Skip to main content

Şefa TVR, reacţie în scandalul legat de Revelionul cu Vacanţa Mare: „Nu am intervenit în propunerile pentru seara de Revelion”

 
Şefa TVR, reacţie în scandalul legat de Revelionul cu Vacanţa Mare: „Nu am intervenit în propunerile pentru seara de Revelion”

Şefa TVR recţionează în contextul scandalului declanşat de Revelionul cu Vancanţa Mare şi Dan Bittman. După ce programul a fost criticat dur de Dorina Rusu (membră CNA), de Iulian Bulai (preşedintele comisiei mass-media din Parlament), dar şi de alţi politicieni, Doina Gradea şefa TVR îşi susţine decizia de a-i aduce pe cei de la Vacanţa Mare de Revelion.

Publicitate

Mai mult, spune că TVR poate reprograma oricând programul de Revelion.

„În buna tradiţie a Televiziunii Române, din respect pentru telespectatori, vă facem cunoscut că, sub genericul devenit brand „Dacă doriţi să revedeţi”, managementul TVR 1 şi TVR 2 poate decide să reprogrameze programul de Revelion”, scrie chiar Doina Gradea într-un comunicat de presă.

Principalele declaraţii publice ale Doinei Gradea, după scandalul legat de Revelion:

- Pentru programul de Revelion, TVR a apelat la doi cunoscuţi umorişti, Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu: pentru a face comedie. Deci umor, satiră, comedie, nu băşcălie.

- Eu nu am intervenit în propunerile de programe TVR pentru seara de Revelion.

- Responsabilii TVR care au decis includerea acestui show în seara de Revelion îşi asumă acest program iar din cifrele de audienţă rezultă că nu a fost o alegere greşită.

- Televiziunea Naţională a fost încă de la debutul pandemiei (şi continuă să fie) alături de autorităţi, în prima linie în lupta cu noul coronavirus SARS- CoV2. Dar asta nu înseamnă că nu putem râde pe marginea acestui subiect. Nimic nu este tabu când vine vorba de umor.

- De trei ani, această problemă nu mai există şi TVR înregistrează un profit real.

„Frazele trădează vorbele unui mic dictator”

În finalul textului, Gradea îi dă o replică acidă lui Iulian Bulai:

În punctul dumneavoastră de vedere, domnule deputat Iulian Bulai, există însă ceva ce mi-a atras atenţia, ceva grav: „Voi chema în curând la Parlament reprezentanţii CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situaţii. Firea, Olguţa şi Dăncilă au plecat. Doina Gradea trebuie să plece din TVR şi să ia cu ea şi pe partenerii PSD care au mai rămas acolo. Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie şi începem curăţenia” - frazele dumneavoastră, începând cu tonul imperativ şi până la esenţa lor, trădează vorbele unui mic dictator.

Ameninţarea directă a unui şef de instituţie din partea unui parlamentar este o situaţie fără precedent şi foarte periculoasă. Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenţei editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul? Veţi ”curăţa” (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toţi PSD-iştii din TVR - înainte de a vă întreba cum veţi face asta, am şi alte curiozităţi: cum veţi identifica PSD-iştii, prin ce metode? Şi ce altă instituţie de presă va urma după TVR?… Domnule deputat Bulai, aveţi idee către ce alunecaţi dumneavoastră aici?

Bref, ar trebui să recitiţi şi să reflectaţi la gravitatea vorbelor dumneavoastră iar dacă veţi recunoaşte că aţi greşit, vă voi accepta scuzele. Voi rămâne însă cu mirarea că un om atât de tânăr cum sunteţi ar dori reintroducerea cenzurii. Dar, atenţie!, să nu ziceţi că nu v-am spus, cenzura poate face mari servicii umorului şi se poate întoarce împotriva celui care o dictează.


