Skip to main content

AUDIENŢE. Nea Mărin s-a luat la trântă cu Iron Man: a câştigat ţara, dar a pierdut tinerii. Kanal D, peste amândoi, mai puţin pe comercial

 
AUDIENŢE. Nea Mărin s-a luat la trântă cu Iron Man: a câştigat ţara, dar a pierdut tinerii. Kanal D, peste amândoi, mai puţin pe comercial

Audienţe. Luptă miercuri seară între Nea Mărin (Antena 1), Iron Man (Pro TV) şi Prizoniera destinului (un serial turcesc de pe Kanal D).

Publicitate

Rezultatele: satisfăcătoare pentru toţi. Kanal D a luat două segmente, pe primul loc: la nivel naţional şi la oraşe. Pro TV şi-a adjudecat primul loc pe publicul comercial tânăr, cel între 18 şi 49 de ani. Iar Nea Mărin s-a mulţumit să nu mai fie pe locul trei, fiind pe poziţiia a doua pe toate segmentele de public.

Detalii, în continuare:

Episodul de miercuri seară din Poftiţi la circ a pus Antena 1 pentru prima dată pe locul secund pe naţional şi urban, din momentul începerii sezonului în luna decembrie. Peste 1,2 milioane de români s-au uitat la episodul în care vedetele invitate au fost Dorian Popa, Ruby, Anda Adam şi Cosmin Seleşi.

Pro TV, cu filmul „Iron Man 2” din 2010, s-a clasat pe trei pe naţional şi urban, dar a câştigat pe segmentul tinerilor. În ţară doar 939.000 de urmăritori au ales să urmărească filmul vechi de 11 ani.

Kanal D, cu un nou episod din serialul turcesc Prizoniera Destinului, a fost lider pe naţional şi urban, dar pe comercial s-a regăsit doar pe a treia treaptă a podiumului.

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul emisiunii Poftiţi la circ (20:25-23:00):

Naţional. Serialul turcesc a fost primul pe ţară aseară. S-au uitat peste 1,4 milioane de români la Prizoniera destinului, de pe Kanal D. Nea Mărin, de pe Antena 1, a fost pe 2. Peste 1,2 milioane de români s-au uitat la episodul în care vedetele invitate au fost Dorian Popa, Ruby, Anda Adam şi Cosmin Seleşi.

Omul de oţel 2, de pe Pro TV, s-a mulţumit doar cu locul trei - 939.000 de privitori.

Urban. Şi la oraşe, tot serialul turcesc a fost primul: aproape 700.000 de telespectatori.

Lupta a fost mai strânsă între locurile doi şi trei: 565.000 la Nea Mărin, pe Antena 1 şi 500.000 la Iron Man, pe Pro TV.

Comercial. Clasament răsturnat în rândul tinerilor. Filmul difuzat de Pro TV a câştigat la mică diferenţă duelul cu Nea Mărin de pe Antena 1.

Postul din Pache Protopopescu a fost pe prima poziţie, cu 305.000 de privitori, în timp ce pe doi s-a clasat Antena 1 - 293.000 de urmăritori. Podiumul l-a completat Kanal D - 192.000 de telespectatori.

Audienta posturilor TV miercuri, 20 ianuarie, pe intervalul emisiunii Poftiţi la Circ (20:25-23:00), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.444.000 8.2 18.0
2 Antena 1 1.270.000 7.2 15.8
3 Pro TV 939.000 5.3 11.7
4 Romania TV 519.000 2.9 6.5
5 Antena 3 420.000 2.4 5.2
6 Happy Channel 237.000 1.3 2.9
7 Prima TV 226.000 1.3 2.8
8 National TV 174.000 1.0 2.2
9 TVR 1 155.000 0.9 1.9
10 Pro 2 150.000 0.9 1.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 20 ianuarie, pe intervalul emisiunii Poftiţi la Circ (20:25-23:00), la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 695.000 7.3 16.4
2 Antena 1 565.000 5.9 13.3
3 Pro TV 500.000 5.2 11.8
4 Romania TV 285.000 3.0 6.7
5 Antena 3 255.000 2.7 6.0
6 Prima TV 125.000 1.3 2.9
7 Happy Channel 122.000 1.3 2.9
8 Digi 24 100.000 1.0 2.4
9 National TV 91.000 1.0 2.1
10 Pro 2 90.000 0.9 2.1

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 20 ianuarie, pe intervalul emisiunii Poftiţi la Circ (20:25-23:00), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 305.000 7.2 20.2
2 Antena 1 293.000 6.9 19.4
3 Kanal D 192.000 4.5 12.7
4 Romania TV 46.000 1.1 3.1
5 Antena 3 43.000 1.0 2.9
6 Pro 2 32.000 0.8 2.1
7 National TV 32.000 0.8 2.1
8 Digi 24 31.000 0.7 2.1
9 Comedy Central 28.000 0.7 1.8
10 Pro Cinema 27.000 0.6 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    Tu esti obligat la filme vechi ha
  • Marian Marian
    Sa vedem deseara Survivor-Adela - In Siguranta cu Jason S,
  • Mile Mile
    Unele sunt la toamna ca x factor
  • 5556 5556
    Antena unu
    Într-un promo in care se prezentau cam ce emisiuni vor fi in 2021 au zis si next star
    Si sunt sanse mari sa fie la primavara next star
    Ei merg pe principiul:Filmam cu câteva zile înainte si difuzam
    Pentru ca in 2020 asa au făcut
    Sa difuzat o ediție si s-a oprit din cauza pandemiei
  • Antena Unu Antena Unu
    @Specialistul - Cu placere. Sigur vor baga Chefi la cutite imediat, probabil vor anunta oficial curand grila de primavara si cum au pus emisiunile pe zile.

    Cred ca asa va arata grila: Luni, marti, miercuri - Chefi la cutite, Joi - Burlacul de la 20:30 si muta Adela mai tarziu, Vineri filme, Sambata Te cunosc de undeva si la duminica ori iUmor (nu stiu daca filmeaza alt sezon) ori film.
  • Specialistu Specialistu
    @ Antena Unu,mulțumesc frumos ,ar fi bine să bage Chefi la cuțite imediat după ce se termina show-ul lui Nea Marin.
  • Antena Unu Antena Unu
    @Specialistul - Din cate stiu sezonul mai are inca 9 editii, deci urmatoarele trei saptamani. Dupa ar trebui sa bage Chefi la Cutite (zilele astea au ajuns la battle-uri, deci mai au putin si termina filmarile).
  • Specialistu Specialistu
    Sa vedem ce audiente va obține Adela diseara la bătaie cu Survivor, audientele pentru Nea Marin sunt bune, stie cineva câte ediții mai sunt din acest sezon?
  • ITALIA ITALIA
    A scos chiar foarte bine
  • Mile Mile
    Super , asa ieftin să facă rating, piata e slaba , mai precis de nimic cum să te uiți la asemenea filme chiar asa saraci

Trimite un comentariu

sus