Skip to main content

Libertatea: Care sunt brandurile care s-au asociat cu vloggerul Colo, anchetat acum pentru instigare la violenţă sexuală împotriva minorelor. Ce spun firmele despre scandal?

 
Libertatea: Care sunt brandurile care s-au asociat cu vloggerul Colo, anchetat acum pentru instigare la violenţă sexuală împotriva minorelor. Ce spun firmele despre scandal?

UPDATE. Compania Nestle spune, într-o poziţie trimisă Paginademedia.ro, că "a luat cunoştinţă recent de mesajele vulgare exprimate public de Bălan Alexandru „Colo” şi îşi manifestă regretul cu privire la orice colaborare anterioară încheiată în mod indirect, dar şi dezacordul ferm cu privire la orice acţiune sau mesaj care contravine valorilor sale fundamentale." Punctul de vedere integral, la finalul articolului.

Publicitate

Nestle, Red Bull, eMag, evoMag sau Afi Cotroceni se numără printre brandurile care s-au asociat în ultimii patru ani cu vloggerul Colo (Alexandru Bălan), anchetat acum pentru instigare la violenţă sexuală împotriva minorelor, scrie ziarul Libertatea.

Unele dintre aceste firme au ales să nu comenteze scandalul, însă câteva au anunţat că nu se vor mai asocia cu Bălan în viitor.

Reamintim că Alexandru Bălan este anchetat de Poliţia Capitalei, după ce au ieşit la iveală câteva videoclipuri de-ale sale în care instiga la violenţă şi hărţuire sexuală împotriva adolescentelor. În cel mai viral dintre ele, din 2017, Colo spunea:

„Aia merita violată. Adică la modul cu picioare în gură”

Touşi, replica de mai sus nu a fost doar un caz izolat. El a mai avut şi alte „ieşiri” asemănătoare, după cum punctează şi Libertatea. Un mic exemplu:

„De la 22 de ani, nu am mai f***t tipe de 15 ani. Să moară familia dacă am violat-o. Poate de vreo 2-3 ori în c*r”, după cum a mai spus Bălan în live-urile sale.

Cu toate acestea, doar o parte dintre branduri s-au delimitat de el (Apa Bucovina sau Footshop), iar altele au ales să nu comenteze, chiar dacă au în codurile de conduită obligaţia de a practica „respectul” şi „nediscriminarea”.

Câteva din firmele pe care Colo le-a promovat şi ce spun ele despre vlogger, potrivit Libertatea:

- Nestlé Romania (care deţine brandul Lion, pe care Bălan l-a promovat) nu a comentat scandalul.

„Libertatea nu a primit nici un răspuns de la Nestlé Romania până la momentul publicării articolului”, notează sursa citată.

- Apa Bucovina s-a delimitat de creatorul de conţinut.

„Nu ne vom mai asocia cu vloggerul”, au spus reprezentanţii firmei.

- Afi Cotroceni, care a găzduit o întâlnire cu fanii a vloggerului, nu a comentat

- Footshop, una dintre cele mai de durată colaborări ale lui Alexandru Bălan, a încheiat colaborarea.

Retailerul ceh de încălţăminte a spus, pe Facebook, că „am decis să încheiem acest parteneriat imediat”

- Red Bull s-a apărat. Firma a afirmat că nu a colaborat cu Colo, ci doar i-a trimis un frigider.

„Nu am colaborat niciodată cu Alexandru Bălan. Selectăm cu foarte mare grijă creatorii de conţinut cu care colaborăm”, a răspuns compania pentru Libertatea.

PC Garage, evoMAG, eMAG & NVIDIA România, Clinica House of Beauty, TNT Brothers, My Protein, Custom Wheels & Tuning sau Poker Stars au mai colaborat, sub diverse forme, cu Colo.


Vezi materialul integral, pe Libertatea


Nestle exclude orice fel de colaborare viitoare" cu Colo şi regretă colaborarea anterioară

Într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro, compania Nestle spune că regretă colaborarea cu vlogerul Colo.

Punctul de vedere integral al Nestle:

"În contextul informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la Bălan Alexandru, cunoscut sub numele „Colo” în mediul online, compania Nestlé reiterează faptul că respectă principiile de conduită profesională în orice relaţie care priveşte brandurile sau compania ca atare.

Compania Nestlé a luat cunoştinţă recent de mesajele vulgare exprimate public de Bălan Alexandru „Colo” şi îşi manifestă regretul cu privire la orice colaborare anterioară încheiată în mod indirect, dar şi dezacordul ferm cu privire la orice acţiune sau mesaj care contravine valorilor sale fundamentale.

Compania Nestlé nu desfăşoară în prezent nicio colaborare directă sau indirectă cu Alexandru Bălan şi exclude orice fel de colaborare viitoare, refuzând orice asociere cu persoane sau instituţii care adoptă sau promovează un comportament jignitor, periculos sau care contravine drepturilor fundamentale ale omului.

Colaborarea cu orice tip de media a cărei strategie pentru a atrage audienţa se bazează pe teme precum violenţa sau comportamentele ofensatoare contravine politicilor şi valorilor profunde ale companiei.

Nestlé susţine parteneriatele ale căror obiective vizează construirea unui viitor mai bun, sau ale căror acţiuni respectă norme clare de bune practici şi conduită morală.

Valorile companiei Nestlé sunt adânc înrădăcinate în respectul puternic pentru oamenii din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea.

Încă de la fondarea companiei, în 1866, corectitudinea, onestitatea şi grija pentru oameni şi familiile lor au stat la baza tuturor acţiunilor Nestlé. Acestea se aplică în cazul tuturor categoriilor şi brandurilor companiei şi pornesc de la modul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea şi până la modul în care comunică."

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • un privitor un privitor
    Adica firmele alea au ales un pacalici sa le promoveze? Nici publicitatea nu mai e ce-a fost daca s-a ajuns la asa ceva.
  • Frenologia salvează România Frenologia salvează România
    Au spaniolii o expresie, "con dos dedos de frente". Văd că, între timp, involuţia a inventat şi fruntea de un singur deget.

    În altă dezordine de idei, văd că Youtube n-are nimic de obiectat pe tema asta. Dacă ar fi avut o minimă urmă de bun simţ, l-ar fi scos de pe platformă în secunda doi, dar aberaţiile şi mizeriile pe care le proferează ăsta nu par să-i deranjeze pe cei de la YT, care-s mult mai ocupaţi să-i reducă la tăcere pe cei cu vederi conservatoare.
  • Alexandru Gurgu Alexandru Gurgu
    "În cel mai viral dintre ele, din 2017,...". Clipul e de anul trecut. In respectivul clip, Colo spunea: "Daca nu eram cu Alexandra, ma jur ca in astea cinci ani, toate minorele de 15-16 ani". Iar in clipul cu scuzele a zis ca e cu Alexandra de 6 ani

Trimite un comentariu

sus