Citeşte şi: Despre Revelionul TVR, cu Vacanţa mare: „Un show de prost gust”- Iulian Bulai, şeful comisiei mass-media din Parlament


Citeşte şi: Un membru CNA critică Revelionul de la TVR 1, cu Vacanţa Mare: „Televiziunea publică a oferit un spectacol grotesc”


CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. Cât costă Revelionul TVR cu Mugur Mihăescu şi Vacanţa Mare? Câteva zeci de mii de euro. Contractele, detaliat


CITEŞTE ŞI: Audienţe Revelion 2020


CITEŞTE ŞI: AUDIENŢE. Pe pe post erau românii la miezul nopţii? Aproape trei milioane pe Antena 1


Comunicatul integral al Doinei Gradea, şefa TVR

Poziţia PDG al SRTv

Deputatul Iulian Bulai (Preşedintele Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaţilor) spune pe Facebook că ”Doina Gradea trebuie să plece”. Am parcurs textul să aflu motivele pentru care domnul Bulai cere asta şi m-am lămurit. Ca mesajul meu să fie clar şi să nu ne pierdem în amănunte, iată părerea mea:

1. ”Pe banii noştri, TVR 1 a avut de Revelion un program plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie”, e de părere domnul deputat Bulai . Mi-e greu să cred că domnia sa nu ştie ce înseamnă băşcălie dar dacă, totuşi, îi scapă sensul, îi pot spune că băşcălia e una, satira e altceva. Dacă la băşcălie se pricepe oricine (poate şi dl. Bulai, nu ştiu, nu-l cunosc) la satiră nu toată lumea. Tocmai de aceea, pentru programul de Revelion, TVR a apelat la doi cunoscuţi umorişti, Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu: pentru a face comedie. Deci umor, satiră, comedie, nu băşcălie.

2. Eu nu am intervenit în propunerile de programe TVR pentru seara de Revelion. Experienţa de zeci de ani în televiziune m-a învăţat că cenzura (voi reveni la acest cuvânt) nu duce la nimic bun. Responsabilii TVR care au decis includerea acestui show în seara de Revelion îşi asumă acest program iar din cifrele de audienţă rezultă că nu a fost o alegere greşită. De altfel, acum, chiar la ora la care scriu acest răspuns, presa, facebook, mediul online, sunt efervescente pe marginea acestui subiect. Ceea ce, oricât ar părea de curios, e bine pentru Televiziunea Română.

3. Aş reaminti aici, în treacăt, că Televiziunea Naţională a fost încă de la debutul pandemiei (şi continuă să fie) alături de autorităţi, în prima linie în lupta cu noul coronavirus SARS- CoV2. Dar asta nu înseamnă că nu putem râde pe marginea acestui subiect. Nimic nu este tabu când vine vorba de umor. De pildă, există în Statele Unite un show numit Saturday Night Live care ridiculizează, satirizează, râde de oricine e important şi cunoscut, de la vedetă Hollywood la politicieni. Iar noi privim cu admiraţie spre Statele Unite şi am vrea să facem televiziune ca ei - puteţi contrazice asta, domnule deputat Bulai?

4. Acest program de Revelion nu a încălcat Legea 41/1994, în baza căreia Televiziunea Română funcţionează, şi nici legislaţia audiovizuală. Cu respectul pe care-l port aleşilor din Parlamentul României, membrilor Comisiilor de Cultură, vă rog să consideraţi că televiziunea publică este şi poate fi oricând un subiect al discuţiilor oficiale, nu al declaraţiilor pe Facebook. Televiziunea publică nu este o temă de dezbatere politică - in trecut, politicul a asistat la acumularea de datorii de peste 150 de milioane de euro. Partea bună este că, de trei ani, această problemă nu mai există şi TVR înregistrează un profit real. (n.m.: acest punct a fost un respiro pentru punctul cinci, cel final)

5. În punctul dumneavoastră de vedere, domnule deputat Iulian Bulai, există însă ceva ce mi-a atras atenţia, ceva grav. ”Voi chema în curând la Parlament reprezentanţii CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situaţii. Firea, Olguţa şi Dăncilă au plecat. Doina Gradea trebuie să plece din TVR şi să ia cu ea şi pe partenerii PSD care au mai rămas acolo. Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie şi începem curăţenia” - frazele dumneavoastră, începând cu tonul imperativ şi până la esenţa lor, trădează vorbele unui mic dictator.

