Skip to main content

EXCLUSIV. Noua formulă de organizare Antena 3. Schimbări majore. Sabina Iosub, Head of Programmig. Cine conduce în noua schemă

 
EXCLUSIV. Noua formulă de organizare Antena 3. Schimbări majore. Sabina Iosub, Head of Programmig. Cine conduce în noua schemă

EXCLUSIV Paginademedia.ro. Schimbări importante în organizarea postului de televiziune Antena 3. Apar noi departamente, iar redacţia va funcţiona după o nouă structură. În această primăvară ar urma să fie lansată şi CNN Hour, emisiunea făcută în parteneriat cu CNN.

Publicitate

Paginademedia.ro vă prezintă în exclusivitate, potrivit unor informaţii din interiorul postului de televiziune, cum va fi organizată Antena 3 şi care sunt direcţiile dorite de canalul de ştiri al grupului Intact.

Schimbările vin după ce, la începutul lunii februarie, Mihai Gâdea, director general, a preluat şi atribuţiile editoriale, iar Adrian Ursu a trecut pe poziţia de director executiv.

"Pentru a pune în practică noua strategie editorială, adaptată să susţină parteneriatele noastre internaţionale, voi gestiona direct atribuţiile editoriale. Voi construi în scurtă vreme o nouă structură în zona de conţinut", spunea atunci Mihai Gâdea. De altfel, din informaţiile Paginademedia.ro, Gâdea preia inclusiv coordonarea celor două şedinţe de sumar zilnice.

De notat poziţia Sabinei Iosub - Head of Programming, dar şi venirea unor nume noi: Alina Manolache, exDigi 24 şi Libertatea, va fi reporter în redacţia emisiunii CNN Hour.

Odată cu lansarea emisiunii CNN Hour, Antena 3 îşi va schimba şi pachetul grafic.

În linii mari, Antena 3 va funcţiona pe mai multe departamente, dar cu un nou tip de organizare: News Gathering, Programming, Online, Marketing, Redacţia CNN. De exemplu, dacă până acum redacţia şi producţia erau departamente diferite, de acum înainte se vor regăsi combinate în noile departamente, în funcţie de rolul acestora.

Tot în linii mari, din informaţiile Paginademedia.ro, Antena 3 îşi propune reducerea componentei de talk-show şi o creştere consistentă a ponderii ştirilor (în jur de 70% ştiri şi 30% talk).

Detalii, în continuare:

Vârful companiei:

Mihai Gâdea - director general, coordonator editorial

Alin Romaşcan - director general adjunct (producţie, editorial)

Ela Ţane - director general adjunct (business, administrativ)

Adrian Ursu - director executiv (vânzări, dezvoltare, proiecte speciale). Adrian Ursu nu mai are atribuţii editoriale şi rămâne pe post cu emisiunea Secvenţial.

Organizarea departamentelor este una dintre marile schimbări de la Antena 3:

Departamentul News Gathering

- noul departament este condus de Alexandru Cantuniari, fost redactor-şef adjunct, acum Head of News Gathering.

- departamentul nou înfiinţat colectează ştirile şi informaţiile zilei.

- cuprinde toate resursele implicate în strângerea informaţiilor: reporterii de social, politiv, economic, eveniment, carele DSNG (de transmisie), EOD - Editors of the Day.

Departamentul Programming

- dacă zona de News Gathering adună ştirile, partea de Programming se ocupă de "împachetare".

- vor fi trei coordonatori, fiecare cu o anumită zonă de acoperit:

  • Head of Programming - Sabina Iosub
  • Executive Producer - din informaţiile Paginademedia.ro, urmează să vină la Antena 3 de la un alt post TV
  • Head of Content - Iulian Budoi, fost EOD în Antena 3.

- tot ce înseamnă coordonarea scriiturii, editarea, titlurile ţine de acest departament.

- în Programming intră redactorii, prezentatorii, editorii şi producătorii.

