Skip to main content

Revelionul TVR cu Vacanţa Mare, pe masa CNA. Discuţii peste discuţii şi nicio concluzie. Membru CNA: „Revelionul lui Dan Negru era mai potrivit la TVR”

 
Revelionul TVR cu Vacanţa Mare, pe masa CNA. Discuţii peste discuţii şi nicio concluzie. Membru CNA: „Revelionul lui Dan Negru era mai potrivit la TVR”

CNA. Subiectul Revelionului TVR cu Vacanţa Mare a ajuns să fie discutat în şedinţa Consiliului de astăzi, 12 ianuarie. Multe, multe puncte de vedere din partea membrilor CNA, dar fără a se ajunge la vreo sancţiune. Ba, din contră, subiectul se va rediscuta.

Publicitate

Din producţia de pe TVR 1, care a costat aproape 50.000 de euro, după cum Paginademedia.ro a scris în EXCLUSIVITATE în luna decembrie, s-au vizionat mai multe secvenţe, iar în şedinţă a fost prezentă şi Alina Amza, producătorul executiv al show-ului cu Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu.

Important de menţionat: s-au trimis 15 sesizări la CNA pentru Revelionul TVR. Şi Ministerul Sănătăţii a trimis o plângere împotriva show-ului de pe Televiziunea Publică.

Amza a spus că producţia a făcut o audienţă peste media postului şi că există „public care asimilează acest gen de umor”.

Alina Amza, în şedinţa CNA:

„Îmi pare rău că TVR-ul este certat pentru o producţie de 100 de minute, difuzată de Revelion. Pentru acest program, poate e discutabil dacă judecăm umorul. Programul a făcut audienţă, lumea s-a uitat, este şi public care asimilează acest gen de umor.”

Dorina Rusu, membrul CNA care s-a autosesizat cu privire la acest Revelion, a intervenit în discuţie:

„Nu e vorba că nu poţi să discuţi despre măsurile luate, că nu poţi face haz de necaz, doar că aici este vorba despre felul în care au fost făcute după părerea mea şi despre responsabilitatea pe care Televiziunea Publică o are.

Nu mă deranjează că aţi glumit în legătură cu Preşedintele, de asta eşti persoană publică ca să accepţi că se poate râde de tine. Problema e legată de măsurile care s-au luat. În noaptea de Revelion dacă faci glume astea, lumea o să zică că dacă asta se va spune la Televiziunea Publică, atunci aşa să facem.”

Şi Radu Herjeu şi-a spus punctul de vedere:

„Dumneavoastră, ca entitate, aveţi o politică editorială. Toată ierarhia din TVR, începând cu preşedinte, directorul general, aveţi ca sarcină stabilirea unei sarcini editoriale şi respectarea acelei politici editoriale. În momentul în care dvs. aţi considerat că acest program se încadrează în politica editorială a TVR.

Strict din acest punct de vedere eu unul nu cred că acel cântecel cu lemnul în sobă răspunde rolul unei televiziuni publice.

Eu nu cred că un astfel de cântecel trivial răspunde rolului unei televiziuni publice. Parlamentul va decide când va analiza rapoartele de activitate cei pe care i-a numit acolo au respectat sau nu ceea ce să facă.

Pe mine mă miră că niciun conspiraţionist nu s-a revoltat. A fost sceneta cu Sorin Ovidiu Vîntu.

Mugur Mihăescu se înscria într-un curent de scepticism, dar el ca şi Bittman sunt într-un curent care pun la îndoială foarte multe lucruri, dar în primul rând măsurile luate.

M-a surprins că am găsit o astfel de scenetă, în care să facea mişto de anti-covidişti şi n-a deranjat pe nimeni. Am senzaţia că au făcut mişto de toată lumea. De preoţime, de covidişti, de anti-covidişti.”

Cristina Pocora a criticat Revelionul TVR şi a spus că „Revelionul lui Dan Negru ar fi fost mai potrivit la Televiziunea Publică”:

„Am să puncte câteva lucruri care au fost nepotrivite. În primul rând, dată fiind construcţia acestei instituţii, bugetară fiind, consider că TVR şi Radioul Public sunt parte a statului şi cumva era şi firesc că au făcut de-a lungul anului 2020 acest efort, de a fi în linie şi de a susţine toate insituţiile statului pentru a împiedica răspândirea acestui virus.

Cu acest Revelion o parte a statului cumva a deviat într-o altă direcţie decât tot ceea ce am discutat cu toţii, sănătatea publică, să scăpăm sănătoşi. De aceea mă surprinde linia TVR-ului, ne-a confirmat că acest material a avut cu două săptămâni înainte.

Putea să mai atenueze din mesajul transmis şi mai ales că se ştia, s-a văzut în decursul timpului şi Mihăescu şi Bittman erau contestatari ai măsurilor, aveau o viziune pe partea cealalată. Dacă voiau să creeze un echilibru, trebuiau să arată şi cealaltă perspectivă, adică campania împotriva virusului.

