Skip to main content

Un membru al familiei lui Orlando Nicoară, acţionar la posturile Look

 
Un membru al familiei lui Orlando Nicoară, acţionar la posturile Look

Schimbare în cadrul acţionariatului S.C Clever Media Network, companie care deţine posturile Look, Profit TV şi site-ul profit.ro.

Publicitate

Adrian Tomşa, care deţinea până acum 99% din companie, are acum 90%. Maria Nicoară figurează acum cu 10% acţiuni, în timp ce Victor Gongolea nu va mai avea acţiuni.

„E o procedură administrativă la nivelul grupului, deci sunt nişte reaşezări de acţionariat în cadrul grupului. Este o tranzacţie internă”, a spus Adrian Tomşa în şedinţa CNA, în care canalul Loosk Sport+ şi-a prelungit licenţa de emisie pe încă nouă ani.

Maria Nicoară (mama lui Orlando Nicoară) are acţiuni şi în cealaltă companie din grup, Clever Business, care deţine Prima TV din luna septembrie a acestui an.

Maria Nicoară are 10%, Tomşa 65%, iar Clever Media Network are 25%.

Orlando Nicoară este implicat şi într-un alt proiect, alături de Adrian Tomşa. El este director general al companiei eAd Interactive, care deţine drepturile de difuzare pentru meciurile din Liga I.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    La ce servicii sunt implicați domnii
  • BigBrother BigBrother
    Când o să se prindă Tomșa cam cate "coarne" ii pune Orlando va fi prea târziu! Din gama "Pupa-l *** și papa-i tot!".

Trimite un comentariu

sus