Skip to main content

Parlamentarii dau înapoi. Şi-au retras semnăturile de pe proiectul ce schimba legea privind accesul la informaţiile publice

 
Parlamentarii dau înapoi. Şi-au retras semnăturile de pe proiectul ce schimba legea privind accesul la informaţiile publice

Parlamentarii dau înapoi. Toţi cei cinci demnitari îşi retrag semnăturile de pe iniţiativa ce îşi propunea să schimbe legea privind accesul la informaţiile de interes public.

Publicitate

Florin Roman de la PNL şi-a retras semnătura de pe proiect, scrie Digi24.ro. De asemenea, Sorin Grindeanu (Prim-vicepreşedintele PSD) a anunţat că parlamentarii social-democraţi şi-au retras semnăturile de pe iniţiativă (Vlad Bontea, Claudiu Augustin Ilişanu, Eliza Ştefănescu (Peţa), Gabriel George Vişan - PSD), scrie G4Media.

„Ca fost jurnalist sunt un adept al liberului acces la informaţii de interes public”, a spus Roman potrivit Digi24.

Grindeanu a declarat, de asemenea, potrivit G4:

„PSD nu susţine această iniţiativă. Parlamentarii PSD şi-au retras semnăturile de pe iniţiativă. Nu o considerăm o prioritate”, a spus acesta.

Reamintim că patru parlamentari PSD şi unul de la PNL iniţiat schimbarea Legii 544/2001, care ajută deopotrivă jurnaliştii şi cetăţenii.

Cele mai importante modificări: instituţiile pot refuza să comunice dacă informaţiile "sunt solicitate cu rea-credinţă" (dar nu se punctează cum stabilesc dacă sunt de rea-credinţă). Autorităţile pot stabili o taxă pentru acces (indiferent dacă răspunsul este trimis fizic sau electronic).

În plus, dacă documentele cerute trec de 50 de pagini, nu se dau informaţiile cerute.

Emilia Şercan, jurnalist de investigaţii şi profesor la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti, a câştigat zeci de procese cu autorităţile publice în speţe legate de informaţiile de interes public.

Contactată de Paginademedia.ro, jurnalista a vorbit despre propunerea parlamentarilor şi despre Legea 544/2001:

„Modificarea încearcă să amputeze accesul oamenilor la informaţiile statului”, a spus printre altele.


Citeşte şi: PROIECT. "Talpă" pentru presă. Nu dăm informaţii dacă sunt cerute cu rea credinţă! Cinci parlamentari vor să schimbe legea privind accesul la informaţiile publice


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • R R
    Dati si audientele de aseara

Trimite un comentariu

sus