Ameninţarea directă a unui şef de instituţie din partea unui parlamentar este o situaţie fără precedent şi foarte periculoasă. Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenţei editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul? Veţi ”curăţa” (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toţi PSD-iştii din TVR - înainte de a vă întreba cum veţi face asta, am şi alte curiozităţi: cum veţi identifica PSD-iştii, prin ce metode? Şi ce altă instituţie de presă va urma după TVR?… Domnule deputat Bulai, aveţi idee către ce alunecaţi dumneavoastră aici?

Bref, ar trebui să recitiţi şi să reflectaţi la gravitatea vorbelor dumneavoastră iar dacă veţi recunoaşte că aţi greşit, vă voi accepta scuzele. Voi rămâne însă cu mirarea că un om atât de tânăr cum sunteţi ar dori reintroducerea cenzurii. Dar, atenţie!, să nu ziceţi că nu v-am spus, cenzura poate face mari servicii umorului şi se poate întoarce împotriva celui care o dictează.

În încheiere, vă urez un An Nou cu inspiraţie şi echilibru!

Doina Gradea
Preşedinte-Director General al SRTv

PS: În buna tradiţie a Televiziunii Române, din respect pentru telespectatori, vă facem cunoscut că, sub genericul devenit brand ”Dacă doriţi să revedeţi”, managementul TVR 1 şi TVR 2 poate decide să reprogrameze programul de Revelion.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    crede ca daca se spala pe miini se salveaza A fost suficient sa aduca in scena aceasta trupa de eterna subcultura ca oamenii sa inteleaga ce interese au fost la mijloc si pe citi bani Programul a fost ca o adunare psd-aur Distractie mare ! audienta a fost satisfacatoare caci au adunat tvr1 cu tvr 2 Personal consider ca nr 1 a fost ca in fiecare an pe tvr 2 de departe cel mai bun program in ciuda ironiilor la adresa fuegogistilor
  • mihai mihai
    pesedezii zbiară fraudă și cenzură de fiecare dată când lucrurile nu sunt în interesul lor, iar gradea, cristache sărmăluță și resturi camarilei roșii tupeiste de la TVR sunt doar trompetele tătucilor lor care i-au numit politic acolo, și nu pe bază de competențe.
  • Un anonim Un anonim
    E oribil ceea ce se intampla.
  • Mihail Mihail
    @Ionica: Pai si cum faci tu misiune publica, daca tu nu ai rating? La ce rating-uri are TVR, eu nu cred ca isi atinge scopul existentei sale.

    Un simplu exemplu ca e ca TVR nu are un program in TOP 20 pe 25 decembrie.
  • Alka Alka
    Nu l-am vazut pe tot, de aceea m-as bucura daca ar fi redifuzat mai ales acum dupa ce i s-a facut atata reclama. Prin personajul ridocol si grotesc numit Bulai, acest partid *** si periculos, UsrPlus, dovedeste încă o data ca e un partid comunist, animat puternic de dorinte dictatoriale. Lucrul acesta o sa fie din ce in ce mai vizibil in urmatorii 4 ani. Apucaturile useristilor seamana din ce in ce mai mult cu ale pesedistilor.
  • Ionica Ionica
    @Mihai: nu mai fuma aiurea. Tu vezi numai ce iti convine. Unii oameni au o parere liniara: TVR trebuie sa educe, chiar daca asta inseamna ca unii telespectatori sa schimbe canalul. Si educatia asta trebuie facuta intr-un fel ca oamenii sa o inteleaga. E un lucru pe care televiziunile comerciale nu o fac, ele dau poporului ce considera ele ca le place, poporul se uita la ce i se da. E un cerc vicios din care castiga doar cei care isi umfla buzunarele. Nu ramane nimic bun in spate, poporul nu evolueaza.
  • Ionut Ionut
    Conducerea TVR e cu PSD-ul de aici și acest program de revelion cu Mugur Mihăilescu care a fost la manifest in piața victoriei împotriva guvernului PNL și Dan Bitman care a fost la Antena 3 și tot la fel face propaganda contra PNL ca vai doamne el nu mai poate sa cânte la spectacole de parca a inventat PNL ul coronavirusul... nu domnule Bitman nu-i așa... in toată lumea e Corona in toată lumea nu se mai fac concerte la fel și pentru Mugur in toată lumea sunt închise restaurantele nu doar in România
    Cât despre TVR am observat in nenumărate programe TVR atac grotesc la adresa actualei puteri PNL și ma mir de cum nu ischiogambieri conducerea care e total PSD-ista
  • Principele Radu Principele Radu
    Petrisor, trei stiri grele intr-una:
    1. A picat Horia Cazan, eternul director tehnic aducator al tuturor sculelor proaste si scumpe din TVR;
    2. A scapat Clujul de Romeo Couti, e plin google de faptele sale de arme care au ingropat filiala;
    3. Directia Stiri nu mai e condusa de Madalina Radulescu (crescuta de Varan si impusa de Alexandru Sassu), ci de Oana Popescu, individa picata ca nuca-n perete, fara niciun reportaj in viata ei, fata lu' tata. Cum ar veni, a plecat o hiena si a venit un sacal.
  • Mihail Mihail
    Că ne place, sau nu, Vacanța Mare a fost un brand acum 20 de ani. Poate ar mai fi fost un brand și după, dacă nu ar fi plecat de la Pro TV la Kanal D, dar asta este deja altă discuție.

