Skip to main content

Criza în presă. Concedieri la Adevărul Holding

 
Criza în presă. Concedieri la Adevărul Holding

Concedieri în grupul Adevărul Holding, după perioada de pandemie, în care presa a fost puternic afectată din punct de vedere economic.

Publicitate

După ce, iniţial, Adevărul Holding a trimis o parte dintre angajaţi în şomaj tehnic (după cum Paginademedia.ro a scris aici), grupul de presă renunţă la o parte dintre angajaţi.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, zeci de angajaţi ai Adevărul Holding se află în această situaţie.

Până la ora redactării materialului, Cristi Stancu, director executiv Adevărul Holding, nu a putut fi contactat.

Reamintim că, la începutul lunii aprilie, compania Adevărul Holding (editor, printre altele al publicaţiilor Adevărul şi Click) a trimis în şomaj tehnic 30% dintre angajaţi, adică aproximativ 80-90 de oameni.

Citeşte şi: Pierderi masive pentru media. Aproape 40 de milioane de euro „au dispărut” din piaţă, în cele trei luni de pandemie

40 de milioane de euro s-au "evaporat" din media

Pierderi mari pentru piaţa de publicitate din România. Aproape 40 de milioane de euro „au dispărut” în cele trei luni de pandemie, după estimările lui Dragoş Stanca (fondator Upgrade100, om de radio şi preşedinte BRAT) care citează mai multe studii din industrie.

Banii reprezintă pierderile suferite de publisheri, practic investiţiile care nu s-au mai făcut în publicitate în perioada crizei Covid-19.

Scăderile au debutat în martie şi au afectat toate mediile: TV, Radio, Outdoor, Display şi cât a mai rămas din Print.

Cât a pierdut fiecare?

  • Televiziunea a înregistrat un minus, faţă de 2019, de aproximativ 25 de milioane de euro. A avut o pierdere de 1,5 milioane în martie, pierdere care a „explodat” şi ajuns la 12 milioane de euro - în aprilie şi mai.
  • Radiourile au pierdut circa 3,4 milioane de euro, cu un vârf de 1,7 milioane în aprilie.
  • Din online au dispărut, în aceeaşi perioadă aproximativ 500.000 de euro (din piaţa monitorizată) şi aproximativ 3,5 milioane de euro din piaţa nemonitorizată (campaniile prin Google sau Facebook).
  • Monitorizările citate de Stanca arată că printul şi outdoor-ul au fost cele mai afectate. Au fost „pe minus” cu aproximativ 5,5 milioane euro (pierderea companiilor de panotaj si digital) şi 1 milion de euro pentru ziare şi reviste. De notat că multe ziare şi reviste au fost suspendate o perioadă din print sau au avut tirajele reduse, după cum Paginademedia.ro a relatat la vremea respectivă.

Citeşte şi: Stanca: Pierderi masive pentru media. Aproape 40 de milioane de euro „au dispărut” din piaţă, în cele trei luni de pandemie


Citeşte şi: PRESA, LOVITĂ PUTERNIC. Adevărul trimite 30% din angajaţi în şomaj tehnic. Ringier trimite 15%, dar susţine diferenţa de salariu


Citeşte şi: SUPORT. O fundaţie creşte abonamentele Dilema Veche cu 50%. A cumpărat până la sfârşitul anului

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • au trecut trei săptămâni de atunci. L-ai mai contactat pe omul ăla să îți confirme informația?
  • Nu mai aveai ce citi de mult în Romania. Ori fake news-uri și sabotaj informa***ional de tip rusofon, ori pseudo-ziare ca acesta, cu jumătate din "știri" despre *** și staruri porno cu opinii, și cu agenda LGBT, obsedat sexuala și anti-"BOR", sau cu articole în trend despre cum ii persecutam pe ******. Sau fake-event-uri gen 10 august.
  • Eternul Cristian Stancu rămâne șerif suprem, indiferent de vremuri. Un geniu al presei ultimilor 30 de ani! Păcat că nu îi face țara o statuie.
  • Se distruge si ultimul mare brand al presei scrise. Probabil vor pastra sefimea si 2-3 studenti care sa scrie in regim copy-paste pe salariul minim pe economie. E trist, foarte trist...
  • Chiar daca stirea in sine are un rand sau zece paragrafe, informatia e un semnal de alarma: adevarul da afara ziaristi. In vremuri grele, in loc sa tii echipa unita, sa dai un semnal de forta, tu renunti la membri ai familiei, pastrand neatinse anumite venituri ale sefimii...
  • Ati devenit jalnici cu site-ul acesta. Numai știri de prost gust. V-a lovit criza. Păcat
  • "După ce, inițial, Adevărul Holding a trimis o parte dintre angajați în șomaj tehnic grupul de presă renunță la o parte dintre angajați."
    Asta este toata stirea. In rest informatii reluate din articole mai vechi.
    Atat s-a putut pe un site care are pretentia ca reprezinta un reper de jurnalism.

Trimite un comentariu