Skip to main content

AUDIENŢE REVELION. După un an cu mască, tot la măşti ne-am uitat! Dan Negru, de multe ori peste concurenţă. Surprizele audienţelor

 
AUDIENŢE REVELION. După un an cu mască, tot la măşti ne-am uitat! Dan Negru, de multe ori peste concurenţă. Surprizele audienţelor

AUDIENŢE REVELION 2021. Cu mască, cu audienţă! După un an în care "masca" a fost la ordinea zilei, măştile au câştigat şi în noaptea de Revelion. Un altfel de măşti, la Revelionul Starurilor de pe Antena 1, cu Dan Negru, au lăsat în urmă audienţa şi a 21-a oară.

Publicitate

Cifrele Revelionului cu Dan Negru - cu vârfuri care au ajuns la aproape 3,6 milioane de români - au fost de câteva ori peste locurile următoare. Cota de piaţă - peste 30% (aproape 40 chiar pe comercial), ceea ce înseamnă că unul din trei români care se uita la televizor era pe Antena 1.

Dacă Dan Negru pe primul loc de Revelion, la mare distanţă, nu mai este o surpriză de ...21 de ani, interesant este ce s-a întâmplat pe poziţiile următoare: locul al doilea pentru România TV la nivelul întregii ţări şi la oraşe şi intrarea în Top 5 a postului public TVR 1.

Ce a făcut Pro TV? În anii trecuţi, cu filme, nu prindea top 3. Acum, cu programul special Untold (cu artişti filmaţi în studio şi prezentaţi de Pavel Bartoş), a stat ceva mai bine (locul trei la oraşe).

De notat, pentru idee (chiar dacă nu a intrat în Top 10), Revelionul de pe ZU TV, singurul 100% LIVE. Daniel Buzdugan şi Mihai Morar au fost în direct toată noaptea, iar publicul putea intra pe zoom în direct din sufragerie (şi au fost din toată lumea, pentru că programul era şi pe youtube şi pe Facebook). Toată noaptea au fost imagini ca un "reality show". Au avut până în 50.000 pe TV, dar e de punctat ideea. (Au stat mai bine pe online. Cifrele ZU, aici)

Câţi români s-au uitat la Revelionul în care au fost măşti, printre altele, Elena Udrea, Selly, Dorel Vişan, Paula Selling, Cornel Ilie şi Cosmin Contra?

Citeşte şi: MĂŞTI. Elena Udrea, Vrăjitoarea de la Revelion. Mască la Negru. Selly, un extraterestru

Înainte, ce au dat posturile TV de revelion:

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele Revelionului 2021, adică intervalul orar de "maximă audienţă" în noaptea dintre ani, 22.00-2.00:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, la Revelionul Starurilor cu Dan Negru s-au uitat peste 2,5 milioane de români în fiecare minut. Cota pe piaţă: 32%. Audienţa a fost de aproape trei ori mai mare decât locul al doilea, ocupat de SuperRevelionul de pe România TV (aproape 900.000 de români pe post).

Vârful lui Dan Negru: ora 23.05, când se uitau 3,57 milioane de români, adică 20,3 rating şi 41,3 cota de piaţă.

Locul al treilea pe ţară pentru Kanal D şi poziţia a patra pentru Pro TV. O medie de 580.000 de telespectatori la revelionul Untold (anul trecut avea aproape jumătate şi era pe locul cinci).

De notat locul şi audienţele TVR 1: peste jumătate de milion de români pe post şi locul cinci. Cu Vedeta populară (Iuliana Tudor) de la 22.00, Vacanţa Mare de la 23.00 şi Un Revelion de tot râsul de la 00.45. Anul trecut, TVR 1 avea jumătate din audienţa de acum

URBAN. Aproape 1,3 milioane de români s-au uitat la măştile lui Dan Negru de pe Antena 1. Cota de piaţă: 31%. Distanţa faţă de locul al doilea: la România TV, locul secund, se uitau 480.000 de telespectatori.