De asemenea, pe mine ca şi contribuabil pentru că acest program a fost plătit din bani publici, eu nu m-am regăsit în acest program, nu m-a reprezentat ca ţintă. Nu am o problemă cu satirizarea unor personaje de pe scena politică, s-a întâmplat întotdeauna.

Nu neg că mi-ar fi plăcut să fie un echilibru şi aici, să fie acea proporţie din actualul Parlament, hai să avem şi aici un echilibru.

Şi aş mai exprima o chestiune care nu mi-e clară: sunt momente când dinspre TVR ne vine mesajul că pe noi nu ne interesează ratingul, noi facem emisiuni pentru toată ţara, ceea ce este corect, programele ar trebui cântărite după alte repere.

Când avem astfel de momente, vin şi ne spun de rating. Mărturisesc că Revelionul lui Dan Negru ar fi fost mult mai potrivit la TVR, mi s-a părut mult mai curat pentru mai multe categorii de vârstă, decât ceea ce a fost la TVR 1. A fost o dezamăgire.”


Dorina Rusu a propus amendă pentru Revelionul TVR, dar nu a trecut

Dorina Rusu a propus iniţial o „amendă simbolică” - echivalentul în lei a 50.000 de euro (cât a costat Revelionul TVR). Apoi a mers pe suma de 10.000 de lei.

Propunerea de 10.000 de lei a fost votată de Cristina Pocora, Oana Dincă şi Orsolya Borsos. Ceilalţi au votat împotrivă. După momentul în care nu a trecut amenda, Cristina Pocora a dorit o rediscutare a sancţionării Revelionului TVR.

Iată cum şi-a motivat Dorina Rusu propunerea de amendă:

„De când am avut emisiunea am avut sentimentul ăsta. Problema vulgarităţii, de prost gust, deci totul a fost de tipul ăsta. Expirat, stricat, murdar. Pur şi simplu nu-mi venea să ceea ce aud e posibil. Cealaltă problemă pe care eu o văd şi am avut senzaţia asta, mie mi se pare că de fapt toată emisiunea a fost făcută, umorul e doar un pretext pentru ca acei oameni, care ştim cu toţii ce părere au despre pandemie, să vină la TVR şi să-şi spună părerile şi într-un fel, sigur că umor e sănătos, face bine, e foarte bine să râzi de oameni politici, să râzi şi de covid, doar că nu mi s-a părut că ceea ce e acolo e umor.

Mi s-a părut că e un pretext de care să-ţi baţi joc de ăia care respectă regulile. Şi de ce cei care au luat măsurile în sine. Şi despre criza asta în sine. Dacă la una dintre televiziuni se spun lucruri de tipul ăsta, am sancţionat chestiile de tipul ăsta. Pentru că sunt sancţionabile. Mie mi se pare că într-o seară, cum e cea de Revelion, impactul acestui tip de abordare mi se pare cu atât mai grav.

M-am uitat pe Youtube şi am văzut reacţiile oamenilor la acest Revelion, deci acelaşi tip de public a apreciat această emisiune ca aceea care au format o formaţiune. Votanţii AUR au apreciat că s-a vorbit despre restricţii, asta a fost ideea. Ei au înţeles că ăia care au protestat nu înţeleg ce e aia băşcălie, nu înţeleg ce e ăla umor, important e că TVR a făcut o aşa ..... în noaptea de Revelion. Nu trebuie să faceţi umor instructiv-educativ, dar să nu faceţi o aşa bătaie de joc! Mi se pare că tot ce s-a muncit într-un an s-a stricat într-o noapte.

Eu sunt mai implicată în acest fel pentru că sunt şi voluntar la DSP, iar zeci de oameni nu respectă regulile. Dacă li se mai spune şi la TVR, mi se pare o chestie gravă şi din punctul meu de vedere mi se pare sancţionabilă.”

CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. Cât costă Revelionul TVR cu Mugur Mihăescu şi Vacanţa Mare? Câteva zeci de mii de euro. Contractele, detaliat

CITEŞTE ŞI: Un membru CNA critică Revelionul de la TVR 1, cu Vacanţa Mare: „Televiziunea publică a oferit un spectacol grotesc”

CITEŞTE ŞI: Reacţii. Senator USR: "Singura soluţie e desfiinţarea TVR şi înfiinţarea alteia". „Răul a fost făcut. Pe bani publici” - Monica Ghiurco

CITEŞTE ŞI: SFIDAREA la rang de lege! Ce au în comun Revelionul Vacanţa Mare, Ionuţ Cristache şi Augusta Lazarov?

