Skip to main content

FOTO. Joaca de-a Covidul. Cronica unei „piese” cu Mihai Bendeac. Am covid, dar n-am covid. Cum a preluat presa?

 
FOTO. Joaca de-a Covidul. Cronica unei „piese” cu Mihai Bendeac. Am covid, dar n-am covid. Cum a preluat presa?

FOTO. A avea sau nu a avea Covid? Aceasta-i întrebarea! Actorul Mihai Bendeac a fost protagonistul unei piese "de sezon": "a detonat" informaţia că ar fi avut Covid, a fost preluat masiv de presă (cu clickbait-ul de rigoare), a pus paie pe foc când şi-a făcut singur un test (de la sor'mea, care-l are de la Speak) şi a dezamorsat totul cu un test real, la clinică: NEGATIV.

Publicitate

O scurtă cronică a faptelor, aşa cum s-au derulat ele în ultimele zile

Actul I - În care Delia cască ochii mari la ce spune colegul ei

iUmor (ediţie înregistrată), sâmbătă, 16 mai. Mihai Bendeac (senin): „Sunt singurul de aici care a avut Covid? Singurul?”

Actorul continuă, sub privirile juriului:

„Eu, mama, tata, fratemiu. Ne-am infectat toţi după inmormântarea bunicului meu (care a avut loc în martie). Am avut simptome de Covid”, a susţinut foarte hotărât Bendeac, fără să menţioneze dacă a fost la spital şi s-a testat.

Cum a tras Bendeac concluzia că a avut Covid? - „Am avut o răceală foarte, foarte puternică, iar după inmormântare a arătat la ştiri că la Biserica respectivă au fost confirmate mai multe persoane cu Coronavirus”, a spus el.

Actul al II-lea - În care presa se înfige pe nemestecate în subiect. Mai puţin Libertatea şi Adevărul

Presa se înfige în subiect. Online-ul se umple de ştiri, luând "de bune" afirmaţiile lui Mihai Bendeac. Titlurile sunt aproape la indigo: "Mihai Bendeac a avut covid", "Mihai Bendeac infectat", "Mihai Bendeac pozitiv".

Mai toate publicaţiile au titrat aşa (şi unele posturi TV): Digi24, Evz, Capital, Româniatv.net, B1TV.ro, Unica, Românialiberă.ro sau Ştiripesurse.ro.

Doar Libertatea şi Adevărul au luat cu precauţie afirmaţiile şi au punctat că actorul este cel care "SUSŢINE" că a avut Covid.

Actul al III-lea - Monologul lui Bendeac

Duminică, Bendeac revine, de această dată cu un clip postat pe net. Povesteşte ce s-ar fi întâmplat într-un monolog. Cam aceleaşi informaţii de la iUmor. Covid e o treabă serioasă, decretează Bendeac.

Actul al IV-lea - În care Bendeac îşi face singur testul acasă

Actorul îşi continuă piesa în clipul video. Îşi face un test. Singur. Acasă. Un test "de la sor'mea, care-l are de la Speak".

Îşi interpretează singur rezultatele (Speak - un cântăreţ - este cel care l-a ajutat cum să le "citească", spune actorul).

Într-un final, Bendeac "citeşte" rezultatul: „Am avut dreptate, în corp există anticorpi...”

Actul V - În care "rezultatele vorbeşte"

Piesa continuă luni, 18 mai. Fără alte comentarii, Bendeac postează o fotografie pe Instagram, fără nicio descriere. Din imagine reiese că este vorba despre un „Raport de analize Medicale”, din 18 mai. Pe respectivul raport sunt notate, printre altele, următoarele informaţii: Analize - Sars-CoV2; Rezultate - Negativ.

Mihai Bendeac nu a putut fi contactat până la momentul publicării acestui material pentru mai multe informaţii.

GALERIE FOTO

  • Adevarul
  • B1TV
  • Capital
  • Digi24
  • Evz
  • Libertatea
  • RomaniaTV.net
  • Stiripesurse.ro
  • Unica
  • Instagram - Mihai Bendeac

VIDEO. Momentul de la iUmor

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iuli Iuli
    Am văzut pe pagina de Facebook StirileProTv că au dat acest subiect la fiecare 2 ore timp de 2 zile:)))
  •  Andrei Andrei
    Nu era totuși clar că a1.ro nu a postat nimic despre asta?
  • ion ion
    asa inteleg duduile care fac programele A1 ca se face audienta si trafic pe site.
    de la aceleasi minti luminate care au produs Mirela Bugetara, Vulpita etc.

Trimite un comentariu

sus