Skip to main content

Lora pleacă de la Vorbeşte Lumea după cinci luni

 
Foto: Pro TV
Foto: Pro TV

Lora pleacă din echipa Vorbeşte Lumea, emisiunea de pe Pro TV, după numai cinci luni.

Publicitate

Artista a anunţat, la finalul ediţiei de astăzi, că părăseşte emisiunea pentru a se dedica mai mult proiectelor personale, scrie Pro TV.

”Dragii mei, încep prin a vă spune tuturor: Mulţumesc! A fost o perioadă frumoasă în care am fost alături de voi de la prima oră a dimineţii, în care am povestit şi în care m-aţi cunoscut mai bine.

De ce să ne împotrivim? Nu e floare la ureche să ne luăm rămas bun din locuri care ne-au adus zâmbete. Acum că programul meu este tot mai încărcat, am decis alături de colegi ca odată cu ediţiile de vară, să îmi aloc mai mult timp pentru toate planurile mele: cariera muzicală şi afacerea cu produse de beauty. În plus, vom începe promovarea filmului Pup-o, mă 2. Povestea Vorbeşte Lumea merge mai departe de luni, iar aproape de mine puteţi rămâne prin reţelele sociale”, a spus Lora în emisiune.

Momentan, singurul prezentator al emisiunii de pe Pro TV a rămas Gabriel Coveşeanu (Cove).

Lora a înlocuit-o pe Adela Popescu în ianuarie

În luna ianuarie, Lora a revenit în postura de co-prezentator după trei ani, la Vorbeşte Lumea. Artista a înlocuit-o pe Adela Popescu, care anunţase că este însărcinată pentru a treia oară. Detalii, AICI

Lora a mai făcut pate din proiectul Vorbeşte Lumea în 2018, atunci când a înlocuit-o pe Adela Popescu, care se pregătea să nască pentru a doua oară.

CITEŞTE ŞI: Lora, din nou la Vorbeşte Lumea. Îi ţine locul Adelei Popescu, însărcinată a treia oară

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Andreas Andreas
    Marian, de ce l-ai îndepărta oe Cove? Că nu înțeleg.
  • Sabina Sabina
    Marian , e o idee buna .
  • Marian Marian
    Sabina , o varianta ar fi sa prezinte Cabral cu Bartos , ar fi interesant ce zici ? este o parere.
  • Andreas Andreas
    Andreea Raicu nu s-ar potrivi. E prea “prețioasă” după părerea mea, nu ar avea chimie cu Cove.
  • Sabina Sabina
    Dar poate fi oricine.
  • Sabina Sabina
    Marian și Andreas, cred că Sore sau Andreea Raicu. Marian, Anna nu a mai apărut la rubrică ei de gătit.
  • Marian Marian
    Andreas , sper ca nu Ana Lesko ca pana la urma arde in flacari emisiunea , am vazut o faza la Cronica carcotasilor ca in emisiunea de pe antenuta apare si magicianul Tudor dupa ce Maruta la facut vedeta cred ca ar trebui schimbatul si dat mai repede cu o ora ca stirile de dimineata tine prea mult . cele mai bune emisiuni erau cele dinainte care incepeau la ora 7
  • Andreas Andreas
    Sabina, habar n-am..
  • Andreas Andreas
    Are cineva vreo bănuială cineva vine de luni?
  • Italianul Italianul
    Nu vrea la emisiuni de doi lei nimeni ha

    Exact. Nu vrea la emisiuni de doi lei nimeni la Antenuta. La burlaci accesati , nextstarati , factorati , umori seci ha
  • Sabina Sabina
    Andreas, G ,cine credeți că va fi noua colegă a lui Cove începând de luni și ce credeți că se va întâmpla cu emisiunea din toamnă?
  • G G
    Viitorul emisiunii este oricum incert. Emisiunea are audiențe foarte slabe de luni bune, iar cheltuielile pentru această emisiune sunt foarte mari.
  • Gabi Gabi
    Mie mi-a plăcut chimia pe care o avea deja cu Cove. Chimie care va trebui construită de la zero cu o nouă parteneră, și cum peste o lună se intră în vacanță, mai bine s-ar merge pe o formulă nouă din toamnă.
  • Andreas Andreas
    Era normal. Pleacă să facă ce știe ea mai bine, să cânte. Se știa de la început că e o variantă provizorie. Lora e o voce bună, dar ca host a fost foarte slabă și mereu falsă. Sper ca din septembrie-octombrie să se întoarcă Adela Popescu.
  • Mile Mile
    Nu vrea la emisiuni de doi lei nimeni ha

Trimite un comentariu

sus