Skip to main content

Trăsniţi de 32 de sezoane. În curând începe sezonul cu numărul 33

 
Trăsniţi de 32 de sezoane. În curând începe sezonul cu numărul 33

Una dintre cele mai longevive producţii se întoarce pe TV. Serialul Trasnitii revine la postul Prima TV, acolo unde rulează de 32 de sezoane.

Publicitate

Când începe sezonul cu numărul 33?

Postul de televiziune anunţă că, în câteva zile, producţia va fi pe post, de luni până joi, de la ora 19.00.

Primul episod al seriei cu numărul 33: luni, 9 martie.

Ce se întâmplă în noul sezon?

În noul sezon, atentia cade asupra primarului Pupaza, ales acum preşedintele României, şi jocurilor politice care iau naştere în "gaşcă" pentru a obtine funcţii importante în "sistem".

Ema si Varvara se lupta pentru postul de purtatoare de cuvint pe care, in final, il obtine Albinuta, iar “Mârlanu Ferdinand Întâiul (Toni Ionescu) va fi consilier pentru relaţia cu Românii din afara Graniţelor, Teo Diliman (Raluca Guslicov) se va ocupa de departamentul de comunicare cu autorităţile şi societatea civilă, dar şi de cel de sănătate psihică a naţiei, iar Hassan Ali Bleg (Alin Brancu) va fi consultant al Departamentului Securităţii Naţionale pe probleme de combatere a antiterorismului şi Orient Mijlociu.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • leo leo
    Serialul s-a rupt cand a fost dat afara Marlanu si s-a prabusit cand au fost dati afara si Gogoasa cu Van Dame. Ce este acum la televizor si ce mai vor sa faca in continuare cu acei actori(mult spus) adusi in ultimele sezoane, este o jignire adusa umorului.
  • Rosca Vlad Rosca Vlad
    Mi-e dor de actorii care au făcut istorie! Actorii cu care am crescut si care m-au făcut să râd la fiecare episod! Ce e acum nu e umot
  • Ramona Ramona
    După ce au plecat Gogoașă și Vandame, m-am uitat la 4-5 episoade, în speranța că Marlanu va salva cumva ieșirea celor doi! Din pacate am văzut un Marlanu obosit, depasit de realitate si cu un umor de slabă calitate! Ema pe care o admiram si care facea un cuplu extraordinar cu Vandame, a devenit stearsa si nu se potriveste deloc cu Hasan. Celelalte personaje...zero! Ati pierdut o fana! Păcat!
  • Șerban Șerban
    Emisiunea și-a pierdut de mult sarea și piperul, și asta a fost inevitabil și ireversibil. Scriitorii nu mai au inspirație și mare parte din audiență au părăsit Trăsniții in favoarea Las Fierbinți. Am încercat să mă uit la ultimele episoade, dar s-au produs prea multe schimbări de-a lungul ultimelor sezoane care, cel puțin după părerea mea, nu merită vizionate. Asta e soarta sitcomurilor, la fel cum s-a întâmplat și cu Vacanța Mare, și cum se va întâmpla și cu Las Fierbinți.
  • domnu foto domnu foto
    tot cu rasete puse de pe calculator ?
  • RzV RzV
    Am urmarit Trasnitii de la primele sezoane si unele chiar le-am urmarit pe net si a doua oara in perioada lor de glorie. Am incetat sa ii mai urmaresc la iesirea lui Marlanu din serial si am reinceput cand a reaparut. Din pacate se vede ca detin un buget redus si nu pot face mai mult din acest serial. O sansa de revenire a serialului ar fi fost o revenire la seria in Nato sau ceva mai inovator, politica a fost parodiata in toate modurile. Oricum actorilor vechi le port tot respectul pentru ca au fost un fenomen in perioada lor.
  • Emil Emil
    Serialul acesta trebuia oprit acum multe sezoane in urma. A ajuns sa arate
    ca niste clipuri video facute de o mana de prieteni si o camera video. Mai si repeta anumite fragmente din scenariu , ce tin de sezoane vechi, recicleaza actori in "n" tipuri de personaje iar glumele (sau ma rog, o tenta de glume, nu sunt salvate nici de Marlanu') .Dar Prima vrea cantitate si nu calitate si asta e...
    Mai bine mizeaza pe serialele italiene.

Trimite un comentariu

sus