Skip to main content

PRESA, LOVITĂ PUTERNIC. Adevărul trimite 30% din angajaţi în şomaj tehnic. Ringier trimite 15%, dar susţine diferenţa de salariu

 
Sursa: Pexels.com
Sursa: Pexels.com

PRESA, STARE DE URGENŢĂ. Situaţia generată de pandemia de coronavirus afectează puternic presa. Adevărul Holding a trimis parte din angajaţi în şomaj tehnic. Este vorba de 30% dintre angajaţii grupului de presă, din toate zonele (de la suport la ziarişti).

Publicitate

Ringier România a trimis, de asemenea, în şomaj tehnic aproximativ 15% din cei 600 de angajaţi. Măsura, care înseamnă 75% din salariu, bani care sunt asiguraţi de stat, include şi angajaţi din divizia de servicii online (ejobs.ro şi imobiliare.ro).

Ringier va susţine însă diferenţa de 25%, astfel încât angajaţii să primească salariul integral.

Detalii, în continuare:

Măsurile de la Adevărul şi de la Ringier vin în contextul în care presa, mai ales cea scrisă, dar şi cea online, a resimţit puternic efectul stării de urgenţă generată de pandemia de coronavirus.

Tirajele publicaţiilor tipărite au scăzut cu peste 30% (ca urmare a reducerii distribuţiei), iar încasările din publicitate sunt cu apropximativ 50% mai mici.

În cazul Adevărul Holding, o treime din angajaţi au fost trimişi în şomaj tehnic. Măsura a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute, când angajaţii au fost anunţaţi şi intră în vigoare începând de astăzi. Toate departamentele grupului de presă au fost afectate de această măsură.

Ringier va susţine însă diferenţa de 25%

Procentul de agajaţi care au intrat în somaj tehnic de la Ringier este de 15%. Ringier a decis însă să suporte parte din cheltuieli, astfel încât angajaţii să nu piardă din salariu. Cu alte cuvinte, statul suportă 75% din salariu (dar nu mai mult din media pe economie), iar restul de 25% va fi plătit de Ringier.

"Am decis să suportăm această diferenţă, astfel încât angajaţii să primească aceeaşi sumă, să nu piardă din salariu. Nimeni nu pierde nimic", a declarat pentru Paginademedia.ro Mihnea Vasiliu, director general Ringier România.

Mutarea vine după ce atât Adevărul Holding, cât şi Ringier luaseră deja şi alte măsuri după ce activitatea redacţiei a fost puternic afectată de starea de urgenţă. Adevărul a suspendat apariţia ediţiei de duminică a ziarului Click, din cauza reducerii substanţiale a pieţei de distribuţie în weekend, iar Ringier a oprit, momentan, Libertatea şi Gazeta Sporturilor de duminică).

Ce înseamnă şomaj tehnic în această perioadă:

În condiţiile stării de urgenţă, angajaţii care sunt trimişi în şomaj tehnic primesc 75% din salariul de bază. Suma este susţinută de stat. Valoarea pe care o acoperă statul este 75% din salariul mediu brut, adică nu mai mult de 2300 de lei, explică Digi24.ro. De asemenea, suma este acordată doar pentru perioada stării de urgenţă.

Citeşte şi: Presa scrisă, puternic afectată: Nu mai apar duminica Libertatea, Click şi GSP. Dilema, suspendată. La fel toate revistele Adevărul

Procedura de acordare a şomajului tehnic

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, via Digi24.ro:

"Somajul tehnic se obţine pe baza unei cereri la care se ataşează lista angajaţilor. Documentele se vor depune la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Procedură a fost simplificată şi în sensul reducerii termenului până la care se efectuează plăţile.

În maxim 15 zile faţa de 30 cât era iniţial în ordonanţă, agenţiile judeţene vor livra banii (...) Angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plăţile pentru şomaj tehnic. Ele se vor face direct de către AJOFM."

Citeşte şi: Presa scrisă, puternic afectată: Nu mai apar duminica Libertatea, Click şi GSP. Dilema, suspendată. La fel toate revistele Adevărul


AJUTOR! Ce vor de la Guvern Televiziunile, Presa şi site-urile? În general tăieri de taxe şi impozite. Televiziunea vrea bani pentru anunţurile de interes public. Lista cererilor

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • zoli zoli
    Toata presa romaneasca nu este nimic altceva decat ***
  • X X
    acum nu sunteti agitati slugoilor antenisti , e bine sa se taie acum
    rat cu mult peste asia , dezastru
  • Cineva Cineva
    La Hotnews au dat oameni afară și au tăiat salariile, fără șomaj tenic. Urmeaza închiderea
  • Zuzu Zuzu
    Slugoii antenisit supărați, asta imi place , bravo

    pro tv lider in martie cu 10 rating , antena doar 7
    iar multe filme din martie chiar si peste asia
  • Zuzu Zuzu
    asia sub romanii au talent cu mult
    filmul de sambata peste iumor
    postacii devastati
  • Nfs01 Nfs01
    Adevarul nu mai are bani? Poate sa ceara un imprumut ***
  • Corneliu Corneliu
    Situația este foarte nasoală la Adevărul. S-a renunțat și la ziariștii colaboratori, plătiți doar pe drepturi de autor.
  • Adrian A Adrian A
    Nici o paguba. Oricum erati si sunteti o tagma de daunatori.
  • dani dani
    Vai, ce rau imi pare ca securicii de la Adevarul au probleme!

Trimite un comentariu

sus