CITEŞTE ŞI: Despre Revelionul TVR, cu Vacanţa mare: „Un show de prost gust”- Iulian Bulai, şeful comisiei mass-media din Parlament

CITEŞTE ŞI: Şefa TVR, reacţie în scandalul legat de Revelionul cu Vacanţa Mare: „Nu am intervenit în propunerile pentru seara de Revelion”

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Stanica Stanica
    Cel mai slab revelion.dealtfel in acest program am vazut scepticismul lui Mugur Mihaiescu fata de virus .el si-a facut propriu revelion
  • Dragos Dragos
    "Amza a spus că producția a făcut o audiență peste media postului și că există public care asimilează acest gen de umor”. Daca e sa o luam asa, publicul asimileaza cel mai mult genul de umor trivial. Asta nu inseamna ca se poate difuza orice la televiziunea publica platita din banii nostri.
  • marius marius
    bai,da numa academicieni pe aici..numa telespectatori de mezzo si discavary...sunt aceeasi care aplaudau placutele suedeze,adresate psd,in frunte cu presedintele sau acceiasi care aplaudau injuriile lui ctp la adresa lui dancila..atunci nu erau vulgaritati,erau opinii politice si figuri de stil...
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    Doina Gradea s-a mai dovedit o data și trufașa, și de o lașitate deplorabila. Alina Amza, pe vremuri la Tvr era o emisiune ce se numea Incursiune în penibil. Dacă ea ar mai exista, ați putea fi eroina unei ediții.
  • sorina pinte sorina pinte
    Insultător argumentul acestei AMZA ALINA. Carevasăzică, așa inttelege cineva pe care pixul numitei Gradea Doina a reidicat-o in rândul executivilor în ciuda rezultatelor ei profesioale mai mult decât modeste, misiunea Televiziunii publice. Să ne mai mirăm atunci că ieri seara numitii CRISTOIU ION, colaborator dovedit al Securității (COROIU) și CRISTACHE IONUT (omul generalului VOICULESCU DAN) si-au bătur joc pe față de telespectatori? Am toata mila pentru AMZA ALINA. Asta nu inseamă că eqa si cei ca ea mai au ce căuta in TVR. Să le fie rusine! Aceleasi ginduri bune și pentru membrii CNA. In frunte cu HERJEU RADU.
  • B.A.M B.A.M
    Cei de la CNA știu că Dan Negru lucrează la Antena 1? Nu?
    Sau atât de deconectați de REALITATEA și SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ? Când mă gândesc că unii ar fi fost parlamentari...
    P.S Libertatea de a face glume, umor sau satiră (fie ea groatească/sexuală/mitocănească/etc) a fost desființață și nu am aflat și noi (restul românilor)???
    #BAD JOKES MATTER
  • Fernando de la Caransebes Fernando de la Caransebes
    Chestiunea cu "noi platim taxe si vrem calitate" pe care o arunca pe piata iubitoarea de TatiCool Cristina Pocora e praf in ochii fraierilor. Faptul ca sute de mii de contribuabili au cascat ochii si au ciulit urechile la TVR si alte milioane la Antene, ProTV, RTV ne arata ca Gradea, Amza, Tompea si alte minti iluminate au avut dreptate: tara vrea prost gust! Per total, lumea s-a uitat la penali, manelisti, cocalari si pitipoance - asta e reteta succesului in Romania. Dar mai sunt Revelioane de facut, urmeaza remixuri cu Bach si Mozart, lecturi din Balzac si Cioran, documentare despre Facerea Lumii, tururi virtuale ale muzeelor. Lumea abia asteapta alternative care sa aduca ratinguri de 0.01!
  • Livia Pilă Livia Pilă
    Ce oameni la CNA! Ar trebui sa se ia de mana cu conducatorii de la TVR. Alina Amza e unul dintre oamenii eterni aserviti oricarei conduceri, face doua reportaje sociale pe an, incaseaza o caruta de bani si umbla cu alte masini decat cele declarate, probabil ale clientilor ei... Impreuna cu Ionela Lita, nu au nicio problema sa sustina orice cauza, orice conducere are TVR. Cat despre membrii CNA: sa consideri ca un alt revelion de la alt post, privat, cu interese comerciale, in care apar persoane cercetate penal si practica reclama mascata, e mai potrivit pentru TVR, inseamna ca nici acestia nu au discernamant, asa cum nu au avut nici cand Dragnea a aparut la Viata satului si nu au sanctionat TVR. Cine sa judece pe cine, cand toti fac parte din aceeasi ciorba imorala?
  • Livia Pila Livia Pila
    Încă o mostra de curaj și de demnitate din partea Doinei Gradea. A trimis_o sa dea seama pe biata Alina Amza. Ca doar nu degeaba i-a prelungit accesul la sinecura. Alina_te, dor, alină și repeta ce ți-a ordonat șefa.
  • DODO DODO
    astia de la VM nu-si dau seama ca au devenit ridicoli cu poantele lor ? au fost la inceput ceva nou in umorul romanesc cind si populatia era mai prostuta dar acum nu ,, se mai ride nimeni ,, Este penibil sa mai insisti cu asa ceva pe piata

Trimite un comentariu

sus