La oraşe, Pro TV a fost pe locul al treilea (330.000 de telespectatori), mult peste anul trecut, când era depăşit şi de Kanal D şi de Antena 3.

TVR 1 a prins şi la oraşe Top 5: o medie de 250.000 de telespectatori pe minut.

COMERCIAL. Pe publicul comercial, cota de piaţă a lui Dan Negru s-a apropiat de 40%. Adică aproape 40% dintre cei între 18 şi 49 de ani care aveau televizoarele deschise erau pe Revelionul Starurilor de pe Antena 1. În cifre absolute: peste jumătate de milion de telespectatori tineri.

Locul secund pentru Pro TV, la distanţă (cu 155.000 de telespectatori) şi poziţia a treia pentru România TV (puţin peste 100.000).

În top 5 au mai intrat Kanal D şi Antena 3. TVR 1 a fost mai jos pe publicul tânăr.

Citeşte şi: VIDEO. Dan Negru, Revelion în pandemie: miezul nopţii a picat pentru că a ieşit pozitiv invitatul

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 2.531.000 14.4 31.9
2 Romania TV 892.000 5.1 11.2
3 Kanal D 601.000 3.4 7.6
4 Pro TV 579.000 3.3 7.3
5 TVR 1 509.000 2.9 6.4
6 Antena 3 302.000 1.7 3.8
7 Antena Stars 274.000 1.6 3.4
8 TVR 2 261.000 1.5 3.3
9 National TV 245.000 1.4 3.1
10 ETNO 124.000 0.7 1.6

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 1.287.000 13.5 31
2 Romania TV 479.000 5 11.6
3 Pro TV 333.000 3.5 8
4 Kanal D 271.000 2.8 6.5
5 TVR 1 246.000 2.6 5.9
6 Antena 3 210.000 2.2 5.1
7 TVR 2 150.000 1.6 3.6
8 Antena Stars 135.000 1.4 3.3
9 National TV 113.000 1.2 2.7
10 B1TV 66.000 0.7 1.6

Vezi cifrele de la Miezul Nopţii Revelion 2021, aici

Audienţele posturilor TV în noaptea de Revelion, în intervalul 22.00-2.00, pe SEGMENTUL COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Shr%
1 Antena 1 508.000 12.1 36.3
2 Pro TV 155.000 3.7 11.1
3 Romania TV 104.000 2.5 7.4
4 Kanal D 93.000 2.2 6.6
5 Antena 3 52.000 1.2 3.7
6 TVR 1 52.000 1.2 3.7
7 Antena Stars 39.000 0.9 2.8
8 TVR 2 31.000 0.7 2.2
9 National TV 24.000 0.6 1.7
10 Comedy Central 24.000 0.6 1.7

GALERIE FOTO. Revelionul 2021 cu Dan Negru în imagini

Vezi audienţele Revelionului 2020, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2019, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2018, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2017, aici


Vezi audienţele REVELIONULUI 2016, aici


Citeşte şi: VIDEO. Dan Negru, 20 de ani de Revelioane la Antena 1. „Nu online-ul a omorât TV-ul”. Cât vor mai merge măştile şi care e „reţeta” lui Negru?


