Skip to main content

CNA. Ce trebuie să facă televiziunile în starea de urgenţă: dau decretul şi comunicările oficiale. Să evite senzaţionalul sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie

 
CNA. Ce trebuie să facă televiziunile în starea de urgenţă: dau decretul şi comunicările oficiale. Să evite senzaţionalul sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie

Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a întrunit, luni, în şedinţă extraordinară, pentru discuţii privind asigurarea respectării de către radiouri şi televiziuni a măsurilor dispuse pe durata instituirii stării de urgenţă.

Publicitate

Forul a decis astfel să emită către radiodifuzori o instrucţiune ce trasează regulile pe timpul stării de urgenţă.

Astfel, toate instituţiile media, televiziuni şi radiouri, au obligaţia:

  • de a difuza decretului de instituire a stării de urgenţă, în cel mult două ore de la semnare şi repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de urgenţă;
  • de a difuza integral şi cu prioritate informaţiile şi comunicatele oficiale ale Comitetului National pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi ale celorlalte autorităţilor publice implicate în gestionarea stării de urgenţă;
  • de a aplica cu celeritate măsurile dispuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, de Consiliul Naţional al Audiovizualului, precum şi de alte autorităţi publice competente, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia măsurile urgente de aplicare intră imediat în vigoare.

Totodată, CNA menţionează în instrucţiune şi obligaţiile televiziunilor şi radiourilor privind modul de tratare a subiectelor din jurul epidemiei de coronavirus.

Ce cere CNA? Concret, ca posturile să-şi facă meseria în mod profesionist.

  • a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor, evitarea senzaţionalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie;
  • b) difuzarea de informaţii preluate din surse oficiale şi surse de încredere, naţionale şi internaţionale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe reţelele de socializare; verificarea oricăror informaţii legate, direct sau indirect, de subiectul coronavirus;
  • c) respectarea regulilor deontologice şi acordarea unei atenţii speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoţională, panica şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.

Prezentăm textul integral al instrucţiunii în continuare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea:

INSTRUCŢIUNE

Art. 1 – Pe durata instituirii stării de urgenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura:

a) difuzarea pe posturile de radio şi de televiziune a decretului de instituire a stării de urgenţă, în cel mult două ore de la semnare şi repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de urgenţă;

b) difuzarea integrală şi cu prioritate a informaţiilor şi comunicatelor oficiale ale Comitetului National pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi ale celorlalte autorităţilor publice implicate în gestionarea stării de urgenţă;

c) aplicarea cu celeritate a măsurilor dispuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, de Consiliul Naţional al Audiovizualului, precum şi de alte autorităţi publice competente, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia măsurile urgente de aplicare intră imediat în vigoare.

Art. 2 – (1) Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure măsurile redacţionale necesare, adaptate stării de urgenţă instituite, în vederea respectării obligaţiilor legale privind informarea corectă a publicului, respectiv:

a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor, evitarea senzaţionalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie;

b) difuzarea de informaţii preluate din surse oficiale şi surse de încredere, naţionale şi internaţionale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe reţelele de socializare; verificarea oricăror informaţii legate, direct sau indirect, de subiectul coronavirus;

c) respectarea regulilor deontologice şi acordarea unei atenţii speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoţională, panica şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.

Art. 3 – Prezenta instrucţiune intră în vigoare la data de 16.03.2020 şi se aplică pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • jk jk
    Ok
    Dragi CNA-isti(nu stiu daca e cea mai fericita exprimare)
    Atunci când/daca o să vizionati/examinati știrile despre virus nu cred ca ar merge o lună,doua la pachet ci pe perioade:
    1.De cand au inceput știrile alarmiste până la comunicat
    2.Ziua comunicatului+primul caz din România (acel caz cand s-au dat si niste informatii mai personale care nu trebuiau)
    3.Dupa primul caz până în prezent pe o perioadă definită
    Si da,si televiziunile mici/locale ar trebui vizualizate,nu doar "principalele"
    E doar o opinie,luati-o cum doriti

Trimite un comentariu

sus