Redacţia CNN Hour

Parteneriatul cu CNN ar urma să se materializeze în această primăvară, când va fi lansată emisiunea CNN Hour.

Producătorul general al emisiunii CNN Hour va fi un angajat al reţelei internaţionale de televiziune. Emisiunea produsă de Antena 3 cu CNN va avea o redacţie separată, pentru acest proiect. Unul dintre numele deja intrate în echipă, pentru CNN Hour, este Alina Manolache, jurnalistă care a lucrat în trecut în grupul Intact, apoi la Digi 24 şi, în ultima perioadă, la cotidianul Libertatea.

Emisiunea - care va fi difuzată în Prime-Time - va avea un studio special şi o grafică specială. De altfel, întreaga grafică a postului Antena 3 urmează să fie schimbată şi nu numai. Studioul de ştiri al Antena 3 va arăta altfel odată cu lansarea parteneriatului cu CNN.

Pe lângă acestea, vor mai funcţiona departamentul Online (coordonat de Liviu Comăneanu) şi cel de Marketing.

Noua organizare ar urma să aducă, potrivit surselor Paginademedia.ro, o altă poziţionare a televiziunii de ştiri. Potrivit informaţiilor din interiorul redacţiei, Mihai Gâdea ar urmări o creştere în credibilitate a televiziunii de ştiri, cu o pondere mai mare alocată informaţiilor şi mai mică zonei de opinie.

Reamintim că, la începutul lunii februarie, Antena 3 anunţa schimbări la nivelul conducerii:

"În structura de conducere a postului partener CNN, Adrian Ursu va ocupa poziţia de Director Executiv cu atribuţii de dezvoltare, vânzări şi proiecte speciale, Alin Romaşcan si Ela Ţane îşi vor continua atribuţiile de coordonare în domeniile Operaţional şi, respectiv, Administrare afaceri.

Atribuţiile editoriale vor fi gestionate direct de Mihai Gâdea, Preşedinte – Director General."

Citeşte şi: SCHIMBARE LA ANTENA 3. Atribuţiile editoriale trec de la Adrian Ursu la Mihai Gâdea. Ursu, numit director executiv


Citeşte şi: Ce audienţe au avut posturile TV în ianuarie? România TV, cel mai urmărit post de ştiri


Citeşte şi: CNN, emisiune la Antena 3. O echipă CNN va veni la Bucureşti să facă zilnic emisiune alături de oamenii staţiei. Antena 3, de la afiliat la partener CNN. Adrian Ursu, totul despre parteneriat

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dătătorul de voci pentru materiale obscure anti-Băse IULICĂ BUDOI ani la rând... *** pă domnu' Varan cât de des s-a putut... E mare realizare după un deceniu de pupaj rectal să accezi în carieră. Mare dezamăgire și dezgust să vezi mediocri ridicați la rang de artă și asociați cu embleme ca CNN... Ce Vrăji A Mai Făcut, Sabrina Iosug Oricui... PILE, PILE, PILE. Cristache s-a mutat la TVR ***, *** MEDIA ĂCADEMY prea restrânsă după ce trăgeau prea mulți lupi de halcă. Admirabil, ce să spunem! Lasă-mă să merg după Emeterial, că tot îl recomandă Mircică când și când...
  • Ilona draga,
    *** a angajat intact de la o poșta!
    CNN nu a " ales" A3 pentru continutul stirilor, ci pentru ca au fost singurii dispusi sa plateasca. Cam cum au luat si premiile alea americane. Iar Varanul a platit pentru ca are nevoie de credibilitatea pe care nu a reusit sa si-o construiasca cu gadea, badea, ciuvica etc.
    Valoarea unui program de stiri este data de continut, de informatia transmisa, de cine o transmite, aspectele laudate de tine sunt doar suport. Cum credibilitatea Intact lipseste iar informatia este lipsita de substanta si obiectivitate (daca nu este fabricata dupa modelul mirela bugetara, atunci este copy/paste din social media sau comunicate), faci ceva pe grafica, studio, camere etc. Este ca si cum ai spune ca Russia Today are cel mai bun program de stiri, ca's misto rusoaicele si profesionisti cameramanii! Sau Mona Lisa este frumoasa pentru ca-i expusa la Paris, intr-o sala frumoasa si cu o rama de aur!
    In concluzie, cat timp cei care ii dedica oda turnatorului vor fi la butoane, pot sa dea cnn 24 din 24, credibilitatea lor va fi la fel de mica, indiferent de realizarile tehnice.
  • Iuli, pai antena 3 e peste digi la cimercial

