Skip to main content

Ca pe TikTok. Influencerii pot genera bani din clipuri video scurte, pe Facebook

 
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Facebook adoptă o nouă „tactică” prin care vrea să atragă cât mai mulţi influenceri pe platforma sa. Compania condusă de Mark Zuckerberg pune la dispoziţie clipuri video scurte din care influencerii pot genera bani, scrie SocialMediaToday.

Publicitate

Noile opţiuni puse la dispoziţie de Facebook sunt valabile şi pentru influencerii din România.

Creatorii de conţinut pot câştiga bani din videoclipuri de scurtă durată, de până la un minut. Strategia celor de la Facebook este de a atrage mai mulţi influenceri de pe TikTok.

Reprezentanţii Facebook mai spun, de asemenea, că se vor concentra în viitorul apropiat pe videoclipuri scurte, dar şi pe story-uri pentru a genera venit.

„Ne concentrăm, în mod special, pe generarea de bani din videoclipurile scurte. În următoarele săptămâni vom începe să facem teste şi pe story-urile influencerilor. Acolo vor apărea reclame sub forma unor stickere, iar ei vor primi o parte din venituri. Sper să ne extindem la cât mai mulţi influenceri în viitor.

De asemenea, am dori ca influencerii să obţină venit şi din clipurile video de scurtă durată”, spun cei de la Facebook, potrivit SocialMediaToday.

Pentru a genera bani din clipurile video scurte, influencerii au nevoie de:

- 600.000 de minute în total vizionate la clipurile video postate pe cont sau cele în direct, în ultimele 60 de zile
- 5 sau mai multe videoclipuri postate anterior sau care au fost în direct

CITEŞTE ŞI: STUDIU. Cât câştigă influencerii de pe Instagram, pentru o postare? Onorariile încep de la 60 euro şi trec de 1.400 euro

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus