Skip to main content

Klaus Iohannis: "Pentru CNA trebuie găsită altă formulă, pentru a avea persoane competente". Sunt "mai mulţi PSD-işti decât altceva”

 
Captură Youtube
Captură Youtube

Este nevoie de o schimbare la Consiliul Naţional al Audiovizualului, spune preşedintele Klaus Iohannis. Acum, CNA "este constituit pe baza unui vot politic" şi sunt "mai mulţi PSD-işti decât altceva", a spus şeful statului într-o conferinţă de presă.

Publicitate

"Pentru CNA trebuie găsită altă formulă, altă lege de funcţionare, pentru a avea persoane competente şi independente în CNA, care vor putea să ia măsuri aşa cum se cuvine", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, despre activitatea CNA, via Libertatea:

„CNA-ul este constituit pe baza unui vot politic, deci într-un fel nepotrivit, şi reflectă majorităţile din Parlament, adică mai mulţi PSD-işti decât altceva şi atunci ne dăm seama că este un pic problematic.

După părerea mea, pentru CNA trebuie găsită altă formulă, altă lege de funcţionare, pentru a avea persoane competente şi independente în CNA, care vor putea să ia măsuri aşa cum se cuvine.

Sunt persoane competente, independente, bine intenţionate (n.r. la CNA), dar CNA-ul în ansamblu putea să facă o treabă mai bună.”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    asta ne spune abia acum ceea ce noi stim de mult timp CNA este o unealta psd
  • Escu Escu
    Vai, dar asta e situatia la CNA de ani de zile.Zice ca exista oameni competenti care ar face treaba mai buna. Sa inteleg ca are deja pe cineva in minte doar ca nu i-a numit cu nume si prenume. Posibil niste angajati sau fost angajati de prin Pro...sau Antena viseaza la niste fotolii la CNA. Oare cat de puternici sa fie daca au ajuns sa faca lobby pe la usa presedintelui. Interesant ce se va alege de CNA...dar i-a pus gand de "transformare competenta"...
  • andipanda andipanda
    Adevarul este ca CNA-ul este mult prea politizat.
  • CNA să vină să vă ia! CNA să vină să vă ia!
    Mi-a plăcut foarte mult punerea în scenă de la aşa-zisa conferinţă de presă werneriană de aseară. Mingea i-a fost ridicată la fileu după întrebarea unei individe sinistre de la Epoch Times, care pune întotdeauna întrebări scrâşnite, pline de furie şi de frustrare mocnită, la modul "dar de ce nu închidem/interzicem/hingherim/băgăm la puşcărie pe X sau pe Y chiar acum, că nu mai pot de nervi". Ce mai, un copil de mingi după chipul şi asemănarea tenismanului aflat la serviciu.
  • Petru Petru
    Eu zic sa fie un singur membru! Klaus Iohannis! Sa beneficieze exclusiv de dreptul de a inchide orice institutie media cand doreste iar programul televiziunilor sa fie limitat la doar doua ore pe zi din motive ecologice (reducerea consumului de energie in randul populatiei). La fel si net-ul! Doar doua ore pe zi, seara si cu acces doar la site-urile aprobate de consiliu. Emisiunile ar trebui sa fie inregistrate cu cateva zile inainte si neaparat aprobate de el. Noapte buna!
  • mihai mihai
    Da trebuie scapat de psd-isti pt a face loc pnl-istilor
  • livia pilă livia pilă
    Presedintele are dreptate. Trebuie terminat cu Gubernații, Herjeii, Tufenii și cu Radu Calin Cristea. Cristea năpârlitul.

Trimite un comentariu

sus