Skip to main content

Ministerul lui Vlad Voiculescu a rămas fără purtător de cuvânt. Bogdan Oprea: „Revin exclusiv la cariera mea didactică”

 
Foto | Jurnalul.ro
Foto | Jurnalul.ro

Ministerul Sănătăţii a rămas fără purtător de cuvânt. Bogdan Oprea nu mai este purtător de cuvânt la ministerul condus de Vlad Voiculescu, la aproape o lună şi jumătate de la numire.

Publicitate

„De astăzi revin exclusiv la cariera mea didactică, de cercetare şi la proiectele de voluntariat care m-au îmbogăţit atât de mult sufleteşte în ultimii ani”, a scris Oprea pe Facebook.

La finalul lunii ianuarie, Oprea anunţa că va a preluat rolul de purtător de cuvânt în ministerul condus de Vlad Voiculescu.

Aseară, acesta anunţa:

„Colaborarea mea cu Ministerul Sănătăţii încetează, îi mulţumesc ministrului Vlad Voiculescu pentru colaborarea din toată această perioadă şi pentru prietenie şi-i doresc mult succes în procesul de reformă atât de necesar pe care şi l-a asumat cu curaj”, a scris el.

Bogdan Oprea este profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, are şi licenţă de paramedic şi însoţeşte, ca voluntar, ambulanţele. El a fost purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu (mai 2012 - octombrie 2014), în al doilea mandat al acestuia, dar şi al Elenei Udrea la ministerul Dezvoltării.


Citeşte şi: Nou purtător de cuvânt la ministerul lui Vlad Voiculescu. E fost purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea


Citeşte şi: Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, contract de 28.000 de euro pentru patru articole pe blogurile Adevărul


Citeşte şi: Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui, a fost eliberat din funcţie


Citeşte şi: Bogdan Oprea, de la Adevărul de Seară, este noul purtător de cuvânt al Elenei Udrea


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus