Skip to main content

Lego lansează o aplicaţie pentru „cei mici”. Copiii pot fi regizori, scenarişti şi producători în acelaşi timp

 
Lego lansează o aplicaţie pentru „cei mici”. Copiii pot fi regizori, scenarişti şi producători în acelaşi timp

Grupul Lego, împreună cu Universal Music, lansează o aplicaţie pentru copii, în care aceştia pot fi în acelaşi timp regizori, scenarişti şi producători.

Publicitate

Noua aplicaţia se numeşte „LEGO VIDIYO” şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Ei pot folosi, în realizarea clipurilor, melodii ale artiştilor de la Universal Music.

Important: LEGO VIDIYO necesită acordul părinţilor pentru a fi utilizată, iar reponsabilii aplicaţiei verifică conţinutul urcat în feed.

De asemenea LEGO VIDIYO va dispune de elemente LEGO, minifigurine, muzică şi mai multe opţiuni de editare, având un efect special, „BeatBits”. Aplicaţia va fi actualizată constant cu muzică nouă, mai spun reprezentanţii Lego.

Primele produse LEGO VIDIYO vor fi disponibile în ţări din întreaga lume începând cu 1 martie. Detalii despre aplicaţie, AICI.

Cum funcţionează aplicaţia? Iată paşii:

  • Utilizatorii pot alege una dintre melodiile disponibile în aplicaţie
  • Aceştia îşi pot crea trupa alegând dintr-o colecţie dinamică de noi minifigurine, care pot fi personalizate şi aduse la viaţă în diferite dimensiuni, folosind tehnologia AR din aplicaţia VIDIYO.
  • Pot alege efecte speciale, folosind ‘BeatBits’ şi le pot scana. BeatBits sunt elemente LEGO pătrate 2x2, care, odată scanate, deblochează efecte digitale ce permit controlarea tuturor elementelor, de la videoclip la stiluri muzicale şi efecte de scenă. Creatorii îşi recrează viziunea, folosind efecte strălucitoare alb-negru, ploi de confetti sau chiar vedere X-ray. De asemenea, pot adăuga efecte audio, precum DJ scratching, mouse voice sau solo de saxofon, dar şi mişcări şi gesturi specifice personajelor, de la breakdance la surf pe un rechin.
  • Pregăteşte terenul. De la parcuri la dormitoare sau grădini la modele construite din cărămizi, videoclipurile LEGO VIDYIO pot fi realizate oriunde. În doar trei secunde locaţia utilizatorilor este scanată şi începe producţia.
  • Optând pentru BeatBits-ul selectat în aplicaţie, copiii pot controla producerea propriului videoclip, folosind mişcări de dans şi efecte audio/video într-un spectacol de 60 de secunde, care poate fi mai apoi tăiat în videoclipuri de 5, 10, 15, sau 20 de secunde, ce pot fi distribuite online.
  • Acestea pot fi urcate în feed-ul aplicaţiei, însă numai după ce conţinutul trece de moderare. Orice conţinut cu informaţii personale, precum copii care apar în video, nu va fi aprobat pentru upload, dar poate fi stocat în aplicaţie, pentru a fi mai apoi vizualizat alături de prieteni sau membrii familiei.

Julia Goldin, Chief Marketing Officer în cadrul Grupului LEGO, despre noua aplicaţie:

„Vrem să alimentăm imaginaţia noii generaţii de creatori de conţinuti, oferindu-le o nouă platformă unde copiii îşi pot exprima creativitatea.

Cercetările ne arată că peste trei sferturi (79%*) dintre părinţi la nivel global îşi doresc ca cei mici să aibă mai multă încredere în abilităţile lor creative, aşadar lansăm LEGO VIDIYO pentru a-i susţine. Copiii sunt mereu în căutarea a noi moduri de a experimenta la nivel creativ, iar LEGO VIDIYO vine în ajutorul lor, pentru a le permite să dea frâu liber imaginaţiei prin construcţii LEGO şi producerea de videoclipuri. Abia aşteptăm să vedem ce idei vor pune în aplicare!”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus