Skip to main content

AUDIENŢE. iUmor, dar mai puţină audienţă. Show-ul de pe Antena 1, învins din nou de un film de pe Pro TV

 
Foto: Antena 1
Foto: Antena 1

Audienţe. iUmor a crescut în audienţe, în a doua săptămână. Au crescut, însă, în audienţe şi competitorii. Astfel că show-ul de pe Antena 1, prezentat de Şerban Copoţ şi Dan Badea, a fost sub Pro TV. La nivel naţional a fost şi sub Kanal D.

Publicitate

Postul din Pache Protopopescu a propus pe intervalul iUmor (20:00-22:50) două filme: „Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată!” din 2016 şi „Backtrace” din 2018. Prima producţie a început la 20:00 şi s-a încheiat la 22:30. Al doilea film s-a intersectat doar 20 de minute cu iUmor.

Pe Antena 1 s-au uitat, în medie, aproximativ 982.000 de telespectatori în toată ţară. Show-ul de comedie de pe postul Intact a fost învins clar de Pro TV pe toate segmentele. Şi Kanal D s-a clasat în faţa iUmor, dar doar pe naţional.

Postul Dogan a propus de la 20:00 „Roata Norocului”, iar de la 22:00 un film - „O săptămână de pomină”.

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul emisiunii iUmor (20.00-22.50):

Naţional. În toată ţară a stat cel mai rău în audienţe iUmor. Show-ul cu Mihai Bendeac, Delia şi Cheloo în juriu a strâns doar 982.000 de telespectatori, în medie. Pe filmul de pe Pro TV se uitau în acelaşi timp 1.271.000 de urmăritori.

Kanal D s-a intercalat între cele două, având o audienţă de 1.156.000 de privitori. Pe următoarele două poziţii s-au clasat posturile de ştiri România TV şi Antena 3.

Urban. Pro TV a câştigat şi la oraşe, dar diferenţa s-a micşorat. La filmul cu Tom Cruise s-au uitat, în medie, 680.000 de telespectatori. Antena 1 a revenit pe doi cu iUmor, cu 539.000 de privitori.

Pe ultima treaptă a podiumului a stat Kanal D, cu 419.000 de urmăritori. S-a făcut şi o rocadă în cazul posturilor de ştiri, Antena 3 fiind peste România TV.

Comercial. Tinerii au ales şi ei filmul Pro. Pe Pro TV s-au uitat, în medie, 312.000 de telespectatori tineri. A urmat în top Antena 1, însă la o diferenţă destul de mare, cu 276.000 de urmăritori tineri.

Pe locul al treilea s-a clasat Kanal D, cu 118.000 de privitori tineri. Poziţia a patra i-a revenit celor de la Digi Sport 1, cu 77.000 de telespectatori tineri. Postul RCS-RDS a difuzat pe intervalul IUmor o emisiune de analiză şi meciul din Liga 1 FCSB-FC Argeş (de la 21:30).

Audienta posturilor TV duminică, 20 septembrie, pe intervalul iUmor (20:00-22:50), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.271.000 7.2 16.4
2 Kanal D 1.156.000 6.6 14.9
3 Antena 1 982.000 5.6 12.7
4 Romania TV 523.000 3 6.7
5 Antena 3 400.000 2.3 5.2
6 Prima TV 319.000 1.8 4.1
7 TVR 1 290.000 1.6 3.7
8 DigiSport 1 262.000 1.5 3.4
9 TVR 2 245.000 1.4 3.2
10 Pro Cinema 102.000 0.6 1.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 20 septembrie, pe intervalul iUmor (20:00-22:50), la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 680.000 7.1 17.2
2 Antena 1 539.000 5.7 13.6
3 Kanal D 419.000 4.4 10.6
4 Antena 3 285.000 3 7.2
5 Romania TV 228.000 2.4 5.8
6 DigiSport 1 195.000 2 4.9
7 TVR 1 122.000 1.3 3.1
8 Prima TV 98.000 1 2.5
9 TVR 2 90.000 0.9 2.3
10 National TV 58.000 0.6 1.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 20 septembrie, pe intervalul iUmor (20:00-22:50), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 312.000 7.4 22.5
2 Antena 1 276.000 6.6 19.9
3 Kanal D 118.000 2.8 8.5
4 DigiSport 1 77.000 1.8 5.5
5 Antena 3 36.000 0.8 2.6
6 TVR 2 31.000 0.7 2.3
7 Prima TV 27.000 0.6 2
8 Romania TV 26.000 0.6 1.9
9 Bollywood TV 22.000 0.5 1.6
10 Diva 21.000 0.5 1.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marian Marian
    Lolek si Bolek sunt in criza ,stai sa inceapa filmele noi daca nu era meci cu Steaua era si mai mare scorul . Unde-i R sa spuna ca antenuta matura pe jos cu pro sau ii rupe ?

Trimite un comentariu

sus