Skip to main content

BURTIERE. Nunta lui George Simion pe TV. "Festival" la România TV: de dimineaţă până seara! Mai nimic la Digi. Cum au dat Pro TV şi celelalte staţii

 
BURTIERE. Nunta lui George Simion pe TV. "Festival" la România TV: de dimineaţă până seara! Mai nimic la Digi. Cum au dat Pro TV şi celelalte staţii

"Orice fac eu este un eveniment politic şi inclusiv căsătoria mea! Da, inclusiv nunta mea este un act politic", a spus George Simion. Cine a dat pe larg acest "act politic"?

Publicitate

Din monitorizarea Paginademedia.ro, s-a detaşat România TV. Postul a difuzat toată ziua imagini de la eveniment, ca un "broadcaster oficial" al evenimentului. Cu muzică pe fundal, cu invitaţi care comentează din studio.

Reporterii România TV au fost la faţa locului (şi realizatorul Victor Ciutacu), îmbrăcaţi în ii şi au transmis în termeni laudativi ce se întâmpla la Măciuca. S-a vorbit mult de "respectarea tradiţiilor", de "nunta anului". Practic, nunta liderului AUR a fost evenimentul zilei, relatat în stilul spectaculos al postului TV. 

Nu au lipsit trimiterile la "rezişti": Ce face propaganda rezist mirilor şi în ziua nunţii, a fost una dintre burtiere.

România TV anunţa din timp că "Transmitem dansul mirilor şi focul de artificii."

Cum au dat celelalte posturi?

Antena 3 a relatat, de asemenea, pe larg, despre nuntă. În timpul zilei, postul a mai dat şi alte ştiri, însă seara nunta a fost evenimentul principal.

Un moment interesant la ora 22.00: George Simion era în direct la Antena 3, dar apărea şi într-un interviu (care părea în direct) la România TV, la Ioan Korpoş.

"Chiar acum cântă Phoenix: cinste mirelui, că nu-i nime'n lume ca mireasa lui", şi-a început Simion discursul pe Antena 3. În acelaşi timp, pe România TV, ceea ce părea dialog între Ioan Korpoş şi George Simion avea o întârziere a răspunsului dinspre liderul AUR, ca la un montaj (pe RTV nu scria "direct")

Digi 24. Din monitorizarea Paginademedia.ro, în intervalele analizate, nunta lui George Simion nu a apărut între ştiri. Un material despre eveniment a fost publicat pe site-ul Digi 24.

Realitatea TV. Postul de ştiri se întreba, la prânz, "De unde are Simion bani pentru nunta pe model legionar." Seara, Realitatea TV aborda alte subiecte, precum calitatea hranei: "Românii mor de foame, mâncarea noastră e vândută la străini".

Pe Realitatea Plus s-a scos din arhiva istoriei un material legat de Corneliu Zelea Codreanu

Pro TV. La Ştirile Pro TV de la ora 19.00, nunta lui George Simion a intrat ca subiect la ora 19.15. Abordarea a mers pe incidentele de la nuntă (naşa care a leşinat şi alerta cu bombă).

Pro TV a făcut o paralelă între nunta lui George Simion şi cea a liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Antena 1. Observatorul Antenei 1 a dat material despre nuntă în jur de 7.05. "Miting de nuntă pentru viitor de aur", a titrat postul TV.

B1 TV. A dezbătut subiectul într-o dezbaterere de seară, la Special B1. Şi ei au vorbit de un "miting electoral cu mireasă", o "nuntă cu poporul pe model legionar."

Citeşte şi: AUDIENŢE. Ţara lui Simion Vodă! România TV, primul loc cu nunta electorală! Cât din publicul staţiei a avut peste 70 de ani?

Nunta lui George Simion, în burtiere pe TV:

Nunta lui George Simion la România TV

Nunta lui George Simion la Antena 1 şi Antena 3

Nunta lui George Simion la Realitatea Plus

Nunta lui George Simion la B1 TV

Nunta lui George Simion la Pro TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cosmin Cosmin
    La prima tv s-a stiri si a comentat in direct la focus zachman. Dar obae omite acest lucru ca nu ia umplut pusculita tomsa. Site de *** si mincinos.
  • Soby Soby
    Oare pe Prima TV și pe Kanal D s-au dat știri despre nunta lui George Simion?
  • me me
    si de Kanal D de ce nu scrii, care nu a dat nimic?
  • S S
    In primul rand,lasand rautatile la o parte,oricum ar fi Simion le urez celor 2 Casă de Piatră!
    Totuși,trecând la altele,a nu se simți jigniți nici mirii,nici fanii mirelul nu sunt sincer de acord cu televizarea acestui eveniment in exces.Da,stiu,Simion i-a invitat,insa eu sunt de parere ca la fel de frumos era si in intimitatea lor,fara a invita mii de oameni pe care mai mult ca sigur nu ii cunoaste personal si doar cu familia,prietenii si eventual niste colegi.
    Insa na,poate si e o miscare de PR ori pentru el ori chiar pentru mireasa,cine stie
  • A1 A1
    CNA ar fi trebuit să avertizeze televiziunile să trateze cu decență evenimentul!
  • Serban Serban
    Bravo, Digi!

Trimite un comentariu

sus