Skip to main content

ATENŢIE, FILM COMUNIST! Mesaje de avertizare pe filmele din vremea lui Ceauşescu. CNA recomandă

 
ATENŢIE, FILM COMUNIST! Mesaje de avertizare pe filmele din vremea lui Ceauşescu. CNA recomandă

Recomandare CNA. Cum vrea CNA să le transmită telespectatorilor că în perioada comunistă nu era totul „roz”, aşa cum pare în filme. 

Publicitate

Astfel, forul audiovizual a trimis, astăzi, televiziunilor o recomandare despre modul în care să difuzeze filmele româneşti realizate înainte de 89, astfel încât telespectatorii să fie conştienţi că, în acele vremuri, orice producţie cinematografică tercea prin cenzură. 

CNA propune, astfel, două opţiuni la difuzarea filmelor:

1. Fie organizarea unei dezbateri, înainte filmului, cu invitaţi care să cunoască producţiile cinematografice.

2. Fie afişarea pe ecran, la începutul difuzării, a unuia dintre mesajele: „Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii” sau „Film realizat în perioada comunistă, în care funcţionau cenzura şi propaganda de stat”

De precizat că, documentul CNA este doar o recomandare şi nu vine cu nicio sancţiune în cazul în care televiziunile aleg să nu facă aceste precizări. 

De ce vine CNA acum cu această propunere

Consiliul Naţional al Audiovizualului vine cu noua recomandare după ce, în luna decembrie, senatorul USR de Constanţa Remus Negoi a venit cu o propunere asemănătoare de modificare a Legii Audiovizualului

Senatorul a propus ca toate filmele realizate înainte de Revoluţia din 1989 să fie însoţite de un însemn de avertizare reprezentând litera „C” (de la "Cenzură"). 

Răsvan Popescu, cel mai vechi membru al Consiliului, a fost cel care a coordonat noua recomandare, precizând în şedinţa CNA că recomandarea vine ca un răspuns la propunerea legislativă a senatorului USR. 

„Noi am avut pe masă un proiect al USR, care îşi propunea să facă puţină lumină în domeniul filmelor făcute înainte de 89, marcând un C, de la Cenzură, filmele respective. Noi am considerat formula fiind uşor excesivă şi am dat un aviz cu observaţii şi mai departe ne-am propus să venim şi noi cu o soluţie.

Ne-am propus o recomandare care să avertizeze publicul în legătură cu aceste producţii şi să încerce într-un fel să le pună în contextual epocii”, a explicat Popescu.

Membrul CNA spune că recomandarea este destinată în special tinerilor care „nu ştiu cum e să trăieşti într-o ţară fără libertatea de exprimare, în care cenzura şi propaganda falsificau realitatea, astfel încât deposedarea ţăranilor de pământ, de exemplu, prin colectivizare, era un fapt pozitiv. La fel, naţionalizarea fabricilor, iar Rezistenţa din munţi era privită ca un act de trădare naţională. Au fost doar câteva exemple care se regăsesc în cinematografia epocii.”

„De aceea, propunem prin această recomndare ca difuzarea filmelor din acea perioadă să se facă cu un aparat critic, eventual o dezbatere sau măcăr o prezentare din partea postului, care să pună lucrurile în context. Acolo unde acest lucrur nu este posibil, rămâne formula unui text pe ecran, care să prevină publicul că filmul respectiv a fost supus rigorilor cenzurii şi propagandei”, a mai spus Popescu. 

Prezentă, recomandarea CNA, în continuare

Recomandare CNA privind difuzarea unor producţii cinematografice româneşti realizate înainte de anul 1989     

Întrunit în şedinţa publică din data de 01.02.2022, Consiliul Naţional al Audiovizualului, în calitatea sa de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, a decis să emită o Recomandare privind difuzarea unor producţii cinematografice româneşti realizate înainte de anul 1989, în scopul informării publicului cu privire la contextul istoric şi socio-politic în care au fost create acestea, unele având un pronunţat caracter propagandistic.

La transmiterea unui film, în funcţie de conţinutul acestuia, Consiliul recomandă radiodifuzorilor să aleagă una dintre opţiuni:

a) Difuzarea unor emisiuni în care pot fi puse în discuţie producţiile cinematografice româneşti realizate înainte de anul 1989, prin participarea unor invitaţi care să cunoască producţiile cinematografice din perioada respectivă, în contextul istoric şi cultural al realizării acestora.

Analiza şi critica de specialitate a acelor producţii cinematografice româneşti se poate realiza înainte sau după difuzarea lor în cadrul serviciilor de programe;

b) Informarea publicului, la începutul programului, asupra difuzării unei producţii cinematografice româneşti realizate înainte de anul 1989, prin afişarea, statică şi lizibilă, a menţiunii „Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii” sau a menţiunii „Film realizat în perioada comunistă, în care funcţionau cenzura şi propaganda de stat”. Alegerea formulei potrivite rămâne la latitudinea postului, în funcţie de fiecare film în parte.

Precizăm că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, decizia editorială de difuzare aparţine exclusiv radiodifuzorului.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Digi 24 difuzează filme comuniste pe vremea lui Ceaușescu.

    Ce urmează pentru Digi 24? Poate să difuzeze seriale turcești sau seriale coreene decât filme românești.

Trimite un comentariu

sus