    Si Pro TV peste Antenuta Zero si Antenuta 3. Asta e tot ce conteaza. Plangi ! Ha ha ha !
  • Auzi, Gâdea & Co vor jurnalism credibil! Varanul care si-a turnat verii primari la Secu si a stat la parnaie pentru combinatii pestilentiale vrea jurnalism credibil! Sorin Alexandrescu - Ginerica Ciocolata vrea jurnalism credibil! Alin Romascan vrea jurnalism credibil!
    INCREDIBIL.
    Toate astea de mai sus nu-s cumva promo-uri la iUmor?
  • Toata vrajeala asta cu sefi bine furajati nu ia in calcul sclavii, adica reporterii tati, aia care aduc stirile. Aia fara de care orice organ de presa e mort. Ei bine, A3 si A1 stau catastrofal la reporteri de calitate. Si inca ceva, chestia cu Gâdea care vrea cresterea credibilitatii e de tot rasul cand el e simbolul slugarniciei fata de Ciuma Rosie si Varanul turnator & penal! A3 are, poate, sanse sa fie privita altfel daca dispar Gadea, Badea, Stoicescu, Radu Tudor, Dumitrescu si Dan Voiculescu vinde sandramaua. Asocierea cu CNN, care e de fapt o franciza platita (nu i-au ales aia, ci ei au cotizat sa fie bagati in seama), se vrea a avea efectul smecheresc al unui transfer de credibilitate.
  • Vai Ilona, cine crezi ca esti? Ai lucrat la inventatorii tabloidelor? Impresionant! Hai lasa-ne!
  • Hopa
    Dragii mei
    Eu am lucrat ani de zile la digi24
    Dar am o rudă in UK,am facut școală ,si facultatea de jurnalism si am avut loc de munca la un post de știri din Mare Britanie
    Daca taceai,filozof rămâneai
    Stiu de 100 de ori mai multe chestii ca voi in materie de jurnalism,deci shut up
  • Ilono , asa educatie ai primit de la voiculescu ? sa taca toti si sa vorbesti tu .. pardon , sa aberezi .
  • Era sa uit vrei cumva un contract la antene 3 sau obositorul ?copie nereusita esti tu ,
  • Ilona , nu te mai agita atata ca faci riduri obositorul si antena 3 sunt pentru oameni cu intelectul mai aparte ,nu stiu de unde ai mai aparut si tu o sustinatoare a varanului , treci pe antena 3
  • Ăștia care comentați
    Va rog sa va țineți gura
    Ma îndoiesc că lucrați in Televiziune
    Ma îndoiesc ca știți ce fel de jurnale sunt afară
    Daca voi sunteți atât de înapoiati mintal încât sa credeti ca audiențele arăta calitatea jurnalului...înseamnă ca v-ati ratat viața
    Nu degeaba CNN a acceptat colaborarea cu A3 ,asta înseamnă ca au seriozitate
    Știrile Pro tv sunt simpla copie după BBC news dar e cam nereușită
  • @Expertul, corect!!! Audiența Observatorului 19 a scăzut drastic de când prezintă Stoiceasca, aveau audiente mai măricele la începutul pandemiei COVID-19, deoarece toată lumea se uita la TV la ProTV, Antena1 și Digi24 ca să se informeze sau să vadă ordonanțele.

    Ca să nu uităm că la acces inrect era serialul fenomen a prostiei: vulpitza care urca audiența OBS.

Trimite un comentariu