare prăbușire
  • Intrebare ptr Pagina de media:posturile Hd sunt masurate sau doar cele Sd?
  • Mile daca ai ajuns sa te contrazici singur pe aici se vede cat de inteligent poti fi. Exact ca ceea ce difuzeaza Deces direct, cand esti mandru ca ei fac audienta cu ceea ce prezinta inseamna ca esti de acelasi nivel ca invitatii de acolo.
  • Cat de inteligent sa fii sa dai de Ziua Îndrăgostiților doua filme de acțiune ?
  • dar scade la comercial , la acces direct nu prezentati rating de ieri
  • Mă surprinde Antena 1 doar a avut gilmul Taken 2 cu Liam Neeson !
  • Mile , pentru ca asa este pe peste tot unde se da acest show-ul acesta , si ai nostri merg ,

Trimite un comentariu

sus