    M-am uitat și eu un pic la programul de Revelion al TVR și nu m-a dat pe spate, cum de fapt niciun alt program al TVR-ului din ultimii 10 ani, pentru că toate sunt anoste. Sunt ca mâncarea sănătoasă, dar fără gust.

    Și când dai 80 de milioane de €/an pentru televiziunea publică, vrei și niște rezultate. Că nu avem televiziune publică doar pentru că așa trebuie, nu?! Televiziunea publică trebuie să facă misiune publică, dar nu poți face misiune publică, când tu ai seri unde ești sub Disney Channel.

    Cred că un criteriu important după care ar trebuie evaluată TV publică, este audiența, raportată la costuri. Să se chinuie oamenii ăia să facă emisiuni care să facă rating, ca în Italia, Spania, Franța sau UK. Pentru că acolo se poate, deci se poate și la noi, dacă se vrea.
  • Andreu Andreu
    Nu știu cine a scris textul lui Gradea dar omul este un mic geniu.
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    Doamna Gradea, v_a plăcut momentul dezinfectarii din Vespasiana? Chiar asa?
  • mark mark
    referitor la PS: poate decide să-l redifuzeze, că nu-l mai pot reprograma, l-au dat deja în noaptea de revelion
  • Livia Pila Livia Pila
    E de un tupeu fără seamăn această ființă. Pe lingă ea, Paul Everac era un monument de moralitate. Ceapista Gradea e sinistra.
  • Libia Pila Libia Pila
    O rusine aceasta doamna pentru televiziunea nationala. Ea nu a intervenit editorial, dar somerii pe care i-a pus in functii de directori au ales dupa gusturile ei, ce gluma proasta. Cine crede minciunile acestei doamne? Tvr nu mai are datorii pentru ca le-a sters Grindeanu din pix si din buzunarul nostru al tururor. Nimic bun nu poate veni de la aceasta doamna!
  • Mihai Mihai
    Repet ce am comentat in articolul precedent, dar poate unii se uita doar aici:
    "Daca TVR da programe culturale sau documentare si, normal, nu se uita nimeni pentru ca marea majoritate a celor care se uita la TV vor show si distractie (vezi topul audientelor unde este Las Fierbinti sau Chefi la Cutite pe primele locuri) tipa toti ca TVR nu face audiente si trebuie sa faca audiente.
    Cand TVR face ceva pentru audiente si da ce vor romanii si asta s-a vazut (pentru prima data dupa mult timp TVR a fost in top 5 audiente) toti tipa ca nu dau programe culturale sau documentare).
    Pai cum e asta? Si cu .... si cu sufletul in rai nu se poate. Sau e vorba doar de ipocrizie si plans de mironosite? Dubla masura ca de obicei e lege in Romania. "

Trimite un comentariu

sus