Skip to main content

Nou purtător de cuvânt la ministerul lui Vlad Voiculescu. E fost purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea

 
Foto | Jurnalul.ro
Foto | Jurnalul.ro

Ministerul Sănătăţii, condus de Vlad Voiculescu, are un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Bogdan Oprea, care a mai ocupat o funcţii asemănătoare în trecut.

Publicitate

El a fost purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu (mai 2012 - octombrie 2014), în al doilea mandat al acestuia, dar şi al Elenei Udrea la ministerul Dezvoltării.

Numirea în funcţie a fost făcută de Vlad Voiculescu. De asemenea, Oprea a anunţat şi pe contul său de Facebook despre noul rol de la ministerul Sănătăţii.

Bogdan Oprea are şi licenţă de paramedic şi însoţeşte, ca voluntar, ambulanţele.

Înainte de numirea la ministerul Dezvoltării a lucrat la Adevărul (din 2008), înainte ca Adevărul de Seară să fie lansat pe piaţă. Ultima funcţie pe care a deţinut-o acesta a fost de Redactor-şef adjunct al reţelei Adevărul de Seară.

Oprea are o experienţă de aproape 10 ani în administraţie publică, atât la nivelul Uniunii Europene (printre altele, consilier de rang înalt al UE pentru comunicare şi vizibilitate în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova). Din 2007 este cadru universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, conform HotNews.


Citeşte şi: Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, contract de 28.000 de euro pentru patru articole pe blogurile Adevărul


Citeşte şi: Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui, a fost eliberat din funcţie


Citeşte şi: Bogdan Oprea, de la Adevărul de Seară, este noul purtător de cuvânt al Elenei Udrea


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • sorina pinte sorina pinte
    Inca o prostie marca USR. Sigur, Oprea e mic, un simplu purtător de vorbe. Mai grav e pe cine aduc astia prin ministere. Se sparie gândul.

Trimite un comentariu

sus