Skip to main content

Măsuri la Facebook, Youtube şi Twitter: acord cu advertiseri pentru a elimina conţinutul dăunător

 
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Facebook, Youtube şi Twitter iau măsuri împotriva conţinutului dăunător pentru platforme. Cele trei mari companii au ajuns la o înţelegere cu marii advertiseri pentru a impune măsuri de eliminare a ştirilor negative.

Publicitate

Acest acord s-a realizat în urma boicotului împotriva reţelelor sociale după moartea afro-americanului George Floyd şi demonstraţiilor anti-rasism, scrie News.ro, care citează Reuters.

Concret, advertiserii susţin că marile companii din social media afişează reclamele lor alături de ştirile false şi de cele care răspândesc ura.

În urma ultimelor evenimente din Statele Unite, marile companii anterior menţionate au semnat un acord cu Federaţia Mondială a Advertiserilor (World Federation of Advertisers).

În urma acestui acord, discursurile care răspândesc ura şi bullyingul vor fi raportate.

Compania Unilever, încântată de acest acord

Unilever s-a regăsit în lista clienţilor care au boicotat Facebook în luna iulie. Alături de brand-uri precum Adidas, Coca-cola sau Samsung, Unilever a pornit demersul #StopHateForProfit.

În urma semnării acordului, Luis Di Como, vicepreşedinte executiv pentru media globală la Univeler, s-a arătat încântat de noile măsurile pe care le vor lua cei de la Facebook.

”Este un moment de referinţă în călătoria noastră de refacere a încrederii online. În timp ce schimbările nu se pot produce peste noapte, ziua de astăzi marchează un pas important în direcţia corectă”, a spus Di Como, potrivit News.ro

Reamintim că peste 100 de brand-uri au pornit un boicot împotriva Facebook pentru ştirile false şi care instigă la ură, ce apar periodic pe reţeaua socială a lui Mark Zuckerberg.

Microsoft, Unilever, Starbucks şi Target nu au investit bani în publicitate pe Facebook în iunie, iar în iunie şi-au redus bugetul din cauza pandemiei. De asemenea, companii precum Procter & Gamble, Samsung, Walmart şi Geico au decis să reducă brusc publicitatea pe reţeaua socială, deşi nu erau implicate în acest boicot, susţin cei de la New York Times, care citează publicaţia Pathmatics.

Lista completă a clienţilor care au boicotat Facebook poate fi regăsită în materialul de pe Paginademedia.ro AICI.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Kefa Kefa
    Groaznic. Este începutul sfârșitului pentru libertatea de exprimare online. Pentru companii, orice opinie care nu este în extrema progresistă este în extrema dreaptă și este considerată conținut dăunător. În condițiile în care opiniile liberal-conservatoare sunt foarte puține pe TV față de opiniile socialist-progresiste, este evident că opiniile conservatoare (așa-numitele "far right", marea majoritate fără să fie cu adevărat far right) se concentrează în spații precum Youtube. Oare cei care vor mai îndrăzni să pună la îndoială (atenție, doar să pună la îndoială!) necesitatea amplorii reacțiilor așa-numite anti-rasism, anti-seixsm etc vor mai avea loc undeva pe internet? Sau vor fi exilați în dark web? Mi-e teamă că vin vremuri negre.

Trimite un comentariu

sus