Skip to main content

Reporteri fără frontiere: Dacă presa chineză era liberă, Covid-19 poate nu ar fi devenit pandemie

 
Reporteri fără frontiere: Dacă presa chineză era liberă, Covid-19 poate nu ar fi devenit pandemie

Puterea unei prese libere. Dacă presa chineză ar fi fost liberă, coronavirusul poate nu ar fi devenit pandemie, susţine organizaţia Reporteri fără Frontiere potrivit Agerpres.ro.

Publicitate

Lumea ar fi fost mai pregătită în lupta cu virusul, dacă presa şi reţelele sociale nu ar fi fost cenzurate de autorităţile chineze, susţine organizaţia.

„Fără controlul şi cenzura impuse de autorităţi, presa chineză ar fi informat mult mai devreme publicul despre gravitatea epidemiei de coronavirus, salvând mii de vieţi şi evitând - poate - pandemia”, arată comunicatul de presă redactat de Reporteri fără Frontiere.

Organizaţia a făcut şi o cronologie a evenimentelor care s-au petrecut în ultimele luni în China, iar lucrurile au fost marcate de câteva momente importante:

  • Autorităţile chineze au ascuns începutul epidemiei. În 20 decembrie, la o lună de la primul caz documentat, oraşul Wuhan avea deja 60 de bolnavi afectaţi de o pneumopatie necunoscută asemănătoare SARS, în contextul în care mai mulţi oameni frecventaseră piaţa de peşte din Huanan. În pofida situaţiei, autorităţile nu consideră util să comunice aceste informaţii presei, scrie RSF.
  • Legea chineză nu protejează sursele. Dacă sursele jurnaliştilor în China nu riscau sancţiuni grave, care puteau merge de la un blam profesional la pedepse grele cu închisoarea, doctoriţa Lu Xiaohong, care suspecta încă din prima săptămână a lunii ianuarie că infecţia este transmisibilă de la om la om, ar fi alertat presa, forţând autorităţile să acţioneze cu trei săptămâni mai devreme decât au făcut-o.
  • Medici acuzaţi că propagă informaţii false. Directoarea serviciului de urgenţe al spitalului central din Wuhan, Ai Fen, şi un grup de medici lansează alerta pe internet din 30 decembrie. Opt dintre ei, între care doctorul Li Wenliang, decedat între timp în urma maladiei, au fost acuzaţi că răspândesc „zvonuri false".

Dacă presa şi reţelele de socializare ar fi putut prelua liber informaţia transmisă de lansatorii de alertă, publicul ar fi ştiut de pericol, mai susţine aceeaşi sursă.

  • Reţea socială cenzurată. China alertează oficial Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la 31 decembrie, dar obligă în acelaşi timp aplicaţia mobilă WeChat să cenzureze un mare număr de cuvinte-cheie care se refereau la epidemie.

Materialul integral, pe Agerpres.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus