Skip to main content

TVR pregăteşte următorul sezon Vedeta Populară, cu Iuliana Tudor. Filmează cu restricţii

 
TVR pregăteşte următorul sezon Vedeta Populară, cu Iuliana Tudor. Filmează cu restricţii

Vedeta populară filmează cu restricţii. Show-ul de la TVR 1, cu Iuliana Tudor, se pregăteşte de sezonul cu numărul cinci.

Publicitate

Filmările sunt în desfăşurare, iar emisiunea va fi pe post în această toamnă, după cum spune chiar prezentatoarea.

Talent show-ul era programat, iniţial, pentru această primăvară, însă starea de urgenţă a dat peste cap planurile echipei.

De notat că filmările se fac fără public şi cu măsuri de distanţare, în studioul 3 al TVR.

Iuliana Tudor, despre noul sezon Vedeta Populară:

„Am început filmările pentru sezonul cinci, care urma să fie difuzat în această primăvară, dar, din cauza perioadei dificile pe care o trăim, va fi pe micul ecran în toamnă, probabil începând din octombrie.

Şi de această dată avem concurenţi de toate vârstele, de la 16 până la 80 de ani, dar foarte mulţi sunt de 16 ani – e o invazie de copii, care ne-au mărturisit că au aşteptat să împlinească 16 ani ca să vină la „Vedeta populară”. Ne urmăresc de trei ani, încă de la început, şi şi-au dorit să vină”, a spus gazda şi producătorul emisiunii.

TVR difuzează redifuzări ale emisiunii, în fiecare duminică, de la ora 21:10.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Vasilica Vasilica
    Teapa Ionica, nu era Mile ala de la A1, e alt Mile, din TVR. Ionica, papagal.
  • Mile Mile
    Traiasca Cazan si Bivolu!
  • Livia Pila Livia Pila
    TVR filmeaza cu restrictii, dar nu si la echipamentul inchiriat. Acolo nu sunt restrictii, baga banu in buzunarul cui trebuie indiferent de vremuri. Prietenii stiu de ce. Halal etica in TVR!

Trimite un comentariu

sus