MIEZUL NOPŢII 2020. Pe ce post TV au trecut românii în noul an? Pe Antena 1 şi pe România TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mario Mario
    @jk in urmatoarele zile Sandra iese din izolare
    Au pus acest cuplu așa special de Revelion nu va fi permanent
    Laura in weekend,valentin noaptea
  • Mario Mario
    Un lucru pe care ma scarbit la antena ca l-au invitat pe Trăisatariu
    Ba omu ăla e talentat dar degeaba ca a ajuns să își pozeze zonele intime și să le pună pe site-uri pentru a primi bani.
    In 2021 am ajuns ca pentru 5 euro sa facem chestii de genul..Doamne fereste
  • Andrei Andrei
    @Jk...Alessandra Stoicescu e în izolare de asta a fost Valentin și Laura
  • Mile Mile
    Deci nu sunt scuze de pandemie postaci
  • Mile Mile
    Aceeași bocitoare , programe de doi lei
  • RzV RzV
    Am incercat aseara sa gasesc un program de Revelion pe care sa stau cap coada si nu prea am gasit nimic ofertant. Antena 1 cu Dan Negru ca prezentator e cel mai mare cosmar de urmarit, nu stiu cum pot unii sa stea sa il asculte cum tipa si face ca toate alea minute in sir cu o masca ; la TVR am prins un moment in care incercau sa se spuna unele glume foarte seci, majoritatea legate de pandemie si aproape te lua somnul ; la alte canale infara de muzica am observat ca sa mers doar pe glume si momente cu tenta sexuala si bipuri, e vai de comedia noastra daca am ajuns sa facem glume doar pe seama sexului. Ganditi-va ca la Revelioanele cu Amza Pelea nici nu se discuta de asa ceva si toti radeau in hohote.
    La ProTV a fost ok partea de concert, pentru cei obisnuiti sa iasa in noaptea de Revelion in aer liber la spectacol s-a simtit acea atmosfera si a fost ceva diferit fata de ce ofereau ceilalti si cred ca au iesit si destul de castigati avand in vedere ca au avut numai sponsori mari care au asigurat toata cheltuiala. Dar per total Revelionul la TV a avut audienta din cauza situatie dar in ritmul asta daca in anii viitori nu vom mai avea restrictii audientele vor tot scadea drastic. LA MULTI ANI!
  • Mario Mario
    Acuma scuze peste scuze ca a avut in minus un punct de rating sau altceva,tot au fost cifre si diferenta dintre locul 1 și 2 este uriașă!
  • Mario Mario
    Mă apuca o criză de râs ca s-a trezit acuma sa comenteze Negrilescu care e aceasi persoană și să zică prostii dar nu recunoaște ca cifrele au fost mai mari decat poate sa își inchipuie el
    Hai lasă vrajeala ca esti frustrat rău
    PRO TE VE numărul 1 cum ii zici tu a fost slab rău de tot.
  • jk jk
    Am si eu cateva intrebari,daca stiti:
    1.De ce se masoara pana la 2?La Negru s-a terminat dimineata,undeva pe la 4
    2 (fara legatura cu aceste audiente)Ce se întâmplă la observator?Mai concret,ce e cu noul tandem de la stirile de seara?
    3.Am vazut ca luni seara pe la 22 si ceva e programat un film.Asta înseamna că ori Nea Marin iese,ori e scurtat,si ce se intâmplă cu stirile de noapte si cu Capatos.Presimt ca acel film se va termina mult după 00
  • Copanel Copanel
    Hai cu audientele pe luna decembrie pe toata ziua si in prime-time. Ca Pro TV a rupt tot in audiente.
    Oare diferenta mai mare intre Pro TV si Antenuta Pensionara in decembrie fata de luna noiembrie ?
  • jk jk
    Parca a fost o tendinta de scadere,chiar daca in general s-a cam stat acasa
  • Negrilescu Negrilescu
    Chiar, audientele Las Fierbinti de aseara unde sunt ?
  • Negrilescu Negrilescu
    Azi la 20:30 mare film cu The Rock. Sa nu uitati sa dati audientele maine. Rupe tot Pro TV.
    Antenuta fricoasa incepe azi la ora 20.00, sa mai fure ceva audienta. Frica mare pe postaci.
  • Negrilescu Negrilescu
    Bucurie mare pe postacii antenisti. Selly Show la Prima nu imi place. Dar cand a venit la Antenuta, il ador.
    hahahahahha
  • Negrilescu Negrilescu
    garcea foarte slab nu prea prinde de revelion exista doar antena

    Si Antenuta in scadere, hahahaha
    Nici antenuta nu prea prinde de Craciun. Saptamana trecuta umilinta maxima pe Antenuta. Pro a sters tot !

Trimite un comentariu

sus